Un nou val de atentate impotriva Americii - impiedicat
0Arestarea in Pakistan, saptamana trecuta, a lui Abu Zubeida, cel mai important lider al retelei Al-Qaida dupa Osama bin Laden, a impiedicat un nou val de atentate impotriva Americii, a anuntat
Arestarea in Pakistan, saptamana trecuta, a lui Abu Zubeida, cel mai important lider al retelei Al-Qaida dupa Osama bin Laden, a impiedicat un nou val de atentate impotriva Americii, a anuntat cotidianul american "The New York Post", citand surse din serviciile de informatii americane. Potrivit relatarilor unor oficiali ai agentiilor de informatii ale SUA, documente, dischete de computer, casete video si registre fiananciare gasite in casa din Lahore ( estul Pakistanului), in care se ascundea Zubeida, indica faptul ca acesta planuia de mai multa vreme noi atacuri impotriva Statelor Unite. Sursele citate de "NY Post", precum si declaratia oficiala a directorului FBI, Robert Mueller, nu dezvaluie detalii aditionale, insa, conform celor aflate de reporterii ziarului citat, casele verificate de FBI, CIA si fortele pakistaneze la arestarea numarului doi din Al-Qaida aveau rolul unui nou centru de comanda al retelei teroriste considerata responsabila pentru atacurile de la 11 septembrie. In plus, conform celor afirmate public de Mueller, capturarea lui Zubeida, care a parasit in decembrie complexul de pesteri de la Tora Bora la ordinul direct al lui bin Laden, "a ajutat la impiedicarea altor atacuri teroriste". Mai mult, asa cum a declarat si secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, Zubeida este "un om care stie despre alte acte noi de terorism". Pana acum oficialii americani au refuzat sa vorbeasca public despre intentiile aghiotantului lui bin Laden insa, potrivit agentilor americani contactati de "NY Post", misiunea acestuia era de a organiza "contraatacul" impotriva intereselor Americii. La 28 martie, Abu Zubeida, 30 de ani, cunoscut si sub numele de Zayn al-Abidin Muhammad Husain si Abd al-Hadi al-Wahab, a fost capturat de agentii FBI, CIA si fortele de securitate pakistaneze impreuna cu alti 75 de arabi si pakistanezi, multi dintre ei locotenenti cu grade intermediare in Al-Qaida. In momentul capturarii, Zubeida a fost ranit de trei gloante in stomac, in coapsa si zona pubiana, lucru care face ca interogatoriile intense la care vor sa-l supuna americanii sa fie amanate din cauza starii precare in care se afla. Asa cum au afirmat medicii care il trateaza intr-o locatie tinuta secreta, din motive de securitate, acesta va supravietui, insa in prezent furnizeaza "informatii limitate" anchetatorilor. Potrivit unor surse din guvernul de la Washington, obtinerea de informatii de la Zubeida intr-un timp cat mai scurt este cruciala, nu numai pentru a impiedica noi eventuale atacuri teroriste, ci si pentru ca acesta ar putea sa stie unde se ascund bin Laden si alti lideri de prim rang ai Al-Qaida. Asa cum afirmat un fost agent FBI, echipele de interogatori vor proceda cat mai curand posibil la izolarea, dezorientarea si "anihilarea sistemului sau de rezistenta" pentru a-l face sa vorbeasca. Raspuzand foarte iritat la o intrebare din parte presei, secretarul american al Apararii a dezmintit vehement posibilitatea ca Zubeida sa fie extradat spre o tara aliata a SUA in care metodele de interogare legale inculd tortura fizica. Abu Zubeida este condamnat la moarte in Iordania pentru implicarea in organizarea unui atentat esuat care ar fi trebuit sa aiba loc pe teritoriul acestei tari la trecerea dintre milenii. Potrivit CIA, el a fost, de asemenea, implicat in atacurile de la 11 septembrie, in atentatul impotriva distrugatorului USS Cole si indeplinea rolul de veriga de comunicare intre bin Laden si celulele sale teroriste aflate "in adormire" de pe intreg mapamondul.























































