Toate drumurile din ţară sunt redeschise circulației, anunță CNAIR. Trafic în condiții de siguranță
0Toate drumurile sunt deschise circulaţiei, iar traficul se desfăşoară în condiţii de siguranţă, a anunţat, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, începând cu ora 10:30, s-a deschis circulaţia şi pe DN 23B între Ciorăşti (km 0+000) şi Micăneşti (km 14+000), judeţul Vrancea.
"La această oră, nu mai sunt drumuri închise sau restricţionate din cauza condiţiilor meteorologice! Începând cu ora 10:30 s-a deschis circulaţia şi pe DN 23B între Ciorăşti (km 0+000) şi Micăneşti (km 14+000), judeţul Vrancea", au notat reprezentanţii CNAIR.
Astfel, toate sectoarele de drum afectate anterior au fost redeschise circulaţiei, iar traficul se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Echipele de intervenţie au acţionat permanent pentru îndepărtarea efectelor produse de vremea nefavorabilă, astfel încât circulaţia să poată fi reluată în siguranţă cât mai repede.
"Recomandăm participanţilor la trafic să conducă în continuare cu prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să respecte indicaţiile autorităţilor, întrucât pot exista porţiuni unde carosabilul este umed sau alunecos", se mai arată în postare.























































