Statul Texas va executa zece deţinuţi în doar o lună

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost executat marţi seară în Texas, prima dintr-o serie de zece execuţii programate în următoarele 30 de zile în acest stat, informează AFP.

Condamnat la moarte pentru uciderea unui bărbat în vârstă de 64 de ani, Joseph Ray Ries a fost executat prin injecţia letală şi moartea sa a fost pronunţată la ora locală 18.17, au anunţat autorităţile texane.

Joi - Bobby Woods, la 28 octombrie- Eric Nenno, la 30 octombrie - Gregory Wright, la 20 noiembrie - Robert Hudson, etc.  Ultima masă, ultima ţigară, ultimele cuvinte se vor succeda în închisoarea din Huntsville, care găzduieşte cea mai "frecventată" sală de execuţii din SUA, notează AFP.

Acest lucru este "neobişnuit chiar şi pentru Texas", a explicat Rick Halperin, preşedintele coaliţiei texane împotriva pedepsei capitale.

Jason Clark, ofiţer pentru relaţii publice în administraţia penitenciarelor, a explicat că programarea execuţiilor depinde de judecătorul care prizidează şedinţa în care este exprimată sentinţa, după ce toate recursurile au fost epuizate.

"În unele luni sunt programate mai multe execuţii, în altele puţine sau niciuna", ca în decembrie, a precizat un alt oficial.

În Texas au fost executaţi o treime din deţinuţii supuşi pedepsei capitale în Statele Unite, în ultimii 30 de ani. De asemenea, în acest stat au avut loc 12 din cele 27 de execuţii efectuate în acest an, în SUA. 

Pentru un militant anti-pedeapsa capitală, "este într-adevăr frustrant", a spus Rick Halperin, reamintind că "Texasul este cel mai rău loc din lumea liberă" din punct de vedere al execuţiilor. În opinia sa, judecătorii sunt "foarte mulţumiţi să scape de aceşti oameni cât mai rapid posibil", ceea ce explică numărul mare de execuţii de la sfârşitul anului, după moratoriul care a întrerupt total execuţiile din SUA între septembrie 2007 şi mai 2008, timp în care Curtea Supremă a validat metoda prin injecţie mortală.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite