Un atac la adresa Armatei?
decat cele aflate in cele zece file de text vehiculate pe Internet. Mentalitatea invechita a multor cadre superioare din Armata, lipsa hranei de buna calitate si a unui minim de confort in cazarmi,
decat cele aflate in cele zece file de text vehiculate pe Internet. Mentalitatea invechita a multor cadre superioare din Armata, lipsa hranei de buna calitate si a unui minim de confort in cazarmi, absenta unei instructii adecvate, armament invechit moral si fizic, alcoolism si coruptie, lipsa motivatiei pentru cadrele militare, acesta este un tablou real al starii de lucruri din Armata Romana. Un tablou ce se poate lesne suprapune insa peste tabloul general al societatii romanesti. Ceea ce este prezentat in raport este, de fapt, situatia unei armate in tranzitie in care reforma a inceput, dar nu s-a terminat. In ultimii ani, efectivele au fost reduse pana la 140 de mii de oameni, dintre care 107 mii de militari. Bugetul pe anul trecut, de circa 1 miliard de dolari, a fost maximum ce si-a putut permite Romania anului 2001. Banii au fost impartiti intre pensiile militare, plata soldelor, plata ratelor la achizitiile de tehnica militara facuta in anii anteriori - fiindca pana in 2003 nu se mai achizitioneaza nici un echipament -, hrana trupei, reparatii foarte urgente in cazarmi. Restul, adica aproape nimic, a fost repartizat pentru instructie... "Raportul Armagedon" nu aduce la cunostinta lucruri noi nici la nivel intern, nici extern. La nivel national, orice recrut dupa o saptamana de armata stie cum stau lucrurile. In plan international, reforma Armatei Romane se face de mai multi ani cu consultanti britanici si americani, iar situatiile prezentate de Armagedon sunt bine cunoscute. Anul 2002 este anul in care Romania spera, totusi, sa fie invitata in NATO, la Praga, in noiembrie. Intre cele sapte state candidate cu sanse, principalul atu al Romaniei il constituie tocmai Armata. 14.000 de militari fac de garda in fiecare zi in Romania, adica mai mult decat totalul militarilor armatei slovene, tara aflata pe primul loc pe lista candidatilor la Alianta. Sa fie "Raportul Armagedon" o incercare de a sabota in plan mediatic cel mai important atu al Romaniei in cursa pentru NATO? Cu siguranta ca unele din aspectele prezentate pe Internet, la adapostul anonimatului, exista. Acest lucru a fost recunoscut de seful Marelui Stat Major al Armatei, gen. Mihail Popescu. Textul greseste insa prin generalizarea pe care o face: nu peste tot se ia spaga pentru a se pleca in permisie, nu peste tot se iau comisioane la aprovizionare, nu in toate unitatile e mizerie si dezordine, nu peste tot se bea in cazarma. Raportul ignora apoi potentialul important care exista la nivelul cadrelor armate si sentimentul onoarei militare pe care l-am intalnit la foarte multi ofiteri si subofiteri. Peste 1.000 de ofiteri romani au fost scoliti in tarile NATO in ultimii ani. In Albania sau Bosnia, militarii romani au primit aprecieri internationale pentru felul in care si-au indeplinit misiunile. Nu reusesti asa ceva numai cu o adunatura de alcoolici indisciplinati si prost echipati. Se spune ca tara noastra nu poate riposta in cazul unui atac. Depinde cine ne ataca. Daca o face Bulgaria, atunci se poate raspunde, daca o face Ungaria si o data cu ea NATO sau Ucraina si o data cu ea Rusia, atunci in mod real nu se poate vorbi de riposta. Tocmai de aceea se spune ca Romania nu-si poate asigura securitatea si nu-si poate proteja democratia decat prin apartenenta la o alianta occidentala. Mai trebuie spus faptul ca armatele Poloniei, Cehiei si Ungariei, nu aratau mult mai bine decat armata Romaniei atunci cand au fost invitate in NATO. ..."Raportul Armagedon" poate fi folositor conducerii armatei. In mod evident, nu vor exista bani pentru echipamente si armament nici in 2002, si nici in anii care vin. Ceea ce s-ar putea face, insa, ar fi declansarea luptei impotriva coruptiei in Armata. Fie ca este vorba de achizitionarea de produse alimentare pentru unitati - care ar trebui facuta intr-un mod foarte transparent, eventual prin bursa de marfuri - fie ca este vorba de atentiile pe care le pretind unele cadre pentru acordarea de permisii sau tratament preferential, fie ca este vorba de achizitii militare in sine, orice informatie privind coruptia ar trebui luata in seama si cercetata pana la capat. De altfel, lupta impotriva coruptiei este principala cerinta a Statelor Unite pentru ca Romania sa aiba o cat de mica sansa la NATO anul acesta. In acest context poate ca si autorii "Raportului Armagedon" ar putea iesi din anonimat - un militar ar trebui sa aiba curajul raspunderii - pentru a participa la aceasta lupta.





















































