Un spectacol despre "fosti"

A fost nevoie sa treaca 15 ani ca sa putem vorbi deschis pe scena despre trecutul nostru. Sa radem in hohote de toate prin cate am trecut. A fost intai spectacolul O zi din viata lui Nicolae

A fost nevoie sa treaca 15 ani ca sa putem vorbi deschis pe scena despre trecutul nostru. Sa radem in hohote de toate prin cate am trecut. A fost intai spectacolul O zi din viata lui Nicolae Ceausescu, un text al lui Denis Dinulescu in regia lui Alexandru Tocilescu la Teatrul Mic, urmat acum de Nepotu' de Adrian Lustig la Teatrul de Comedie, pus in scena de Horatiu Malaele. Aceeasi senzatie: razi, dar nu e rasul tau. Iti dai seama prea bine ca ceea ce ti se arata pe scena, toate aceste ramasite ale unui vechi stil de viata, toata frustrarea produsa de disparitia peste noapte a mecanismului ce producea beneficiii pentru "cei alesi", erorile produse de un sistem ce ignora individul si problemele lui pentru a pune in practica o utopie, toate acestea nu sunt doar rezultatul imaginatiei unui dramaturg, e ceea ce a trait un popor intreg. Si-atunci nici nu mai stii daca sa razi sau sa o compatimesti pe tovarasa Floarea Platici, fosta secretara cu propaganda, actualmente pensionara, ce-si duce viata intr-un apartament dintr-o cladire retrocedata, inundand intentionat apartamentul de dedesubt unde traieste proprietara cladirii. "Tovarasa" isi asteapta nepotu' care vine din America si despre care vom afla ca a fugit din tara inainte de '89, spre dezamagirea femeii care l-a infiat si crescut, avand grija ca el sa nu duca lipsa de nimic, spre deosebire de restul lumii. Sunt scene amuzante, replici la care se rade cu pofta in sala, mai ales cand ele sunt spuse de o actrita cum e Tamara Buciuceanu, capabila sa treaca prin registre radical diferite de la o scena la alta. Se rade de adevaruri nu tocmai comode, cum ar fi acela ca toti "fostii" sunt in Senat, iar daca nu sunt inseamna ca au murit. Si totusi, ceva lipseste. Piesa incearca sa schiteze un proces al "fostilor", care nu inteleg nici azi in ce a constat greseala lor, dar abandoneaza repede aceasta cale. Asa cum abandoneaza si incercarea de a schita profilul tanarului (Serban Pavlu) al carui destin a fost iremediabil afectat pentru ca nu s-a putut adapta unui regim al carui beneficiar ar fi putut sa fie. Totul aluneca pe suprafata subtire, permanent in pericol de a se sfarama, a unei relatii incomplete, marcata in plus de o distanta de mentalitate, mai mare decat cea dintre Romania si America. Doua existente paralele se reintalnesc parca pentru a sublinia ca anumite lucruri nu se schimba niciodata. Nu degeaba tovarasa Floarea se declara interesata de droguri (pe care nepotu' admite ca le foloseste) pentru ca vrea sa vada si ea cum e o lume perfecta - mai exact... cum ar fi fost in comunism.