Turismul emoţional câştigă teren
Persoanele plecate la muncă în străinătate vin în ţară în general în timpul vacanţei de vară două până la patru săptămâni, o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi
Persoanele plecate la muncă în străinătate vin în ţară în general în timpul vacanţei de vară două până la patru săptămâni, o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi uneori într-un weekend prelungit, în timpul anului.
Ei petrec, de regulă, acest timp cu familiile şi călătoresc, în general, cu avionul, ceea ce a condus la boomul înregistrat de liniile aeriene de transport low-cost. Potrivit datelor Euromonitor, companiile low-cost care operează în regiunea est-europeană au avut încasări de două miliarde de dolari la nivelul anului 2006, în creştere cu 64% faţă de anul anterior.
În opinia analiştilor Euromonitor, acest gen de turism ar putea compensa trendul descrescător înregistrat în ultimii ani de turismul clasic în ţările Europei de Est, graţie numărului tot mai mare de emigranţi care părăsesc ţara pentru un loc de muncă mai bine plătit.
În Slovacia, de exemplu, autorităţile au luat hotărârea de a promova, în rândul emigranţilor slovaci stabiliţi în alte ţări, destinaţiile turistice autohtone, pentru a-i determina pe aceştia să petreacă vacanţa în ţară, mai notează studiul.
Pe de altă parte, se ştie în mod clar că aceştia au tendinţa de a utiliza pentru întoarcerea în ţara de origine servicii cât mai ieftine şi mai accesibile, ceea ce a condus la dezvoltarea acestui segment turistic. Astfel, călătoriile combinate de genul "2 în 1", care au ca finalitate atât petrecerea unui sejur la un preţ avantajos în ţară, cât şi emoţia revederii familiei, încep să câştige tot mai multă popularitate.
Aceasta reprezintă o alternativă convenabilă şi mai ieftină decât oferta turistică din ţara de rezidenţă a acestora.
Într-o perioadă în care industria mondială a turismului a devenit ultracompetitivă, în care ţările cu infrastructură turistică şi de transport superioară înregistrează cele mai mari succese în atragerea vizitatorilor, elementul emotiv al întoarcerii acasă poate fi o unealtă puternică de marketing, care nu trebuie subestimată.
Pentru ţările est-europene, cu o infrastructură turistică mai slab dezvoltată, această strategie ar putea fi o nouă cale spre succes.




















































