"The Guardian": Irakul se inarmeaza din nou

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irakul se reinarmeaza in perspectiva unui atac american, cumparand mai ales de pe piata neagra, prin intermediul Siriei, arme fabricate in Europa de Est, noteaza, in editia sa de luni, "The Guardian",

Irakul se reinarmeaza in perspectiva unui atac american, cumparand mai ales de pe piata neagra, prin intermediul Siriei, arme fabricate in Europa de Est, noteaza, in editia sa de luni, "The Guardian", citand militari irakieni dezertori. Un jurnalist de la "The Guardian" i-a intalnit pe cei trei transfugi intr-o "capitala europeana", acestia nedorind sa fie identificati, din ratiuni de securitate. Ei au precizat, insa, ca au facut parte din unitatile de elita ale armatei irakiene, potrivit jurnalului citat. Ei sunt membri ai Miscarii Ofiterilor Irakieni (MOI), o miscare care incearca sa-i convinga pe militarii irakieni sa dezerteze si care culege, in clandestinitate, informatii din interiorul tarii. Saddam Hussein si-a plasat fortele armate in stare de alerta si a construit noi buncare, grabind, totodata, si executiile de ofiteri si civili suspectati de lipsa de loialitate, au anuntat ofiterii citati de "The Guardian". Plata neregulata a salariilor mediocre, teama de bombardamente si de pedepse au determinat o crestere rapida a ratei de dezertare, ajungandu-se ca aproape un sfert dintre cei 400.000 de militari ai armatei irakiene sa-si paraseasca postul, potrivit surselor citate. Potrivit acestor ofiteri transfugi si MOI, prima dintre cele trei livrari de arme, care contine rachete si sisteme de ghidaj, a sosit pe 23 februarie la Lattaquia (Siria), dinspre Republica Ceha.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite