Taximetrie "verde" în Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una din cele şapte maşini-hibrid model Toyota Prius, din Iaşi, a fost achiziţionată de un taximetrist în vârstă de 24 de ani. Andrei Beteagă spune că a aşteptat cu nerăbdare ca modelul

Una din cele şapte maşini-hibrid model Toyota Prius, din Iaşi, a fost achiziţionată de un taximetrist în vârstă de 24 de ani. Andrei Beteagă spune că a aşteptat cu nerăbdare ca modelul să fie disponibil pe piaţă, renunţând imediat la vechea maşină cu motorizare clasică în favoarea celei ecologice.

În ciuda preţului destul de ridicat - 32.000 de euro, proprietarul acesteia este convins că investiţia se va amortiza în maximum doi ani, datorită consumului redus de energie.

Maşina consumă maximum cinci litri de combustibil la suta de kilometri în oraş, iar motorul electric are o autonomie de opt până la zece kilometri.

Exemplul tânărului taximetrist ar putea fi urmat şi de colegii săi de breaslă, care apreciază ideea drept "o investiţie foarte rentabilă".

Singurul taxi ecologic din oraş este de trei zile la dispoziţia ieşenilor preocupaţi de mediul înconjurător

Investiţia de 32.000 de euro va fi amortizată în doi ani datorită consumului redus de combustibil al maşinii cu motor-hibrid.

Primul taxi ecologic din România circulă de trei zile pe străzile Iaşiului. Un model Toyota Prius cu motor-hibrid face vâlvă prin staţiile de taximetre, colegii de breaslă ai proprietarului înghesuindu-se să-i ceară detalii tehnice.

"Urmăresc de câţiva ani emisiunile postului Discovery referitoare la maşinile cu motoare electrice şi abia aşteptam să înceapă să se comercializeze şi în România. Când a apărut oferta de la Toyota mi-am vândut imediat Ford-ul pe care îl foloseam până atunci şi am depus actele pentru Prius", spune Andrei Beteagă, proprietarul maşinii, în vârstă de 24 de ani, care practică taximetria la Iaşi de cinci ani.

Consum la jumătate

Deşi este printre cele mai scumpe autoturisme folosite la taximetrie, tânărul proprietar spune că motorul-hibrid îi va aduce profit dublu faţă de vechiul model. El a estimat că-şi va amortiza investiţia în doi ani, după care va avea un venit lunar de cel puţin 1.000 de euro.

În plus, spune el, maşina este silenţioasă şi elegantă, motiv pentru care are succes la clienţi. "Am cumpărat-o în leasing pe trei ani şi mă va costa în total 32.000 de euro.

Am făcut un calcul şi sper ca, pe lângă rata de 700 de euro, să mai economisesc lunar 400-450 de euro. Consumă 4-5 litri de benzină la sută în oraş, faţă de o maşină normală care ia cel puţin dublu. Acum plătesc pentru combustibil maximum 25 de lei la suta de kilometri", spune taximetristul.

Motorul electric are o autonomie de opt până la zece kilometri şi se încarcă în timpul funcţionării motorului pe benzină.

"Am văzut maşina colegului şi m-a pus serios pe gânduri. Am să mai vorbesc cu el peste câteva săptămâni, să vedem cum stă cu cheltuielile şi, cel mai probabil, am să-i propun soţiei să cumpărăm şi noi una pentru taximetrie, mi se pare o investiţie foarte rentabilă", ne-a declarat Mihai Jităreanu, taximetrist ieşean.

Şapte modele Prius vândute în Iaşi

Reprezentanţii dealerului Mega Auto Iaşi, distribuitor autorizat al Toyota şi Lexus, spun că au vândut într-un an 17 autoturisme cu motor-hibrid la Iaşi, dintre care şapte modele Prius.

"Avem un avantaj pe piaţă pentru că suntem singurii, în afară de Honda, care comercializăm maşini cu motoare-hibrid. Ne adresăm unui public elitist care citeşte, care se informează şi mă bucur să aflu că şi printre taximetrişti există oameni cultivaţi", a declarat Gabriel Manolache, director al Mega Auto.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite