Sibiu: Finlandezii de la KORPIKLAANI vin la Rockin’ Transilvania 2009
0Grupul finlandez de folk metal Korpiklaani va cânta pe 13 iunie la Sibiu în cadrul festivalului Rockin’ Transilvania 2009.
Rockerii din Finlanda şi-au confirmat prezenţa la festivalul care va avea loc în perioada 13-14 iunie la Sibiu. Finlandezii au debutat în 1993 sub numele de Shaman, actuala titulatură fiind folosită doar din 2002. Au scos pe piaţă două albume în perioada în care trupa se numea Shaman, urmate de cinci noi albume sub numele de Korpiklaani. Ultimul album, “Korven Kuningas” (King of the woods), a apărut în anul 2008 iar în vara acestui an va fi lansat noul album intitulat Karkelo.
Alături de Korpiklaani, la Rockin’ Transilvania 2009 vor concerta şi grupurile Stratovarius, In Extremo, Bonfire, Destruction, Jon Oliva’s Pain şi Superbutt. Rockin’ Transilvania este un eveniment cultural organizat de Asociaţia Rockin’ Transilvania şi co-finanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Biletele de intrare sunt disponibile până inclusiv duminică, 10 mai, prin reţeaua Eventim, atât online, pe www.eventim.ro, cât şi în magazinele Germanos din întreaga ţară, în ofertă specială, la preţ redus de 90 RON pentru biletele valabile numai pentru o zi (13 iunie sau 14 iunie) şi 130 RON pentru abonamente valabile pentru două zile (13 iunie şi 14 iunie).























































