Un escroc a închiriat mai multe mașini de la companii de ridesharing şi le-a vândut la centre de dezmembrări auto
0Poliția caută un bărbat din Bucureşti care a închiriat cel puţin zece maşini de la companii de ridesharing şi le-a vândut unor centre de dezmembrări auto. Individul se recomanda drept şofer cu experienţă, dar nu se mai întorcea niciodată cu autoturismele.

Proprietarii autoturismelor au găsit mașinile făcute bucăţi la centrele Remat potrivit Observator News. Spre norocul său, unul dintre ei a reușit să își recupereze automobilul în ultimul moment, după ce a văzut că individul nu mai răspunde la telefon.
„M-am uitat pe GPS. Și am văzut mașina la dezmembrări. Când am ajuns acolo, am sunat la 112", povesteşte un administrator flotă auto, pentru sursa citată.
„Lasă, că ajung mâine!”
Individul a păcălit cu acest mod de operare cel puţin zece administratori de firmă. Cei mai mulți spun că bărbatul părea o persoană de încredere
„Nu ai zice în viața ta că face prostii din astea. După ce lua mașina de la mine, el trebuia să se ducă la flotă să facă contractul de muncă. Lasă, că ajung mâine! Mâine sunt cu fata la spital, lasă-mă o zi, două!", spune un administrator păgubit.
Mai multe secții de poliție din București și din Ilfov au primit plângeri în acest sens
„Polițiștii desfășoară activități de căutare pentru depistarea bărbatului de 31 de ani și a autoturismului în cauză. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere", a declarat Andreea Balaș, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Bărbatul riscă închisoare între trei şi şase ani de închisoare pentru abuz de încredere. În plus, proprietarii maşinilor îi pot cere despăgubiri în instanţă.