Un tren de marfă a deraiat duminică seară în stația Turceni. Circulația garniturilor de călători este afectată
0Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, duminică seară, că, începând cu ora 18:25, traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi (ambele fire de circulaţie) este oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic.
”La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii AGIFER şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova. Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului Constantin Rail Logistic în procesul de repunere pe şină a locomotivei deraiate”, a transmis, duminică seară, CFR, scrie Agerpres.
Compania precizează că, deocamdată, este afectată circulaţia a două trenuri de călători, (RE 2857 şi RE 9927), care staţionează temporar în staţionează în staţia Filiaşi.
”Călătorii trenului RE 2857 vor fi transportaţi cu mijloace auto pe distanţa Filiaşi – Turceni – Târgu Jiu, iar trenul RE 9927 şi următoarele trenuri de călători, vor circula deviat pe relaţia Filiaşi – Cărbuneşti – Târgu Jiu. A fost îndrumată macaraua de mare tonaj (125 tf) din staţia CF Craiova, în vederea ridicării şi repunerii pe şină a locomotivei deraiate”, a mai transmis sursa citată.
Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.