Sindicatele si patronatul tapeaza statul | adevarul.ro

Sindicatele si patronatul tapeaza statul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

In aceasta iarna, sindicatele si patronatele - o incuscrire aparent bizara - pregatesc asaltul Palatului Victoria. Altfel spus, dau amaratilor, care vor ingheta pe sub ziduri cu pancartele in mana,

In aceasta iarna, sindicatele si patronatele - o incuscrire aparent bizara - pregatesc asaltul Palatului Victoria. Altfel spus, dau amaratilor, care vor ingheta pe sub ziduri cu pancartele in mana, semnalul inceperii luptei cu Statul. In viziunea celor doi "parteneri sociali" (asa i-a definit, europeneste, Puterea, cand i-a asezat la masa dialogului), Statul e o vaca buna de muls. Ultima obsesie a tandemului sindicate-patronate e salariul minim pe economie - echivalentul a 100 de euro, din 1 ianuarie 2004. Initiativa e de un populism demagogic si agresiv fara precedent. 37.000 de salariati din sectorul bugetar si cel putin inca pe atatia din sectorul privat o asteapta ca pe Mos Gerila. Ar fi bine sa fie bine, dar de unde bani? Patronatele au o "solutie" cat pot ele de capitalista: bani de la Stat. Asta numesc domniile lor patronii din Romania economie de piata functionala. Sindicatele, care au ipocrizia in sange, vorbesc nu de inca o pomana de la buget, extrem de costisitoare, imposibil de facut in acest moment, ci de "un program comun de masuri care ar duce la crestere economica" (!), cer "anumite masuri economice si fiscale". Cand a fost insa vorba de cota unica de impozitare - o initiativa economica realista, cu multe avantaje - au refuzat-o din start, pentru ca ar fi insemnat sa anuleze deducerile din impozitul pe venitul global - recte cea referitoare la pensiile private, lucru care le-ar fi incurcat rau afacerile personale. Sindicalismul in Romania este o trambulina politica si un izvor nesecat de inavutire pentru lideri. Iata un adevar crud, dureros pentru marea masa de manipulati, membri de sindicat si de multe ori actori intr-un teatru cu masti care se joaca in strada. Cei care in aparenta se bat, de fapt, pentru traiul decent al cotizantilor lor se bat pentru portofolii in guvern, pentru fotolii in Parlament, pentru propriile smenuri, care au facut din unii oameni putred de bogati. Cand presedintele Iliescu s-a dus, pe 1 octombrie, la Lupeni, l-a inconjurat o multime de oameni, intr-un miting spontan, fara lideri de sindicat ghiftuiti prin preajma, fara pancarte cu rime sunand din coada, fara butaforie. Nici cel mai zgomotos, cel mai bine ticluit miting sindical n-a avut incarcatura acelui "Ne e foame!". Nu era o revendicare, nu era nici macar inversunare in strigatul acela colectiv... Campaniile anticoruptie, cate s-au succedat in ultimii ani, cu alaiul lor de demagogie politica cu tot, au mai taiat capete de manageri, de amploaiati penali, chiar si de demnitari mai marunti, dar n-am auzit niciodata sa se fi rostogolit in cosul PNA vreo capatana de lider sindical. E un subiect la care merita reflectat. Si ar fi avut Parchetul clienti, daca ne gandim doar la cei trei sefi ai CNSLR-Fratia (ce frumos suna acest cuvant cand mergi cu el la furat!) - Pavel Todoran (actualmente deputat) si Mirica Boaja (actualmente deputat), implicati in scandalul cu televizoare Daewoo, si Ion Andrei, acuzat ca patrona o capusa a Romtelecom, si el deputat. Cand, de curand, premierul a indraznit sa-l demita pe reprezentantul CNSLR-Fratia din conducerea Casei de Asigurari de Sanatate, masura, perfect justificata, a starnit mania liderului Marius Petcu. Problema s-a rezolvat prin eternul compromis: demisia demisului. In urma cu trei saptamani, de altfel, CNSLR-Fratia si-a reinnoit, intr-o forma mult mai concreta, parteneriatul cu PSD, care prevede explicit promovarea liderilor sindicali in administratie cu ajutorul partidului de guvernamant. Intreaga existenta a confederatiilor sindicale e o istorie a compromisurilor politice. In toamna lui 2002, in urma acordului cu PSD, BNS a obtinut doua locuri de deputati in Parlament - Chirita (de la Energetica) si Radoi (de la Metrou), plus o droaie de consilieri locali. Pentru ca nu si-a putut controla oamenii infiltrati in sferele Puterii, BNS se gandeste serios sa-si faca un partid propriu. Ramane de vazut daca decizia va fi adoptata saptamana viitoare, la Consiliul de la Sibiu. In fine, Cartel Alfa si CSD (o dizidenta crestin-democrata a CNSLR-Fratia) trag si acestea sfori politice, cu un profit urias, fie si pentru ca tichetele de masa - o afacere care a facut oameni pe multi - si cecurile de vacanta au fost proiectate de Cartel Alfa. Vin alegerile si liderii sindicali au nevoie de captarea bunavointei cotizantilor. Nimic mai nimerit decat gogorita cu salariul minim - 100 de euro, obiectul de troc politic fiind chiar masele sindicale care o vor inghiti. La intrebarea repetata a negociatorului Guvernului: de unde bani? tandemul sindicat-patronate ne face cu ochiul. La masa tratativelor se afla un "partener social" - Puterea - turmentat de ambitii electorale. Acu' e momentul sa i se bage mana in buzunar!

Top articole

Partenerii noștri