Se cere o nouă lege care să reducă poluarea. Staționarea cu motorul pornit, interzisă

0
Publicat:

În ultimele săptămâni, Bucureștiul a fost lovit de un val de aer poluat care a înroșit harta Capitalei. Senzorii independenți care măsoară calitatea aerului au explodat mai ales în zonele unde sunt amplasate școli și spitale. Putem vorbi, fără să exagerăm, despre o problemă de sănătate publică împotriva căreia ar putea fi luate în curând și primele măsuri, șoferilor urmând să li se interzică să mai staționeze cu motorul pornit.

Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Sursa foto: arhivă
Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Sursa foto: arhivă

În ultimele săptămâni, senzorii independenți care măsoară calitatea aerului din București au indicat o poluare masivă, mai ales în jurul școlilor și al spitalelor.

Potrivit datelor culese de platforma AerLive, indicele calității aerului în nord-vestul, în centrul și estul orașului depășea ieri de două, chiar de aproape trei ori valorile-standard admise. Este vorba, mai exact, despre particule aflate în suspensie mai mici de 10 microni (PM 10) și care au înregistrat concentrații extrem de mari în ultima vreme. „În sezonul rece, atât în București, cât și în marile aglomerări urbane se înregistrează valori mai ridicate ale poluării, fie că vorbim despre particule mari – PM 10 –, mai mici – PM 2,5 – sau despre alți compuși chimici care există în atmosferă, dar nu sunt monitorizați aproape deloc“, a declarat, pentru „Adevărul“, Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitatea din Iași. De ce iarna? În primul rând, a spus specialistul, nu mai avem vegetație care să filtreze toxinele. Gradul de filtrare este redus. Apoi să nu uităm că și arderile cresc în această perioadă, când orașele se încălzesc. Nu în ultimul rând, traficul este mai intens în zilele reci. „În ultima perioadă, în București asistăm la valori incredibil de mari ale poluării. În noaptea de sâmbătă spre duminică, de exemplu, stațiile agenției de protecție a mediului au înregistrat valori de cinci, șase ori peste limita maximă admisă. La fel s-au înregistrat și zilele trecute“, a mai spus specialistul.

Poluare masivă în jurul școlilor

Afirmația acestuia este confirmată de date concrete. Duminică, de exemplu, în București, la Școala nr.161 din sectorul 6 al Capitalei, senzorii AerLive au înregistrat o valoare a particulelor PM10 de 126 micrograme pe metru cub (ug/m3). Ca o comparație, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, valorile-limită pentru concentrația zilnică medie a acestor particule este de 45 de micrograme pe metru cub.

Iar exemplele continuă. La Școala nr. 145 din Colentina, valoarea era de 130 (ug/m3), iar la Grădinița nr. 203 din zona Rosetti, valoarea era de 127 (ug/m3). Sunt cifre alarmante care nu se opresc aici. Căci valori cu mult peste maxima admisă s-au înregistrat și în jurul marilor spitale. La Spitalul Malaxa, valoarea particulelor PM10 era de 132 (ug/m3), iar la Spitalul Obregia – 126 (ug/m3). „Acolo unde sunt bulevarde și un trafic mai mare sau acolo unde sunt aglomerări de mașini într-un anumit moment al zilei – școli, spitale, centre comerciale –, există și un nivel mai mare de poluare. Acest nivel este mai crescut dimineața, între orele 7.00 și 10.00, și seara, după ora 19.00, cu vârf între orele 22.00 și 23.00. Dimineața avem parte de un trafic rutier intens care antrenează particulele de praf existente la sol și crește densitatea particulelor rezultate din combustie“, a explicat Silviu Gurlui. Seara, poluarea este corelată și cu anumite mișcări ale maselor de aer. După ora 19.00, vântul se mai domolește și nu mai reușește să disperseze atât de bine particulele.

Cum îi afectează poluarea atmosferică pe copii

Poluarea este cauzată, în mare parte, de traficul intens și de arderile mașinilor care circulă mai ales pe marile bulevarde. Vorbim despre particulele în suspensie care se infiltrează în căile respiratorii și în plămâni provocând probleme mari de sănătate. Potrivit medicilor, acestea sunt asociate mai ales cu bolile pulmonare și cardiace care duc, de multe ori, la deces.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, particulele în suspensie sunt compuse dintr-un amestec de particule solide și picături de lichid. Acestea au mărimi diferite, iar cele mai mici de 10 microni pot să pătrundă în plămâni și să provoace probleme grave de sănătate. Însă, spun specialiștii, particulele mai mici de 2,5 microni sunt și mai periculoase. Acestea pot pătrunde în sânge și se numără printre cauzele apariției anumitor tipuri de cancer. Prin urmare, gradul de poluare înregistrat în jurul unităților de învățământ din București ar putea avea efecte dramatice. „Frecvența mișcărilor respiratorii la copii este mai mare, prin urmare și cantitatea de aer poluat inspirată este mai mare“, a explicat pentru „Adevărul“ medicul de familie Emiliana Costiug. „Copii însă au mucoasele mult mai sensibile și mult mai subțiri, organismul lor este în formare, imunitatea lor, la fel, și atunci, pe acest fond, poluarea aerului îi afectează poate mai mult decât pe adulți, dacă vorbim despre adulți sănătoși. Ce se poate întâmpla în cazul celor mici? Expuși poluării atmosferice, copiii vor avea căile respiratorii iritate, inflamate, și iată un mediu propice apariției virozelor, dar și a altor afecțiuni mai grave, cronice, precum astmul bronșic, de exemplu“, mai spune medicul.

Părinții iau atitudine: „Opriți motorul!“

Ce este de făcut? Mai multe ONG-uri au venit cu o soluție care, dacă va fi aprobată de autorități, ar putea modifica inclusiv Codul rutier. Este vorba despre campania „Oprește motorul!“ inițiată de Asociațiile „Părinți de Cireșari“ și „Ecopolis“, prin care se cere interzicerea staționării mașinilor cu motorul pornit mai mult de un minut, vara, și mai mult de două minute, iarna. Concret, în sezonul cald, dacă șoferul staționează 30 de minute, va avea voie să țină motorul pornit doar un minut. În perioada sezonului rece, cuprinsă între 1 noiembrie și 1 martie, se permite menținerea motorului pornit pentru o perioadă de 2 minute consecutive. În cazul în care temperatura exterioară scade sub -5 grade Celsius, se permite menținerea motorului pornit pentru o durată de maximum 5 minute consecutive într-un interval de 30 de minute. De asemenea, în cazul autobuzelor și autocarelor, șoferul este obligat să oprească motorul 15 minute consecutive într-un interval de 60 de minute.

Dacă va deveni lege, măsura va duce la îmbunătățirea calității aerului inclusiv lângă școli, licee, creșe și grădinițe, acolo unde senzorii arată depășiri masive ale nivelului de poluare.

Proiectul vine după ce, în primăvara lui 2023, Ecopolis a montat, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, senzori de monitorizare a calității aerului în 44 de puncte din București, dintre care 23 sunt la școlile vizate prin proiect.

Ce ar trebui să mai facem pentru a preveni creșterea gradului de poluare în orașe? În sezonul rece, spune profesorul Silviu Gurlui, poluarea este strâns legată de lipsa vegetației, care are rol de filtrare a toxinelor. „În aceste condiții, ar trebui să ne gândim la un tip de vegetație care să reziste iarna în orașe și care să aibă un grad mare de absorbție a particulelor toxice din aer. Coniferele, de exemplu, ar putea scădea poluarea în atmosferă și cu până la 50%“, a precizat Silviu Gurlui. „Acești copaci – bradul, pinul și molidul – ar putea fi plantați cu precădere în zonele extrem de poluate ale orașelor, inclusiv pe lângă spitale și unități de învățământ. Pentru că poluarea aerului crește dimineața și seara, oamenii ar trebui să evite să facă sport în aer liber în aceste intervale de timp“, a mai precizat specialistul. Dacă putem, ar trebui să evităm să ieșim din case la aceste ore. În oraș, mai ales în zonele joase de câmpie și în zonele unde există curenți mici de aer, acolo unde „este liniște“, trebuie să știm că gradul de poluare este ridicat.

Cum funcționează legislația în Occident

Inițiativa ONG-urilor românești prin care se solicită interzicerea staționării mașinilor cu motorul pornit este pusă în aplicare de legislațiile multor țări europene. În Anglia, Belgia, Olanda, Franța, Italia, Germania, Austria, Danemarca, Suedia și Finlanda, dar și în 23 din cele 50 de state ale SUA, în scopul reducerii poluării aerului, se interzice staționarea vehiculelor cu motorul pornit, atunci când acestea nu sunt în trafic.

În țările UE, limita de timp până la care este considerată acceptată staționarea unui vehicul cu motorul pornit, dacă acesta nu este în trafic, este de 10 secunde în Italia și Franța, 20 de secunde în Austria, 40 de secunde în Germania sau 60 de secunde în Olanda. În Suedia și Finlanda este permisă staționarea mașinilor cu motorul pornit pentru maximum 2 minute.

Ce este spuma albă pe care o vedem pe străzi după ploaie

De multe ori, după ploaie, pe străzi observăm apariția unei spume albe. Profesorul Silviu Gurlui a explicat că „acest fenomen apare de regulă în București și în alte mari orașe, acolo unde gradul de poluare atmosferică este foarte ridicat. Vorbim despre un aer poluat cu anumiți compuși chimici proveniți exclusiv din arderile mașinilor. Acești compuși sunt spălați de ploaie. Practic, aerul se detoxifică, iar elementele poluate ajung pe pământ. Spuma albă nu este altceva decât o altă imagine a poluării existente în marile orașe”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite