Video Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o liniște pe care nu o cumperi”

După 15 ani petrecuți în marile orașe ale Europei, Robert Ioan Pop s-a mutat într-un sat din Hunedoara, într-o casă veche de peste un secol, pe care o cumpărase inițial pentru a o demola și a-i recupera piatra.

Robert în fața casei sale. Foto: Daniel Guță . ADEVĂRUL

Robert a cumpărat casa, aflată în pragul ruinării, cu aproximativ 7.000 de euro, un preț la care, în urmă cu trei ani, puteau fi găsite și alte locuințe vechi în satele de la poalele Munților Metaliferi.

A investit însă sume mult mai mari în restaurarea ei și a muncit timp de trei ani, alături de tatăl său și de meșteri locali, pentru a o transforma într-un cămin primitor. Rezultatul a stârnit sute de reacții pe rețelele sociale, mulți dintre cei care au urmărit transformarea casei fiind impresionați de noua ei înfățișare.

„Am cumpărat casa ca s-o dărâm. Acum locuiesc în liniștea ei. Cu ajutorul tatălui meu am recondiționat-o, pas cu pas, până când m-am mutat la sat. După ani de capitale, metrou și aglomerație, am descoperit că să devii țăran e o liniște pe care nu o cumperi. E munca făcută cu drag și hrana crescută din sămânță până la bulion, cartofi, prune, murături. Nu e vorba de preț. E proaspăt, fără chimicale, și o bucurie care se naște din mâinile tale. Anul viitor vreau și câteva animale, în afară de cele de companie. Prietenii mi-au dat câțiva ani și am să mă satur. Hai să vedem... cred că vor fi până la sfârșitul vieții. Vă salut cu drag de la casa cu portal”, a transmis acesta pe grupul de Facebook „Mutat la țară – Viața fără ceas”.

A păstrat autenticitatea casei

Robert a povestit pentru „Adevărul” cum a reușit să recondiționeze casa care părea condamnată la ruinare și despre lucrurile deosebite pe care le-a păstrat și le-a pus din nou în valoare. Unul dintre ele îi întâmpină pe oaspeți chiar la intrare: o ușiță metalică de sobă încastrată în poarta de lemn a casei. Robert a recondiționat vechile bârne care sprijineau poarta și a reconstruit gardul, folosind piatră adusă din zonă.

A păstrat și beciul vechi, construit în mare parte din materiale tradiționale, fără ciment, cu excepția unor reparații. Casa, veche de peste un secol, fusese ridicată fără o fundație propriu-zisă, astfel că a fost nevoie de lucrări de consolidare.

„Nu e cu ciment, doar acolo e ceva reparație. Așa l-am găsit, e tot din pământ. Casa a fost toată cu pământ, nu a avut altă structură. I-am făcut o întăritură”, a explicat el.

Proprietarul spune că a încercat să păstreze cât mai multe dintre elementele originale ale construcției, chiar dacă unele îi creează dificultăți.

„Absolut orice. Și ușa asta, care îmi creează probleme în beci pe vară. E prea cald. Nu am vrut să-i schimb nimic, nici să o capitonez, cu riscul ăsta. Am mai făcut o gaură acolo, la beci, pentru aerisire. Sunt chestii pe care le puteam schimba, dar am decis să nu le schimb”, a relatat Robert.

Pentru restaurarea locuinței, a folosit în mare parte materiale recuperate din zonă și a lucrat cu meșteri locali. Lemnul a fost adus din pădure, piatra a fost recuperată de la șuri vechi, iar țiglele provin de la clădiri demolate.

„Fiecare lucrare are o poveste. Tot am făcut cu meșteri locali. Picturile sunt făcute de o nemțoaică pe care am întâlnit-o la Geoagiu-Băi și care a ajuns aici cu prietenii ei, niște călători. Lemnele au fost aduse din pădure. Piatra este adusă de la alte șuri găsite aici. Am recuperat piatra, am băgat-o și în casă, în extensia de la bucătărie. Țigla provine de la case ori biserici dărâmate”, a povestit acesta.

În grădină, Robert a amenajat spații pentru legume și a reutilizat butoaiele vechi, transformându-le în recipiente pentru plante.

„Bolta este un fel de vizor prin care vezi spre grădina cu legume. Aici am avut cartofi, ceapă, încă mai am pătrunjel. Aici am salvat butoaiele vechi și am plantat în ele. Aici am încercat să pavăm, n-am terminat. Am avut roșii, castraveți, tot ce se poate crește în România”, a relatat el.

După 15 ani în Occident, a ales liniștea unui sat din Hunedoara

Robert Ioan Pop a petrecut aproximativ 15 ani în străinătate, locuind în mai multe orașe europene. A trăit în Londra, Dublin și Hamburg și a călătorit în locuri îndepărtate, ajungând la Moscova și Rio de Janeiro. Cu toate acestea, spune că liniștea descoperită în satul Homorod, aparținător orașului Geoagiu, nu se compară cu viața din marile metropole.

