VIDEO Cazul celui mai mare criminal în serie din "Oraşul Îngerilor", resuscitat de un septuagenar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul val de crime a îngrozit oraşul Los Angeles la mijlocul anilor '70. Ucigaşul se strecura mereu în noapte, nevăzut, în căutarea unor bătrâne care trăiau singure. Le-a violat după care le-a rupt gâtul. 17 femei au fost găsite moarte cu perne, plăpumi şi cearşafuri pe faţă. Al doilea val a lovit zece ani mai târziu. Acelaşi scenariu în cazul altor aproximativ zece femei.

Cazurile au rămas nerezolvate până când la începutul lunii trecute poliţiştii din L.A au aflat pe baza unor analize ADN că John Floyd Thomas Jr, un bărbat negru în vărstă de 72 de ani, a omorât cel puţin cinci femei care găsesc în dosar.

John Floyd Thomas a fost arestat la începutul lunii trecute. Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi violat şi ucis 30 de femei pe parcursul ultimilor 20 de ani. Indiciul a venit în octombrie, când lui John Floyd Thomas Jr., condamnat de două ori pentru hărţuire sexuală, i s-a luat o probă de ADN pentru realizarea unei baze de state.

După ce s-a constatat că ADN-ul său corespunde unui număr de cinci cazuri de viol, Thomas a fost acuzat pe 2 aprilie de omorârea a două bătrâne: Ethel Sokoloff (68 de ani) în 1972 şi Elizabeth McKeown(67 de ani) în 1976. Ambele au fost violate şi pe urmă strangulate. Potrivit căpitanului Denis Cremins de la secţia de Omucideri, ADN-ul lui Thomas a fost găsit la alte trei crime petrecute în anii '70 şi '80.

Acum detectivii îl consideră pe Thomas responsabil pentru cel puţin alte 25 de crime şi numărul ar putea creşte pe măsură ce sunt verificate şi cazurile vechi din 1950.

"Dacă reiese că el este autorul, ar fi cel mai mare criminal în serie din istoria oraşului Los Angeles", a declarat oficialul din Los Angeles, citat de AP.

Profilul tuturor celor 30 de victime este asemănător: bătrâne, culoarea pielii albă, majoritatea sărace, văduve care trăiau singure, a spus căpitanul Cremins. Toate au fost găsite moarte, cu perna sau plapuma peste faţă.

Thomas este căsătorit, are copii şi are un trecut tulbure. A fost condamnat pentru jaf şi viol în 1957, ieşind din închisoare în 1966. În 1978, Thomas a fost condamnat din nou pentru viol şi în acel an atacurile au încetat. După eliberarea lui, în 1983, violurile şi crimele au reînceput.

Thomas a fost arestat pe 31 martie şi este închis fără posibilitatea de a ieşi pe cauţiune. Se va înfăţişa înaintea judecătorilor pe 20 mai.

Dacă va fi condamnat, Thomas va primi închisoare pe viaţă, doarece pentru crimele dinainte de '77 nu era introdusă pedeapsa capitală. Acuzatorii ar putea să ceară totuşi pedeapsa cu moartea dacă Thomas va fi acuzat şi pentru crime petrecute după acel an.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite