Virgil Magureanu a trimis americanilor lista securistilor inca din 1990
Presedintele Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala din Senatul Romaniei, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu, a facut, ieri, o declaratie-bomba. Senatorul a fost invitat la o
Presedintele Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala din Senatul Romaniei, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu, a facut, ieri, o declaratie-bomba. Senatorul a fost invitat la o conferinta de presa organizata de Televiziunea nationala pe tema eforturilor Romaniei de integrare in NATO. In acest cadru, Sergiu Nicolaescu a afirmat ca "lista ofiterilor de securitate acoperiti", dintre care unii continua sa lucreze prin cateva institutii din domeniul securitatii nationale, lista recent difuzata de anumite ziare, a ajuns la aceste ziare venind din SUA. Potrivit senatorului Nicolaescu, lista completa cu membrii fostei Securitati ar fi fost trasmisa autoritatilor americane, in anul 1990, de "cine se ocupa atunci de SRI" (aluzie la profesorul Virgil Magureanu, primul director al Serviciului Roman de Informatii). Sergiu Nicolaescu a refuzat sa precizeze motivele care l-ar fi determinat pe Magureanu sa transmita aceasta lista americanilor. Sergiu Nicolaescu sustine ca lista securistilor care lucreaza inca prin Armata si serviciile speciale romanesti este chiar lista transmisa americanilor de Magureanu, pe care acum americanii au retransmis-o anumitor institutii de presa din Romania si care "se intoarce acum catre noi, prin presa, dar eliminandu-se din ea cei care lucreaza in presa". Sergiu Nicoleascu a refuzat sa ofere alte detalii sau dovezi pe acest subiect, dar se poate presupune ca are informatii certe, tinand cont de biografia acestuia: participant marcant la Revolutie, presedinte al Comisiei de Politica Externa intre anii 1992-1996, iar din anul 2001 - presedinte al Comisiei de Aparare a Senatului. Toata discutia legata de drumul listei securistilor, din Romania in SUA si inapoi, a pornit, ieri, de la o declaratie a directorului SRI, Radu Timofte, care spunea, la finalul ultimei sale vizite in SUA, din perioada 15-18 aprilie a.c., ca oficialii americani sunt ingrijorati de continuarea activitatii, in anumite institutii romanesti, a unor fosti securisti, care ar ajunge - in cazul in care Romania va fi primita in NATO - sa aiba acces la documente confidentiale ale NATO. Ieri, senatorul Nicolaescu a admis faptul ca fostii securisti "care au facut parte din politia politica" sau "care s-au ocupat de Occident" trebuie exclusi din serviciile secrete, dar a atras atentia ca in fosta Securitate au existat si cadre care s-au ocupat de fosta URSS. "Ar fi greu sa faci separatie intre ei", considera senatorul Nicolaescu. In acest context, el a afirmat ca "nu cred ca aceasta idee a venit de la americani atat de simplist: "Scoateti securistii!". A fi pe acea lista nu inseamna a fi criminal". Sergiu Nicolaescu este de parere ca excluderea n-ar trebui sa opereze asupra celor vinovati doar de faptul ca inainte de 1989, "la 18 ani, au facut o scoala de ofiteri" (de Securitate - n.n.), si nici acelora care au fost si au ramas simpli "tehnicieni" in sistemul serviciilor secrete. In schimb insa, intrucat Securitatea s-a aflat sub controlul fostului PCR, senatorul Nicolaescu s-a intrebat, retoric, "Ce facem cu comunistii care erau sefii Securitatii si care acum ocupa functii? Sunt activisti de partid care ocupa functii foarte inalte, au devenit mari miliardari!".





















