1/11

Casa restaurată din Homorod Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) jpg Foto: Daniel Guță . ADEVĂRUL

„Nu se compară însă nimic cu viața liniștită de la sat, în care cântă greierii. Alții cumpără melodii cu sunete liniștitoare de pe YouTube Premium, să nu fie întrerupte de reclame”, a povestit el.

Deși s-a născut și a crescut în România, Robert nu locuise niciodată la țară înainte de a cumpăra casa din Homorod. Copilăria și-a petrecut-o la bloc, în Geoagiu-Băi, iar mai târziu s-a mutat la Timișoara și apoi în străinătate.

„Am stat numai în orașe mari, în aglomerație. Am avut un studio de fotografie și firmă, am lucrat pe bani foarte mulți”, a relatat el.

Spune însă că veniturile mari nu îi ofereau neapărat și satisfacțiile pe care le găsește acum în gospodăria sa. Robert ar fi putut să se stabilească și la Geoagiu-Băi, unde are familia și terenuri, însă a preferat satul Homorod. A ales satul de pe valea Mureșului din dorința de a scăpa de aglomerație, cât și de legătura pe care a început să o simtă față de casa cumpărată.

1/19

Fotografiile cu casa realizate de Robert Ioan Pop (19) jpg Foto: Robert Ioan Pop

„M-am îndrăgostit de casă după ce am cumpărat-o. Noi, inițial, am cumpărat-o să exploatăm piatra și să facem o terasă la Geoagiu-Băi, ca un fel de restaurant. Deci am vrut să o dăm jos. Dar, într-o noapte, când am venit aici, în locul acesta era o sobă. Am făcut focul, mi-am adus o saltea și am dormit în casa veche. Nu ploua în ea sau ceva. Tavanul era la fel, dar era mai jos. A trebuit schimbat. Și am dormit două nopți aici și am zis că de aici nu mai mergem”, a relatat Robert.

Între timp, tatăl său începuse lucrările, iar casa a fost desfăcută parțial, până la nivelul ferestrelor, pentru a putea fi consolidată și reconstruită.

Restaurarea a durat aproximativ trei ani. Robert a lucrat alături de meșteri din zonă, dar a învățat și singur să prelucreze lemnul și să realizeze diferite elemente ale locuinței.

„Am lucrat cu oameni care sunt tâmplari. Băieții care au lucrat în piatră sunt din zonă. Dar, încet, încet, muncind trei ani de zile, le înveți pe toate. Și îmi place, îmi place tâmplăria”, a povestit el.

A realizat inclusiv unele piese de mobilier, preferând lemnul masiv în locul produselor cumpărate din magazine.

„Patul e făcut cu drujba. Nu l-am putut băga înăuntru. L-am montat afară și ne-am dat seama că, de fapt, nu se poate, că are doi metri pe doi. Până la urmă l-am demontat și l-am remontat înăuntru”, a relatat Robert.

Pentru izolarea unor pereți a ales materiale ca varul, perlitul și pluta, iar în baie a renunțat la finisajele obișnuite din faianță și gresie. Locuința este încălzită cu o centrală pe lemne, în condițiile în care satul nu beneficiază de toate utilitățile.

Casa nu a fost transformată într-o pensiune, deși numeroși oameni au admirat-o și l-au întrebat dacă poate fi vizitată. Robert spune că primește cu drag prieteni și călători, dar vrea să păstreze locuința pentru el.

„Primesc prieteni, oameni care bat la ușă, oameni care sunt în trecere, călători. Dacă vine cineva, are cu cel mai mare drag unde să doarmă, dar nu în rest”, a explicat el.

În sat mai sunt și alte gospodării vechi, unele abandonate, iar Robert spune că a întâlnit oameni care încearcă să salveze locuințe asemănătoare. Unii dintre ei s-au întors din străinătate și au început să construiască sau să restaureze case din piatră.

„Sunt oameni care încearcă lucrul ăsta. Chiar de pe pagina de Facebook, cineva m-a găsit. Ei sunt plecați din Anglia și construiesc tot o casă, așa, din piatră. Mi-au zis că tot timpul admiră când trec pe aici, prin sat, și văd casa făcută de mine. Dar le-a fost rușine să-mi bată la ușă. Eu am ținut legătura și le-am zis să treacă pe la mine la un ceai, la o cafea”, a povestit Robert.

Casa restaurată a stârnit admirație

Fotografiile publicate de Robert Ioan Pop pe Facebook, în care a prezentat transformarea casei vechi din Homorod, au stârnit sute de reacții și comentarii. Mulți dintre cei care i-au descoperit povestea l-au felicitat pentru efortul de a salva locuința și pentru modul în care a pus în valoare piatra și lemnul, materiale tradiționale folosite în construcțiile din zonă. Alții au comparat casa cu locuințele rustice din alte regiuni ale Europei.

