STUDIU: Un pahar de suc acidulat pe zi creşte riscul de cancer cu 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Consumul regulat de suc dulce sau băutură acidulată creşte riscul de cancer, conform unui studiu amplu, publicat joi, realizat de o echipă de cercetători din Franţa, informează AFP şi Press Association.

Consumul de băuturi dulci sau acidulate a crescut în ultimele decenii, la nivel mondial. Anterior, acest consum a fost asociat cu un risc mai mare de obezitate şi un factor major în declanşarea cancerului.

O echipă de cercetători din Franţa şi-a propus să analizeze asociere, mai puţin studiată până în prezent, dintre băuturile acidulate şi riscul de cancer. „Am constatat că sporirea consumului de băuturi îndulcite a fost asociată pozitiv cu riscul de cancer în general şi cu cel mamar'', au notat autorii cercetării publicate în British Medical Journal (BMJ), informează digi24.ro.

„Sporirea cu doar 100 de mililitri pe zi, în medie, a consumului de băuturi îndulcite, echivalentă cu un un pahar mic sau cu aproape o treime de doză standard, este asociată cu o creştere de 18% a riscului cancer" în general, a declarat doctor Mathilde Touvier, conducătoarea Echipei de Cercetare în Epidemiologie Nutriţională (EREN). În cazul cancerului mamar, s-a observat o creştere cu 22% a riscului.

Riscul este similar fie că e vorba despre băuturi îndulcite dulci sau de suc de fructe pur, fără adaos de zahăr. Ambele tipuri de băuturi sunt asociate unui risc mai mare de cancer în general, potrivit studiului.

Rezultatele sugerează o creştere cu 30% a riscului de diagnostic cu '„toate cancerele'' la grupul care consumă mai multe băuturi dulci, în raport cu cele care au un aport mai mic.

Cu toate că, studiul nu prezintă o legătură cauzală, demonstrează o „asociere semnificativă", după cum a explicat cercetătoarea pentru AFP. La studiu au fost luaţi în considerare factorii (vârsta, stilul de viaţă, activitatea fizică, fumatul...) care ar fi putut influenţa rezultatele.

„Zahărul este cel care pare să joace rolul principal în această asociere cu cancerul", fapt ce nu ar putea fi explicat decât prin creşterea în greutate a participanţilor la studiu.

Obezitatea este o cauză cunoscută a treisprezece tipuri de cancer, însă acest studiu recent a descoperit că şi persoanele slabe au un risc mai mare în cazul în care consumă cantităţi uşor mai mari de băuturi dulci sau sucuri de fructe.

Echipa a notat că „supraponderalitatea şi creşterea în greutate ar putea să nu fie singurii factori declanşatori ai asocierii dintre băuturile dulci şi riscul de cancer''. Cercetătorii au indicat un alt studiu, potrivit căruia băuturile dulci favorizează grăsimea în jurul abdomenului chiar dacă o persoană are o greutate sănătoasă, putând favoriza dezvoltarea tumorilor. Altă explicaţie pentru această asociere poate fi indexul glicemic ridicat al băuturilor dulci, au notat autorii, citaţi de Press Association.

Studiul nu a detectat, însă, nicio asociere între consumul de băuturi îndulcite artificial şi riscul de cancer, au notat autorii. Totuşi, puterea statistică a analizei asupra acestui aspect este probabil limitată din cauza consumului relativ scăzut al acestui tip de băutură la acest segment de populaţie. Altfel spus, faptul că nu a fost identificată o astfel de asociere în acest studiu nu înseamnă că nu există un risc, a explicat cercetătoarea.

„Îndulcitorii nu reprezintă o alternativă şi în mod clar nu sunt recomandaţi pe termen lung", a subliniat Touvier. Cea mai bună metodă este ''reducerea zahărului'', a spus ea.

„În Franţa, recomandarea este mai puţin de un pahar (mic) cu suc de fructe pe zi'', a precizat specialista.

„O băutură îndulcită conţine cel puţin 5% zahăr, iar 100 de mililitri de suc de portocale pur, fără zahăr adăugat, conţine aproximativ 10 grame de zahăr (circa două cubuleţe)”, a exemplificat Touvier.

Cercetătorii au intervievat peste 100.000 de adulţi participanţi la studiul francez NutriNet-Santé, aceştia având vârsta medie de 42 de ani şi fiind preponderent de sex feminin (79%).

Participanţii monitorizaţi o perioadă de până la nouă ani (2009-2018) au completat cel puţin două chestionare dietetice, validate online, legate de dieta lor obişnuită şi consumul zilnic de băuturi dulci (inclusiv cele 100% naturale) sau îndulcite artificial.

Pe parcursul monitorizării, au fost înregistrate 2.193 de cazuri de cancer, în medie, la vârsta de 59 de ani.

Pentru autorii studiului, aceste rezultate „confirmă relevanţa recomandărilor nutriţionale existente pentru limitarea consumului de băuturi dulci, inclusiv a sucurilor din 100% fructe, precum şi a măsurilor politice", cum ar fi taxele şi restricţiile comerciale împotriva lor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite