Dezvăluirile șocante ale unui român despre „Mafia Luminii Sfinte” de la Sfântul Mormânt. „Pur și simplu îți dau foc” VIDEO

0
0
Publicat:

Cunoscutul vlogger Cosmin Avram face dezvăluiri incredibile despre ceea ce se întâmplă în Ierusalim, înainte, în timpul sărbătoririi Îniverii Domnului și imediat după, când credincioșii din lumea întreagă iau cu asalt Țara Sfântă

Cosmin Avram la Biserica Sfântului Mormânt
Cosmin Avram la Biserica Sfântului Mormânt

Vloggerul Cosmin Avram a dezvăluit lucruri mai puțin știute sau deloc cunoscute despre ceea ce se întâmplă în Ierusalim înainte și în timpul Paștelui, când credincioșii din lumea întreagă iau cu asalt Țara Sfântă pentru a sărbători învierea Domnului.

Numai că oamenii reușesc și aici să degradeze cea mai sfântă sărbătoare a creștinismului. Românul a arătat escrocheriile și problemele de care se lovesc turiștii din cauza escrocilor și a rigidității autorităților, dar și din cauza inconștienței unora dintre cei care străbat mii de kilometri ca să ajungă aici, dar sfârșesc prin a se comporta altfel decât creștinește. 

Peste 280.000 de oameni au vizionat clipul pe You Tube, în mai puțin de patru zile, iar câteva mii și-au lăsat comentariile. 

Vloggerul a stat ore întregi în soare fără a reuși să ajungă la Biserica Sfântului Mormânt, acolo de unde se ia lumina. Cu această ocazie, el a întâlnit zeci de români care s-au plâns că nu pot ajunge nici măcar pe străzile din zona bisericii, iar în biserică cu atât mai puțin.

„Momentan este închis, nu intră nimeni. Ne-am așezat și noi la coadă, așteptăm. Foarte, foarte multe persoane în această zonă. S-ar putea să nu avem cum să intrăm, din câte înțeleg. De fapt, oficial nimeni nu ne spune”, a spus el.

„E ceva necurat aici”

În toată această încordare, teoriile conspirației și escrocii sunt la ei acasă.

„E ceva necurat aici. Biserica este plină cu de-ai lor, adică le dă voie. Și am înțeles de la un domn că ai avea nevoie de o brățară. O brățară, adică plătești 250-300 de euro, te văd cu brățara și polițiștii îți dau voie să intri” , a spus una dintre femeile care nu a reușit să intre.

Alta a explicat că nici măcar dacă ar fi plătit banii ceruți de escroci nu ar fi avut nicio garanție că va putea să intre.

„Au venit pe aici mulți, au zis că vă ducem până înăuntru. 150 de shekeli. (…) Și am zis, cum, până unde ne duci? Și au zis că până la armeni, adică nu până la biserică. Și de acolo, păi da, dar ei au voie, adică vă puteți băga cu ei”, a explicat ea.

Pe acest fond tensionat, unii au ajuns să creadă într-o conspirație. După cinci ore tensionate, timp în care a vorbit cu nenumărați oameni nemulțumiți, polițiștii le-au permis oamenilor să intre.

„Cam așa primim noi lumină”

„Am sfârșit, am trecut. Am sfârșit după cinci ore de nebunie. Se pare că vom mai avea un popas. Ar fi fost mult mai comod pentru noi să așteptăm aici la umbră, dar nu. Ne-au ținut acolo în soare, fără să ne spună nimic. Ce-i drept, lumea se îmbulzește inutil. Toți se îngrămădesc. A venit un domn cu lumină. Cam așa primim noi lumină”, a arătat el.

Există însă și o explicație pentru comportamentul polițiștilor. Cosmin Avram a filmat o mulțime de oameni care în inconștiența lor își dădeau foc unii altora sau se autoincendiau în haosul și aglomerația inumană.

„Oamenii îți dau foc. Aprind zeci de lumânări. Nu veniți aici niciodată. Oamenii pur și simplu îți dau foc. Oamenii sunt nebuni. Pur și simplu îți dau foc. Cam asta se întâmplă lângă Mormântul Sfânt. Miroasea a păr ars peste tot. Hai să ieșim afară. Nu ai unde să ieși, nu ai pe unde să ieși. Vedeți ce-i aici, nebunie? Dacă așa se întâmplă și în biserică, mai bine că nu am intrat”, a constatat el cu amărăciune.

În tot acest haos, cineva i-a aprins chiar tricoul. „Oamenii nu aprind câte o lumânare. Fiecare au, cred, un mănunchi de 20 de lumânări. 10-20 de lumânări. Pur și simplu își dau foc. Vedeți ce-i aici? Nu reușesc să le mai stingă. Poate greșesc eu, dar vreau să-mi explicați mai bine acest fenomen în comentarii. De ce se întâmplă așa? Mi-au ars tricoul. Asta este. Pur și simplu, educația oamenilor lasă de dorit. Sunt ca o turmă de oi, se reped înainte, fără să se gândească, fără să se uite în stânga, în dreapta. Trist”, a adăugat el.

Concluzia lui a fost una tristă și amară. „Din păcate, foarte multe escrocherii în jurul Luminii Sfinte, chiar aici în Ierusalim, nu știu cum să o spun să sune frumos. Să nu sune jignitor, dar lucrurile care se întâmplă aici sunt de nedescris. Oamenii plătesc între 80 și 300 de euro. Am auzit sume și mai mari pentru a intra în biserică în acest moment, pentru a avea parte de Lumina Sfântă, cu toate că nimeni nu-i garantează accesul în biserică. Chiar dacă tu plătești 300 de euro, nimeni nu-ți garantează că ajungi să intri în biserică. Lucruri care pe mine unul m-au șocat pentru că nu am văzut nicăieri vorbindu-se despre așa ceva. Nimeni nu vorbește despre aceste lucruri.”

„Nu se știe cât așteptăm, ce așteptăm”

„Cam așa vin oamenii cu ditamai mănânchiul de lumânări și le aprind pe toate, pe toate deodată. Indiferent că dau foc în stânga, în dreapta, nu contează .Ei au un singur scop de a aprinde acele lumânări cu orice preț. Până este permis accesul către biserică, așteptăm, avem de așteptat, nu se știe cât așteptăm, ce așteptăm”, a completat el.

În timpul în care a stat la cozile interminabile, românul a auzit o mulțime de lucruri ciudate. „Am stat mai bine de cinci ore la prima coadă și am auzit foarte multe povești interesante, cum oamenii se înfășoară în covoare, se învelesc în covoare, se ascund în biserică cu o noapte înainte. Sunt fel de locuri ciudate pentru a nu fi depistați de autorități. Acum am rămas blocați aici, întreb de 30 de minute, nu știm pentru cât timp, nu știm ce se întâmplă.

El susține că practic e imposibil pentru un pelerin să intre în biserică în ziua de Înviere.

„În biserică, în ziua de Înviere, intri doar dacă ai pile, relații sau foarte mulți bani, bani de aruncat, din punctul meu de vedere. Și plătești anumite persoane care te introduc în Orașul Vechi. Nu există o altă cale de acces pentru că totul este blocat. Sunt care primesc brățări pentru că, după cum vă puteți da seama, numărul în biserică este limitat. Sunt brățări care, din câte am înțeles, sunt scoase la vânzare. Cum spunea și Andreea mai devreme, parcă mergem în club, parcă am venit într-un club. Avem nevoie de brățări, avem nevoie să plătim. Pentru a ajunge în biserică. Avem nevoie să mergem într-un loc care ar trebui să fie gratuit și pentru toată lumea. Dar nu, banul dictează și în acest loc. În acest loc sfânt.

Dacă reportajele televiziunilor arată imagini cu oameni civilizați, încolonați și fără îmbrânceli și țipete, românul prezintă o cu totul altă realitate.

„Este de nedescris, nu mă așteptam la așa ceva. Pentru că de câte ori am văzut astfel de vloguri, astfel de clipuri sau chiar transmisii TV din asemenea locuri am văzut că oamenii se comportă civilizat, că așteaptă în liniște, în ordine, la rând, la coadă. Dar în realitate nu este deloc așa”, a constatat el cu amărăciune.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite