Topul județelor din care provin cele mai multe mame minore
0În topul județelor cu cele mai multe nașteri în rândul minorelor se află Mureș, Bihor, Dolj și Brașov. România dă aproape jumătate (45%) din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani în Uniunea Europeană (UE), arată Salvați Copiii.

În anul 2020, 731 de fete cu vârste sub 15 ani au devenit mame și, totodată, două din 10 mame adolescente au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut.
Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente, ceea ce crește exponențial riscul de prematuritate și de mortalitate infantilă.
În topul județelor cu cele mai multe nașteri în rândul minorelor, se află Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor și Dolj (52) și Brașov (40).
Pe priemele locuri din lista de județe, potrivit datelor INS pentru 2020, se mai situează și: Argeș (29), Sibiu (28), Bacău (26), Constanța (24), Satu Mare (23) și Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).
În același timp, potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, astfel că multe gravide din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.
Date pentru analiza situației mamelor și gravidelor sub 18 ani din România:
- 85% dintre mamele și gravidele cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală, majoritatea acestora abandonând școala înainte de sarcină.
- Una din 10 mame sau gravide minore nu a fost niciodată la școală.
- 75% dintre gravidele și mamele minore au renunțat la școală în gimnaziu.
- 4 din 10 gravide sau mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii.
- 80% dintre gravidele sau mamele sub 18 ani nu au utilizat nicio metodă contraceptivă deoarece nu au avut informații despre utilizarea acestora.
- 75% dintre mamele sau gravidele minore au rude sau cunoștințe care au născut la o vârstă sub 18 ani.
- 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut.
- 2 din 10 mame minore au mai mult de un copil.
- Vârsta medie a tatălui copiilor mamelor minore este de 21 de ani la nivel de întreg eșantion, respectiv 22 de ani dacă tatăl este major.
- Venitul mediu al familiilor mamelor minore este de 1.160 lei, aproximativ 50% dintre familiile mamelor minore având un venit sub 1.000 lei și doar 12% peste 2.000 lei.
Date privind situația accesului gravidelor din comunități defavorizate la servicii medicale:
- 25% dintre gravidele vulnerabile nu au asigurare medicală.
- 33% dintre gravide afirmă că nu au făcut analizele recomandate de când sunt gravide. Lipsa banilor este principalul impediment menționat.
- Doar 4 din 10 gravide afirmă că toate analizele au fost gratuite.
- Doar 4 din 10 afirmă că au folosit până acum o metodă contraceptivă. În ceea ce privește sursa informațiilor, familia rămâne un factor important, de asemenea procentul celor care spun că nu au fost informate este în continuare ridicat.
- Vârsta medie la nivelul eșantionului este de 25 de ani. În cazul abandonului școlii, 76% dintre femei renunțaseră la școală înainte de sarcină, 18 în timpul sarcinii iar 7% după naștere.
- 2 din 10 persoane identifică veniturile din munci ocazionale ca principala sursă de venit a gospodăriei.
În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se mențină pe primele locuri în UE27 în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
#INVESTIȚIE ÎN VIAȚĂ cu 20% din impozitul pe profit
Din anul 2010, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.120 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro și a lucrat în 64 de comunități rurale defavorizate, cu 80.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Din 2015, Salvați Copiii România a organizat caravane de susținere a sănătății fetelor si femeilor în județele Neamț, Vaslui, Iași, Giurgiu, Constanța, Brașov, Tulcea, Botoșani și Suceava. Au fost implicați 70 de medici, medici rezidenți, asistenți medicali și asistenți sociali, pentru facilitarea accesului pentru fetele si femeile vulnerabile la ecografii gratuite de sân, ecografii abdominale, ecografii transvaginale, recoltări Babeș Papanicolau și sesiuni de informare. În total, au fost sprijinite 5.000 de beneficiare din cele nouă județe, prin servicii medicale gratuite sau prin consiliere individuală și de grup.
Companiile pot investi în sănătatea copiilor și gravidelor prin încheierea unui contract de sponsorizare, iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online pe https://bit.ly/DoneazapentruSănătateaCopiilor sau prin SMS la 8844, 2 euro lunar, text SALVEZ.