„Arată ca o casă minunată din Cotswolds. Nu am mai văzut până acum în România o construcție din piatră uscată, exact ca cele din mediul rural britanic, care se practicau acum sute de ani”, a comentat o româncă.

Alții au remarcat dificultatea lucrărilor și satisfacția pe care o poate aduce restaurarea unei locuințe cu propriile mâini.

„Ai muncit cu piatră, greu și complicat! Te apreciez pentru realizare! Nimic nu se compară cu satisfacția pe care ți-o aduce efortul depus pentru casa ta! A ieșit foarte fain! Să o stăpâniți sănătoși!”, a scris altcineva.

„Voi, oamenii ăștia care cumpărați case vechi și care aveți puterea să le recondiționați și să le aduceți în stadiul ăsta fabulos, să locuiți în ele și să vă întoarceți la viața aia adevărată de țară, fără ifose, sunteți cei mai speciali și deosebiți oameni! Să o stăpâniți sănătoși și să vă bucurați de simplitate!”, a transmis o altă româncă.

Unii dintre cei care au urmărit transformarea casei au fost curioși să afle cât a costat restaurarea și dacă proprietarul s-a gândit să folosească locuința în scop turistic.

„Omule drag, matale ai avut niște bănuți zdraveni de ți-a ieșit așa frumos și ți-a mai ars și de portal. Bravo! Foarte frumos, ceva cred că unic ai făcut, iar la cât ai investit, păcat că nu începi să o folosești și cât de cât în scop turistic, să se mai bucure și alții de munca ta”, a comentat un român.

„La casă, munca nu se încheie niciodată”

Povestea lui Robert a atras și mărturiile unor români care au renunțat la viața din orașe pentru a se muta în gospodării de la țară. Unii au povestit că se pregătesc de ani întregi pentru această schimbare, iar alții au vorbit despre dificultățile întâmpinate după mutare.

„Și noi am cumpărat casa anul trecut, în septembrie, și ne-am mutat anul acesta, în august. Aceleași «urări» le aud și eu de la toată lumea. Se înșală amarnic... de 20 de ani îmi doresc asta! Să vă bucurați mulți, mulți ani în noul cămin”, a comentat o femeie.

O altă româncă a atras atenția că viața într-o gospodărie presupune investiții, numeroase drumuri și lucrări care nu se termină niciodată.

„Și noi am achiziționat o «casă» la cucă măcăii, departe de Timișoara, în timpul pandemiei. Multe drumuri, mulți bani pierduți pe drumurile făcute. Acum e gata. Dar la casă, munca nu se încheie niciodată. Ăsta e primul lucru cu care nu mă împăcam și pe care încă îl mai am de acceptat. Așa că proiectele continuă. Dar nu uitați de începuturi, de motivul, motivele, bucuria pentru care ați început «călătoria» asta. Vine și ziua în care împlinirea că ați realizat ce v-ați propus va aduce liniște, tihnă și multă bucurie”, a povestit aceasta.

Alți români au relatat că au descoperit satisfacția îngrijirii unei gospodării și că nu s-ar mai întoarce la agitația orașelor.

„Nu cred că o să vă săturați curând. Dacă îți faci condiții bune, e o plăcere să trăiești la sat. Desigur, contează să ai și un venit de undeva. Când eram studentă, voiam să rămân să locuiesc în oraș. Soarta tot la sat m-a adus. E multă muncă, dar când ajung în oraș nu am răbdare să mă reîntorc acasă. Deja e prea gălăgios pentru mine, mă obosește mulțimea”, a relatat o femeie.

Un alt român a povestit că a trecut printr-o experiență asemănătoare, după ce s-a mutat la țară în 2022.

„Nu ai timp să te plictisești de viața de la țară! Cresc câteva căprițe și măgărițe, plus gospodărie: grădină, păsări, porc”, a scris acesta.

Unii români reveniți din străinătate au relatat că își găsesc liniștea în casele vechi cumpărate și renovate în satele din România.

„Am revenit în țară după 20 de ani, am renovat căsuța pe care am cumpărat-o cu câțiva ani înainte. Mi-e drag, mi-e bine, sunt acasă la mine”, a relatat o româncă.

Alți români susțin că satisfacția de a trăi în propria gospodărie, apropierea de natură și liniștea satului cântăresc mai mult decât dificultățile unei asemenea schimbări.

„Felicitări! Cu siguranță va fi până la sfârșitul vieții. Liniștea și bucuria de a trăi nu le găsești la oraș. Aici e doar supraviețuire”, a transmis o româncă.