Surpriza unui vlogger în Palestina, la locul nașterii lui Isus: „Multă sărăcie și mizerie, dar oamenii te lasă fără cuvinte”

0
Publicat:

Deși i s-a spus că va fi periculos și că „arabii sunt răi”, vloggerul Cosmin Avram s-a aventurat în orașul Betleem, unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj ale creștinilor, administrat de Autoritatea Palestiniană.

Cosmin Avram a primit cadou o pâine arăbească și o eșarfă în Betleem. Captura video
Cosmin Avram a primit cadou o pâine arăbească și o eșarfă în Betleem. Captura video

 Vloggerul Cosmin Avram a ajuns în teritoriile palestiniene, mai exact la Betleem, unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj ale creștinilor, având în vedere că aici s-a născut Iisus Hristos. Orașul de află în Cisiordania, la zece kilometri sud de Ierusalim, și este administrat de Autoritatea Palestiniană.

Vloggerul a vizitat, timp de mai multe zile, Ierusalimul și împrejurimile.

„Nu aveam cum să plecăm de aici fără să vizităm și aceste zone. Avem cazarea fix în centrul orașului. Am venit cu autobuzul până aici, din Ierusalim. Sincer să fiu, nu ne-a controlat nimeni. Ne-am urcat în autobuz și am coborât aici. Erau controale într-adevăr pe drum, dar nimeni nu ne-a zis nimic. Bănuiesc că la întoarcere lucrurile nu vor mai sta așa”, a mărturisit Cosmin la începutul vlogului.

El a ieșit împreună cu partenera sa la o scurtă plimbare pe străzile Betleemului.

„E multă sărăcie, multă mizerie”

„Cu această ocazie vă prezentăm și prima noastră impresie asupra locului, primul impact cu acești oameni: e multă sărăcie, multă mizerie, din păcate. Suntem singuri prin aceste zone periculoase, ar spune unii. Acum rămâne de văzut, explorăm și vedem ce se întâmplă. Așa că bine ați venit în Palestina”, a detaliat vloggerul.

Cosmin se teme că, în condițiile în care zona este administrată de autoritățile palestiniene, sunt șanse foarte mari ca atât acest clip, cât și celelalte care vor veni de aici să nu fie văzute de mai nimeni, pentru că atât Facebook, cât și Youtube ar bloca conținut care provine din aceste zone.

Cosmin a găsit în Beteleem un oraș în care se construiește: „Cam așa se prezintă zona, se construiește, se lucrează, totul este pe dealuri, pe coline, o zonă ceva mai greu accesibilă aș putea spune”. El a remarcat că se construiesc blocuri pe culmile mai multor dealuri din împrejurimi.

El a mai remarcat un lucru: „Vedem sârmă ghimpată peste tot. Aproape toate gardurile au așa ceva deasupra.”

O vizită la o piață din centrul orașului l-a lăsat pe Cosmin cu aceeași impresie: că mai e de lucru la capitolul curățenie.

„Asta e impresionant la oamenii aceștia, din puținul lor îți dau și ție”

„Cred că 99% sau haideți să spunem, 90 %, dintre turiștii care ajung aici vin doar pentru biserică, așa că turismul religios este la căutare”, a precizat vloggerul.

El a trecut pe lângă o cafenea Star & bucks, o interpretare palestiniană a celebrei rețele Starbucks.

Într-un magazin de suveniruri, vânzătorul îi pune pe cap o eșarfă tradițională palestiniană. „Gata, am devenit arab”, spune el.

Cosmin a aflat de la vânzător că viața în Betleem este „foarte grea” de la începutul războiului, din cauză sunt foarte puțini turiști. Nici înainte nu era grozav, mărturisește vânzătorul.

„Turiștii veneau aici doar pentru biserică, după care cumpărăturile le făceau în Ierusalim. Ghizii aduc turiștii aici, îi duc la biserică, după care pleacă imediat. Nu-i lasă să facă cumpărături de aici pentru că e ura aceasta dintre cei de acolo și cei de aici”, explică Cosmin Avram.

El îi îndeamnă pe turiștii români să cumpere și din magazinele de suveniruri ale palestinienilor. „Acest magazin micuț se află fix în piața centrală, lângă biserică”.

Cosmin a fost impresionat de faptul că, cu toate că o duce foarte greu, patronul magazinului a insistat să primească cadou eșarfa: „Cu toate că nu au turiști și văd asta, văd că nu există turism, din păcate. Sunt doar localnici, nu au bani. Nu m-au lăsat să plătesc. Andreea a cumpărat câteva lucruri doar pentru a face vânzare. Ea spune că sunt și frumoase”. Andreea a completat: „Asta e impresionant la oamenii aceștia, din puținul lor îți dau și ție. Da, e fantastic cât de generoși sunt și de prietenoși”.

„Te lasă fără cuvinte”

„Nu știu cum s-ar petrece lucrurile dacă nu am filma, dar din punctul nostru de vedere, oamenii de aici, cel puțin până în momentul de față, sunt extraordinari”, a concluzionat Cosmin.  

După câteva minute, cei doi români au primit pâine caldă pe stradă, de la doi palestinieni: „Te lasă fără cuvinte. Am primit pâine, este caldă, pâine neagră. Pur și simplu eram aici. Am ajuns la cazare, domnii plecau din parcare. Ne-au văzut. Cred că m-au văzut cu eșarfa pe cap. Ne-a întrebat de unde suntem, a salutat și ne-au dat o pâine, de fapt o lipie.

Cosmin a precizat că cei doi palestinieni darnici nu au făcut gestul pentru că l-au văzut filmând: „Acest gest cred că mi-a răspuns la întrebarea de mai devreme, pentru că nu aveam camera pornită. Abia în momentul în care am văzut că a scos mâna pe geam să ne ofere ceva, am dat drumul la cameră”

„Nu vorbiți cu arabii, pentru că sunt răi”

Cosmin și-a amintit că majoritatea persoanelor cu care a vorbit în Ierusalim l-au sfătuit să nu meargă în Palestina. „Nu veniți aici! Nu veniți aici pentru că este periculos! Nu vorbiți cu arabii, pentru că sunt răi” – a citat el câteva sfaturi primite.

„Dacă cineva îmi spune să nu merg într-un loc, din contră, eu acolo mă duc. Nu știu dacă este bine sau nu, dar doar așa pot să vezi cum stau lucrurile cu exactitate. Cel puțin aceasta este părerea mea. Poate greșesc, rămâne să vedem ce se întâmplă până la final. Poate că îmi schimb părerea, deși după cum au început lucrurile nu știu ce să zic.”

Cosmin a intrat în vorbă cu un palestinian care are o mică prăvălie în care prepară ceai, care i-a spus că pentru toată lumea va fi mai bine să se termine cât mai repede conflictul din Gaza.

„Sunt două categorii de oameni: cei care susțin ceea ce se întâmplă și alții care nu. Iar cei care nu susțin, de multe ori se feresc să vorbească pentru că le e frică, mai ales în cazul în care nu cunosc persoana din față. Adică vine unul cu o cameră în mână și te ia la întrebări. Este puțin mai dificil. Pot înțelege acest lucru. Sunt și persoane care vorbesc fără probleme”, a completat el.

Vloggerul susține că oamenii pe care i-a întâlnit sunt dispuși să-i ajute.

Surpriza de la locul nașterii lui Isus

În continuare, cei doi vloggeri au fost însoțiți de un ghid palestinian care vorbește foarte bine română.

„Bine ați venit în centrul religios al orașului Betleem. Dacă ne uitam în spate, acolo, vedem Betleem, orașul vechi, acolo trebuia să fie găzduiți sfânta fecioara Maria cu sfântul Iosif, dar fiindcă nu au găsit loc în oraș, au ieșit în pustia orașului. Asta înseamnă că aici ne aflăm noi, și biserica nașterii, și locul nașterii, și grota nașterii”, a explicat acesta.

Vloggerii au putut vizita locurile sfinte așa cum rar se poate face, deoarece din cauza războiului sunt foarte puțini turiști.

„Putem și noi să coborâm acum la locul nașterii, unde avem trei locuri importante: altarul magilor, ieslea și steaua, care prezintă locul nașterii. Surpriza este că puțini români știu că această stea din argint care are 14 colțuri a fost donată de Nicolae Mavrocordat, de românul nostru. Steaua de la Iustinian a fost furată odată cu ieșirea cruciaților și a fost pierdută”, a spus ghidul. 

Acesta a completat: „Norocul vostru că ați venit în timpul aceasta când din cauza războiului este foarte liber. Dacă nu era război, aici era plin.

Cosmin a completat că nu este chiar un „noroc” având în vedere circumstanțele. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite