Sofer bulgar - jefuit de falsi politisti
Un sofer bulgar a fost jefuit, duminica, in Capitala, de doi falsi politisti. Aflat la volanul unei autocisterne "Volvo", V. Petrov, de 43 de ani, a intrat in Romania prin Giurgiu si se indrepta spre
Un sofer bulgar a fost jefuit, duminica, in Capitala, de doi falsi politisti. Aflat la volanul unei autocisterne "Volvo", V. Petrov, de 43 de ani, a intrat in Romania prin Giurgiu si se indrepta spre Iasi, unde urma sa livreze marfa. In jurul orei 17, Petrov a ajuns in apropierea Capitalei. Deplasandu-se pentru prima data pe acest traseu, bulgarul nu a circulat pe soseaua de centura, intrand in Bucuresti. Cateva minute mai tarziu, doua Dacii albastre au pornit pe urmele sale. La o intersectie, una dintre masini l-a depasit si s-a oprit brusc, in fata autocisternei. Din Dacie a coborat un individ inchis la culoare, cu mustata, in timp ce un altul a ramas in masina. Recomandandu-se drept politist la "droguri", necunoscutul i-a cerut lui Petrov sa-i prezinte actele si portofelul, pentru verificari. Pentru a fi mai convingator, el i-a aratat soferului o legitimatie si o insigna de politist. Fara sa i se para suspect faptul ca fotografia aplicata pe legitimatie nu apartinea unui politist in uniforma, bulgarul le-a predat portofelul. "Politistul" l-a mirosit, pentru a detecta "drogurile", dupa care a scos banii si i-a "verificat". Fara sa mai spuna ceva, i-a inapoiat portofelul soferului si s-a urcat in Dacie, disparand in tromba. Victima, care a reusit sa-si dea seama de furt dupa cateva secunde, a avut inspiratia de a retine numarul de inmatriculare al masinii suspecte. El s-a prezentat la politie, reclamand ca i-au disparut 600 de euro. Politistii bucuresteni au declansat o ancheta in acest caz, stabilind ca numerele de inmatriculare folosite de falsii politisti fusesera furate cu cateva zile in urma.




















































