Ungurii si-au dus comunismul la muzeu

De aproape trei ani, majoritatea turistilor care vin la Budapesta au in program un obiectiv comun: Muzeul Terorii. E un loc in care occidentalii iau cunostinta de grozaviile comunismului, iar

De aproape trei ani, majoritatea turistilor care vin la Budapesta au in program un obiectiv comun: Muzeul Terorii. E un loc in care occidentalii iau cunostinta de grozaviile comunismului, iar esticii isi pot rememora o jumatate de secol de viata traita dupa Cortina de Fier. Muzeul se afla amplasat in zona centrala a Budapestei, pe Bulevardul Andrassy, la numarul 60, iar cladirea care il gazduieste nu a fost aleasa la intamplare. Pe vremuri, aici si-a avut sediul un partid de extrema-dreapta, apoi organizatia tineretului comunist ungar si, timp de mai multi ani, in spatiile actualului muzeu a functionat Securitatea Statului. Salile sunt organizate tematic, fiecare poate insemna in sine un muzeu, iar din intregul circuit pe care il parcurge un vizitator rezulta istoria Ungariei din perioada fascista a lui Horthy si pana la plecarea trupelor sovietice de pe teritoriul tarii, in 19 iunie 1991. Desi muzeul este plin de obiecte de epoca, pentru toate perioadele evocate, ceea ce impresioneaza puternic sunt monitoarele instalate la tot pasul, niste ferestre prin care poti privi in trecut si din care curg neincetat imagini cu demonstratii, mitinguri, executii, indemnuri la lupta si marturisiri cutremuratoare. In sala dedicata ocupatiei naziste exista harta Europei de dinainte de 1940, in Sala Gulagului sunt insemnate toate localitatile din URSS in care au fost deportati unguri - din 700.000 de cetateni unguri deportati doar 300.000 s-au mai intors acasa -, apoi vizitatorul trece printr-o sala numita Vestiarul. Aici, pe un monitor ruleaza un film facut de cativa actori unguri, iar simbolistica acestuia vorbeste despre transformarea cetateanului obisnuit in "omul nou" al comunismului. Coltul unei alte incaperi este ocupat de biroul consilierului sovietic, mobilat cu exponate originale, apoi camera de tortura, la fel de completa si aceasta, iar pe o masa lunga se afla accesoriile unui sistem de ascultare al Securitatii: microfoane, casti, magnetofon, unitatea centrala, toate inca in stare de functionare. Camera Taranilor este dedicata rezistentei in procesul colectivizarii, are peretii despartitori inaltati din niste caramizi facute din silicon alb, pe care scrie Sertes zsir-1 kilo, adica ratia de supravietuire a unui om insemnand un kilogram de untura de porc. Desi in Ungaria anilor '50 criza alimentara a dus la aparitia ratiilor, modelul agricol sovietic era considerat atat de stiintific si de avansat, incat autoritatile politice ungare au hotarat sa produca pe plan local bumbac si orez. Si aberatiile epocii nu s-au oprit aici. Pentru ca zeci de mii de unguri au fost deportati in acei ani, partidul a hotarat, printr-un decret, interzicerea termenului deportare si inlocuirea acestuia cu notiunea de relocare. Numai din Budapesta, in vara anului 1951 au fost deportate peste 5.000 de familii. Din Muzeul Terorii nu putea lipsi, evident, sala dedicata revolutiei din 1956. Monitoarele din pereti livreaza ritmic imagini dintr-un oras distrus, chipuri de oameni speriati, tancuri sovietice si multa ura si disperare pe fetele adevaratilor revolutionari. Atacul trupelor sovietice din 4 noiembrie a inabusit revolutia, ungurii s-au ales cu 2.500 de morti, 2.000 de raniti si cu foarte multi deportati de catre KGB in Uniunea Sovietica. Dintre cei deportati, 400 au murit in URSS, iar in Ungaria, la ordinul consilierilor sovietici, au fost condamnate la moarte 15.000 de persoane, 229 fiind executate. Mai exista in muzeu si o Sala a Propagandei, cu exponate si inregistrari apartinand istoriei relativ recente: afise reprezentand unitatea de nezdruncinat dintre clasa muncitoare si taranime, vizite de lucru, pionieri si soimi ai patriei, discursuri inaltatoare etc. Ultimul si cel mai tulburator moment al vizitei se consuma la subsolul cladirii. Aici se pastreaza intacte celulele in care erau inchisi cartitorii regimului, camera gardianului, carcera de un metru patrat cu pardoseala inundata. Detinutii care incalcau regulamentul erau izolati intr-o celula de pedeapsa cu inaltimea cat jumatate din statura unui om, numita "gaura vulpii". Mai incolo, exista celula-infirmerie, celula cu peretii capitonati pentru sinucigasii care se izbeau cu capul de zid, masa de tortura, cu uneltele aferente, si spanzuratoarea, despre care aflu ca a functionat pana in 1985. Imaginile cutremuratoare si aerul statut care stapanesc subsolul dau impresia unei reconstituiri pentru un film de epoca. Este doar o impresie, pentru ca, din pacate, nimic nu e butaforie, totul este autentic, "filmul" a rulat o jumatate de secol si a avut ca protagonisti milioane de oameni din Estul Europei.