Sindicaliștii din Apele Române anunță că vor picheta Ministerul Mediului și sediile ANAR din toată țara
0Președintele Sindicatului Mureșul din Apele Române, Cornel Brișcaru, a anunțat luni că a fost luată decizia pichetării, în zilele următoare, a sediilor ANAR din toată țara, precum și pichetarea, vineri,11 iulie, a sediului Ministerului Mediului.
„Având în vedere cele peste 2000 de semnături acordate de către colegii noștri până in acest moment, pentru a continua protestele începute săptămâna trecută, Constatând lipsa unui răspuns la revendicările noastre din partea conducerii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în ședința Biroului executiv al sindicatului de astăzi, 7/07/2025, s-au decis cu unanimitate următoarele: 1. Susținerea în continuare, în zilele următoare, a tuturor activităților de pichetare a sediilor unităților Administrației Naționale Apele Române(ANAR) din toată țara(sedii de ABA, SGA-auri, Sisteme și formații de lucru). 2. Organizarea unei acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Mediului și Pădurilor din București in ziua de vineri, 11.07.2025. La această activitate sunt invitați să participe toți membrii sindicatului nostru”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Mureșul din Apele Române.

Președinte Sindicatul Mureșul din Apele Române precizează că, în paralel, se va reveni la conducerea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, cu o nouă solicitare de întâlnire.
„Pentru a putea organiza bine această activitate toți cei care doresc să participe la ea vor lua legătura in cel mai scurt timp cu coordonatorii noștri locali pentru detalii. Pentru derularea in condițiile legii a acestei manifestări s-a solicitat sprijin de la Blocul Național Sindical”, a transmis Cornel Brișcaru.
Amintim că Parlamentul se reunește luni pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului.
Ședința are loc de la ora 15.00.
Sindicatele afiliate BNS au depus o serie de amendamente la legea austerității, propunând ca măsurile de diminuare a drepturilor salariale să se aplice doar până la 31 decembrie 2026, pentru a se alinia cerințelor constituționale.