Un austriac da combinatului de porci din Peris o teapa de 2,5 milioane dolari
0Societatea Romsuintest SA Peris, cel mai mare combinat de industrializare a carnii de porc din tara, urmeaza sa piarda peste 2,5 milioane de dolari din cauza unei sentinte judecatoresti eronate.
Societatea Romsuintest SA Peris, cel mai mare combinat de industrializare a carnii de porc din tara, urmeaza sa piarda peste 2,5 milioane de dolari din cauza unei sentinte judecatoresti eronate. Astfel, un austriac care a dat combinatului teapa cu pricina a fost "pedepsit" de instanta cu expulzarea din tara, fara sa-si mai plateasca datoriile catre agentii comerciali romani! Sentinta pronuntata pe 15 februarie 2002 se bate cap in cap cu prevederile Legii 123/2001 (privind regimul strainilor in Romania), insa nimeni nu pare sa aiba ceva de obiectat. In acest timp, austriacul-tepar Abramowitz Simon (Orel), aflat pe picior de plecare, da cu flit celor de la combinat, spunandu-le ca nu vor mai vedea nici un ban de la el. "Relatia comerciala" in urma careia SC Romsuintest SA Peris a fost tepuita cu 2.521.000 de dolari de catre cetateanul austriac Abramowitz Simion (Orel) a insemnat de fapt incheierea unui contract de vanzare-cumparare a 1.350 de tone carne de porc. In aprilie 1994, italianul a luat carnea prin firma Annex Trading LTD, fara sa mai plateasca ceva combinatului. Carnea a fost livrata de catre Romsuintest la punctul de frontiera Socola (jud. Iasi), urmand ca plata sa fie facuta la o data ulterioara, mentionata in contract. Plata a fost garantata de Abramowitz prin intermediul unui acreditiv documentar (scrisoare de garantie) la o banca din Istanbul, acreditiv care nu a fost niciodata onorat de banca turca, pe motiv ca nu avea acoperire. Vazand acest lucru, cei de la combinat au incercat sa-si recupereze banii pe alte cai. Au mers pana acolo incat l-au actionat in instanta pe austriac, in speranta ca riscul de a intra sub incidenta legii penale il va speria pe acesta. Imediat, acesta din urma a parasit tara, fiind dat in urmarire generala prin Interpol. In urma cu un an si jumatate, Abramowitz a fost prins si adus in Romania pentru a fi judecat. De atunci si pana in luna februarie a acestui an, avocatii austriacului s-au zbatut sa-l scoata pe acesta din arest. In fine, pe data de 15.02 2002, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala il condamna pe Abramowitz Simon (Orel) la o pedeapsa de 1 an 6 luni si 10 zile de inchisoare pentru inselaciune, adica exact cat fusese arestat pe parcursul procesului. In paralel, acesta a fost obligat sa plateasca cei 2,5 milioane dolari, plus dobanda aferenta de 6 la suta pe an, combinatului Romsuintest Peris. In schimb, aceeasi instanta dispune, in mod aberant, expulzarea de pe teritoriul Romaniei a inculpatului! Decizia cel putin suspecta a instantei ii permite acum austriacului-tepar sa le dea cu flit celor de la Romsuintest, spunandu-le ca nu-si vor vedea niciodata banii. De altfel, Abramowitz Simon (Orel) a incercat deja sa paraseasca Romania pe data de 15 martie 2002, fiind retinut si intors din drum de politistii de frontiera. Acesta a amenintat insa ca va veni cu avocatii sai, pentru a-i obliga pe politisti sa puna in aplicare aberanta hotarare judecatoreasca. Spunem aberanta, intrucat ea reprezinta o incalcare evidenta a Legii 123/2001 (privind regimul strainilor in Romania), care precizeaza ca "strainului nu i se permite iesirea din tara in cazul in care este urmarit pentru creante exigibile datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantata...". Acesta a fost temeiul pe baza caruia Politia de frontiera l-a oprit pana acum pe austriac sa paraseasa Romania. Numai ca acesta din urma se foloseste de hotararea judecatoreasca amintita pentru a parasi tara, lucru aproape inevitabil. La randul sau, Toader Parjol, directorul combinatului Romsuintest Peris, a recunoscut ca sansele ca institutia sa sa-si mai recupereze banii scad de la o zi la alta. "Am promovat un recurs in anulare la procurorul general, fata de acesta sentinta dubioasa, numai ca o decizia se va lua abia peste cateva luni. In acest timp este aproape sigur ca Abramowitz va parasi Romania si nu va mai returna un leu. A facut-o o data, o va face si acum".