Sinistraţii îşi cară mâncarea cu mocăniţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Linia de tren, dar şi majoritatea podurilor şi podeţelor care făceau legătura dintre Vişeu de Sus cu casele de pe Valea Vaserului au fost luate de ape. Zeci de familii au rămas izolate,

Linia de tren, dar şi majoritatea podurilor şi podeţelor care făceau legătura dintre Vişeu de Sus cu casele de pe Valea Vaserului au fost luate de ape. Zeci de familii au rămas izolate, astfel că oamenii îşi cară cele necesare în braţe.

Localnicii mai folosesc trenul care transporta buşteni, dar numai până la locul unde linia a fost ruptă. De acolo pornesc pe jos. "Nu putem să rămânem fără mâncare. Când era trenul, în zece minute ajungeam, acum facem ore întregi. Numa' să ne ţină Dumnezeu", a spus Rodica Rosniuc, localnic.

Autorităţile sunt pesimiste. Valea Vaserului va fi cel mai probabil închisă până în 2009, iar în Vişeu de Sus reconstrucţia locuinţelor, dar şi a infrastructurii va dura luni bune.

Graniţa Stânca-Costeşti, închisă până mâine

Punctul de trecere a frontierei Stânca-Costeşti va fi închis până mâine, la ora 14. Debitul de deversare a apelor din acumularea Stânca-Costeşti a scăzut ieri după-amiază de la 850 la 650 de metri cubi pe secundă.

Experţii hidrologi avertizează că apele deja deversate din acumulare ar putea să inunde astăzi mai multe localităţi. Cea mai expusă este comuna Trifeşti din judeţul Iaşi, unde s-au dispus deja măsuri de evacuare a locuitorilor.

În celelate regiuni inundate din Moldova, apele s-au retras din aproape toate localităţile din judeţele Neamţ, Suceava şi Bacău. Oamenii se întorc la casele lor pentru a-şi evalua pagubele şi pentru a scoate mâlul lăsat de viituri. Doar localnicii din satul ieşean Răchiteni nu au voie să se întoarcă acasă, trei sferturi din localitate fiind încă sub ape.

De la muncă din Italia, în mâl

Alertaţi de situaţia dezastruoasă apărută în urma inundaţiilor, mulţi dintre românii care muncesc în străinătate, originari din judeţele afectate de inundaţii, se grăbesc să ajungă acasă la părinţi şi la rude ca să le dea o mână de ajutor.

"Soacra mea este din Săuceşti, judeţul Bacău. Ea a scăpat de inundaţii, dar multe rude sunt afectate. Sperăm să putem să le dăm o mână de ajutor", a spus unul dintre cei care a trecut marţi noapte prin vama Nădlac. Carmen Rus, din localitatea Remeţi, se întoarce acasă cu inima strânsă pentru că nu ştie ce a rămas în urma inundaţiilor: "Am venit cu bani să mergem la mare să ne simţim bine câteva săptămâni. Dar se pare că va trebui să rămânem acasă să reparăm ce-au stricat inundaţiile".

Codul roşu instituit ieri de hidrologi pe râul Prut a fost ridicat parţial, în sensul că sectorul cuprins între Rădăuţi Prut şi acumularea de la Stânca Costeşti, iniţial aflat sub incidenţa codului roşu, a primit miercuri după-amiază cod portocaliu.

Donaţii pentru cei afectaţi de inundaţii

Secretariatul General al Guvernului a deschis trei conturi la BCR sector 1, în care cei interesaţi pot dona sume de bani pentru cei afectaţi de inundaţiile din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Suceava.
(Au mai contribuit Paula Bulzan, Mihaela Iacob, Gabi Mihai, Sandrinio Neagu)

Conturile deschise de Guvern

RO20RNCB 0072049685380022 ROL, RO90RNCB 0072049685380023 EUR şi RO63RNCB 0072049685380024 USD.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite