Septuagenara din Iasi - condamnata la 15 zile de inchisoare pentru o amenda achitata | adevarul.ro

Septuagenara din Iasi - condamnata la 15 zile de inchisoare pentru o amenda achitata

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Plutonierul Costanceanu a pedepsit astfel batrana care, cu el de fata, s-a certat cu o vecina. Pentru ca statul sa recupereze 150.000 de lei, Judecatoria a investit 500.000 de lei

O septuagenera, Elisabeta Caldarus, domiciliata in Iasi (strada Musatini 55, bloc R2, scara D), a fost instiintata ca va ajunge in penitenciar, desi a achitat acum un an o banala amenda contraventionala. Mai apriga din fire, Elisabeta s-a luat la harta, in data de 13 februarie 2001, cu o vecina de-a sa, din Republica Moldova. In garsoniera, proprietatea personala a vecinei, se afla intamplator un subofiter zelos, plutonierul Marian Costanceanu, care a intervenit. A doua zi, politistul a cuantificat galceava iscata de Elisabeta si a decis sa o pedepseasca contraventional. In procesul-verbal intocmit pentru tulburarea linistii publice, amenda stabilita fiind in suma de 150.000 lei, au fost trecute amanunte cum ca batrana a zbierat si a lovit in usa proprietate a basarabencei. La inmanarea procesului-verbal, femeia sustine ca politistul nu i-a spus ca neplata amenzii sau omisiunea de a depune chitanta si procesul-verbal la orice sectie de politie pot atrage riscul transformarii sumei de 150.000 lei in zile de inchisoare contraventionala. Ilie Caldarus, sotul Elisabetei, a platit, pe 8 martie 2001, amenda la Administratia Finantelor Publice Iasi. Isprava a fost uitata de familia Caldarus, care intre timp s-a impacat cu vecina. La 7 martie acest an, postasul a inmanat pe semnatura sotilor Caldarus decizia Judecatoriei Iasi conform careia Elisabeta este obligata de instanta sa execute 15 zile de inchisoare pentru... neplata amenzii de 150.000 lei. "A cazut cerul peste mine cand am aflat ca trebuie sa ma duc la puscarie", ne-a declarat femeia. In tot acest timp, parata nu a fost citata la vreun termen pentru a face dovada ca a virat suma in contul Politiei. Habar nu a avut ca politistii au inaintat o copie a procesului-verbal Judecatoriei Iasi si, mai mult, nu a fost instiintata in termen pentru a face recurs in 15 zile de la pronuntarea sentintei, decizie data la 22 noiembrie 2001. Asa se face ca Elisabeta Caldarus, a carei adresa era mentionata lizibil in procesul-verbal de constatare, este pasibila de inchisoare, riscand in orice moment sa fie dusa la carcera. Mai mult, parata (cu o pensie de 800.000 de lei) trebuie sa achite cheltuielile facute de instanta, circa 500.000 lei. Avocatul Cristina Ursu, magistrat in Baroul Iasi, ne-a declarat: "Procedura de citare prin afisare este agreata de lege. De multe ori insa citatiile nu ajung la destinatie. Abuzurile sunt mai multe in cazul citarii prin afisare decat daca ar institui citarea personala a invinuitului sau paratului. Un alt paradox al Justitiei se intalneste in cazul unor oameni divortati de ani de zile, dar care nu au habar, pentru ca nu au fost instiintati corespunzator (...) In speta de fata, cu o contestatie de urgenta privind executarea pedepsei, instanta nu are cum sa trimita parata dupa gratii, mai ales ca a platit amenda. Instanta nu a verificat daca parata a achitat suma in contul Politiei, deoarece plangerea inaintata de politisti se referea tocmai la faptul ca amenda nu a fost achitata". Pentru a verifica de ce intr-un an politistii nu s-au uitat in evidenta Administratiei Finantelor Publice sau pe un extras de cont care confirma plata sumei de catre Elena Caldarus (chitanta depusa la politie scutind eventuala truda suplimentara a slujbasilor IPJ), inspectorul-sef al IPJ Iasi, lt. col. Stefan Alexa, ne-a declarat: "Noua nu ne vine de la banca pentru fiecare sectie dovada platilor. Nu este vina noastra ca a platit sanctiunea si nu a adus chitanta. Conform Legii 61, noi am sesizat Judecatoria sa o execute silit (...) Nu stim ce s-a intamplat mai departe, dar in final Judecatoria a emis acest mandat si noi nu l-am primit inca. Urmeaza ca in baza chitantei, Elisabeta Caldarus sa solicite anularea mandatului de catre Parchetul Judecatoriei". Pentru ca acum un an nu a fost instiintata de politistul de sector de pericolul la care se expune prin eventuala neplata a amenzii, dar si pentru ca a fost condamnata in lipsa desi parata era foarte usor de gasit, familia Caldarus are de gand sa dea in judecata conducerea IPJ si a Judecatoriei Iasi. Foto: Pro Image Iasi Nota redactiei: Dupa cum se vede, Judecatoria si Politia din Iasi s-au incrancenat foarte tare pentru a o trimite la inchisoare pe nefericita batrana. Ar fi interesant de investigat cati nemernici - escroci care au adus pagube de zeci si sute de miliarde, evazionisti fiscali, hoti, talhari - au fost facuti scapati de zelosii politisti ieseni. Poate ca Ministerul de Interne ar trebui, in sfarsit, sa modifice reglementarile in vigoare, pentru a pune capat unor asemenea anomalii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite