Scandalurile care au zdruncinat sistemul sanitar românesc: malpraxis, şpagă, mizerie. De ce murim cu zile în spitalele care ar trebui să ne salveze vieţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu trece măcar o lună fără să nu auzim de vreun caz medical care să ne îngrozească prin indiferenţa medicilor, pasarea vinei din stânga în dreapta şi care să ne facă să ne întrebăm de ce mai cotizăm lunar la sistemul medical dacă atunci când avem nevoie de el trebuie să scoatem bani din buzunar până şi pentru banalele pansamente.

Reporterii „Adevărul” vă prezintă mai jos, pe judeţe, câteva dintre acele cazuri care ne-au făcut să ne întrebăm cu ce am greşit atunci când ne-am îmbolnăvit, dra şi de ce, în unele cazuri, nu-i putem privi pe medici drept oameni.

CLUJ. Scandaluri care au zguduit sistemul medical clujean: spitalul în care mâncarea pacienţilor trece pe lângă sacii cu deşeuri toxice

Unul dintre scandalurile care au zguduit sistemul medical din Cluj s-a produs anul trecut, când au apărut mai multe filmări cu camera ascunsă în care era prezentat circuitul mâncării la cele 20 de secţii ale Spitalului Clinic Judeţean. Mâncarea era transportată în maşini ruginite, apoi recipientele cu alimente erau duse în saloane pe lângă saci cu deşeuri toxice.

Circuitul mâncării pentru secţiile Spitalului Judeţean a fost filmat, în toamna anului trecut, cu camera ascunsa de un jurnalist de la ziardecluj.ro. Mâncarea vine în Dacii Papuc, ruginite şi vehi, care transporta absolut orice. Vasele golite de mancare sunt aruncate de-a valma în spatele maşinilor, unde nu este nici macar o folie pusa pe grilajul de lemn negru de murdarie. Apoi, recipientele cu mâncare sunt transportate în cărucioare ruginite, acoperite cu un cearşaf murdar, trecând pe lângă sacii de gunoii menajer, sacii cu reziduri toxice, rezultate după intervenţii chirurgicale, şi de bolnavii care-şi aşteaptă rândul la cabinetele de consultaţii. 

„La nici doi metri de carucioarele cu vase  tronau ditamai sacii cu lenjerie proveniti de la sălile de operaţii din secţiile Palatului Nou. Pe unul dintre cei 10 saci pe care scrie mare PERICOL BIOLOGIC se poate vedea şi provenienta salilor de unde vine lenjeria, Clinica ORL”, se arată în articol.

SATU MARE. Bătrâna care şi-a găsit sfârşitul după ce a fost purtată două zile  pe holurile spitalului din Satu Mare, unul dintre cele mai grave cazuri de nepăsare medicală

Unul dintre cele mai grave cazuri de nepăsare medicală întâmplate în România s-au petrecut în anul 2009, pe holurile Spitalului Judeţean din Satu Mare. Atunci o femeie în vârstă de 71 de ani a murit după ce a fost plimbată între două spitale timp de două zile şi apoi trimisă acasă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Cornelia Bozga, în vârstă de 71 de ani, din Tătărăşti, judeţul Satu Mare, a murit după ce medicii de la Urgenţe au trimis-o acasă, după două zile petrecute pe holurile spitalelor şi o noapte în salonul de gardă.

Fiul femeii spunea atunci  că deşi a acuzat dureri de inimă şi suferea de mai multe boli, femeia nu a fost tratată corespunzător.

Cornelia Bozga a fost transportată cu ambulanţa din Tătărăşti la Unitatea de Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare cu diagnosticul criză cardio-circulatorie decompensată. Ajunsă la Urgente, medicii i-au pus diagnosticul puseu hipertensiv, insuficienţă cardio-circulatorie decompensată clasa NYHA -3 (stare gravă în care abia se poate mişca) şi fibrilaţie atrială cronică, după care a fost trimisă la Spitalul Judeţean II, unde a fost consultată de medicii de gardă de la Cardiologie. Investigaţiile efectuate aici au confirmat primul diagnostic, bătrâna fiind trimisă înapoi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean 1, unde a rămas peste noapte in salonul de garda.

ALBA. Scandalurile sistemului sanitar din Alba: cum a murit o tânără de 26 de ani în baia spitalului TBC din Aiud

La mijlocul anului 2012, un scandal cu acuzaţii de malpraxis zguduia sistemul sanitar din judeţul Alba. O tânără de 26 de ani murea subit, în noaptea de 17 spre 18 mai 2012, în baia Spitalului de Pnemoftiziologie din Aiud, după ce i s-a făcut rău. Patricia Hruşcă fusese internată cu diagnosticul tuberculoză.

cazuri

Familia tinerei a acuzat personalul spitalui că este vinovat de moartea femeii, în condiţiile în care pacienta nu ar fi fost supravegheată strict de către cadrele medicale. Mai mult, Patricia Hruşcă a primit şi un bilet de externare din spital cu toate că se ştia că starea de sănătate a acesteia era foarte gravă. Scandalul a ajuns şi la nivel naţional şi a implicat şi Colegiul Medicilor, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Alba. Anchetele efectuate ulterior au absolvit, aşa cum era de aşteptat, de orice vină personalul spitalului din Aiud.

BÂRLAD. Scandaluri celebre în spitalele vasluiene: lehuza care a lăsat opt copii orfani ori copila moartă de la o injecţie

În decursul anilor, spitalele vasluiene au fost acuzate de malpraxis în urma unor incidente care au zguduit opinia publică. Unul dintre exemple este cel al lehuzei de 35 de ani care a murit la puţin timp după o operaţie de ocluzie intestinală, lăsând opt copii orfani. Daniela Popa (35 ani), din localitatea vasluiană Lunca, comuna Ghergheşti, a murit pe un pat al Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad în octombrie 2011, la două săptămâni după o cezariană şi câteva ore de la o operaţie de ocluzie intestinală.

Cazul a îngrozit opinia publică la acel moment, mai ales că femeia avea opt copii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 16 ani. Colegiul Medicilor Vaslui a declanşat anchetă de malpraxis şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a deschis dosar penal. Ancheta nu a fost finalizată nici până acum, după mai bine de trei ani, din cauza procedurilor anevoioase. Expertizele şi contraexpertizele medico-legale, care ar face lumină în acest caz, efectuate la IML Bucureşti, s-au întins nepermis de mult.

FOCŞANI. Sistemul de sănătate care te omoară. Autorităţile nu au învăţat nimic din moartea poliţistei Adina Vizitiu din cauză că tomograful nu funcţiona în weekend

Cazul s-a întâmplat în toamna anului 2010, iar de atunci lucrurile nu par să se fi îndreptat prea mult. Spitalul de Urgenţă tot nu are tomograf, iar programările la tomograful privat în zilele de sâmbătă şi duminică se fac "la noroc".
În luna noiembrie a anului 2010, o dramă petrecută în Focşani avea să ne demonstreze încă odată cât de subdezvoltat şi ineficient este sistemul medical din România.

Ofiţerul de poliţie Adina Vizitiu, de numai 25 de ani, angajată la Serviciul de Cercetări Penale, avea să moară cu zile la doar zece zile după ce a născut o fetiţă perfect sănătoasă, iar sarcina a decurs normal.

Într-o vineri seară, Adina s-a pomenit cu o durere de cap îngrozitoare, a mers  la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon" din Focşani iar medicul de gardă i-a spus că suferă doar de o migrenă acută şi că nu necesită analize suplimentare.

HUNEDOARA. Drama părinţilor unui copil născut fără labele picioarelor şi fără o mână, deşi medicii le-au spus că va fi normal

Un an şi şapte luni s-au scurs de la naşterea lui Luca Gabriel, un copil adus pe lume în spitalul din Petroşani, fără a avea o mână şi fără partea inferioară a picioarelor, deşi medicii îi asiguraseră pe părinţii lui că nu va avea probleme medicale. Şocul a fost trecut cu greu de familia copilului. Părinţii, care le-au acuzat pe doctoriţele care au asistat sarcina de malpraxis, luptă pentru a-i oferi pruncului o viaţă normală.

La peste un an şi jumătate de la naşterea lui Luca Gabriel Oprea, copilul din Petroşani adus pe lume fără labele picioarelor şi fără un antebraţ, familia sa încearcă să îi ofere acestuia o viaţă normală, neîmpăcată cu modul în care medicii au gestionat sarcina.

cazuri

“Anul trecut am pus copilului primul set de proteze, care erau ca pentru un picioruş de păpuşă. Am fost ajutaţi atunci de primarul Petroşaniului şi de alţi oameni inimoşi. Protezele au costat aproape zece mii de lei. Recent, i-am schimbat protezele cu unele mai joase, mai potrivite pentru copilul aflat în creştere. Aceste al doilea set de proteze a fost pus copilului nostru de un an şi şapte luni, la o clinică din Oradea. Protezele au fost, practic, o donaţie primită de la centrul medical din Oradea. Ne-au ajutat. Însă în scurt timp protezele vor trebui din nou schimbate. Ne este foarte greu”, spune Corneliu Oprea (43 de ani), tatăl lui Luca Gabriel.

BRAŞOV. Scadalurile care au zguduit lumea medicală din Braşov. Un singur medic a fost concediat, restul au primit mustrări

Mai multe cazuri de malpraxis au fost reclamate la Braşov în ultimii ani, dar sancţiunile au fost cel puţin ridicole. Un singur medic a fost concediat, dar avea oricum vârsta de pensionare. Restul au primit mustrări. Rudele celor care au suferit sau chiar şi-au pierdut viaţa trebuie să îşi caute dreptatea în instanţă.

Ultima lună a fost una neagră pentru sătătatea braşoveană. Nu mai puţin de trei cazuri au revoltat comunitatea. Cel mai grav a fost al unei bătrâne de 83 de ani care a fost externată în pijamale şi papuci şi a fost găsită apoi moartă de frig pe un câmp. Cazul a scos la iveală nereguli grave. S-a dovedit că medicul care trebuia să fie de gardă a plecat acasă şi a lăsat în loc un rezident, care nici măcar nu era angajat al spitalului. Acesta din urmă a externat-o pe bătrână deşi ştia că la spital nu era niciun aparţinător care să o preia. Medicul care a părăsit garda, Eva Ionel, a fost concediat. Femeia are oricum vârsta pensionării. Spitalul a mai primit şi o amendă de 10.000 de lei pe care o va contesta. Şi dacă ar fi fost plătită banii ar fi venit tot din buzunarul nostru al contribuabililor.

ALEXANDRIA. Acuzaţii de malpraxis la Spitalul Judeţean din Alexandria: Copil mort de la o fractură, lăuză trimisă prea târziu la Bucureşti

Cea mai mare unitate spitalicească din Teleorman nu a fost ferită în ultimii ani de scandaluri de malpraxis. În 2011, un băiat de 11 a murit din cauza unei fracturi tratată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. În 2014, o tânără de 37 de ani care a născut la spitalul din Alexandria  a murit din cauza complicaţiilor la o unitate din Bucureşti, unde a ajuns prea târziu. Anchetele deschise nu s-au soldat cu sancţiuni.

Părinţii lui Florin Adrian Diaconu, un copil din comuna Ţigăneşti, mort după ce şi-a fracturat piciorul şi a făcut septicemie au lansat acuzaţii grave în 2011 la adresa unităţii spitaliceşti din Alexandria şi a medicului Gheorghe Pănculescu.

Băiatul avea un handicap din naştere şi era imobilizat în scaunul cu rotile. La 22 februarie el a căzut din pat şi şi-a rupt piciorul. Părinţii l-au dus la spital, iar medicul i l-a pus în ghips.

CĂLĂRAŞI. Sistemul care ucide. Cazuri şocante cu gravide moarte subit sau cu un făt care a stat 5 zile decedat în pântecele mamei

Un sistem bolnav din care scapă cine poate şi, din păcate, nimeni nu plăteşte. Incompetenţă, dezinteres total şi lipsa dotărilor sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă unităţile medicale din România. Nici spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi nu iese din tipar.

Un urmă cu o lună, un caz cutremurător punea în gardă autorităţile. Abia după ce o tânără în vârstă de 24 de ani a murit în condiţii neelucidate, Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă la Călăraşi. Familia pacientei aruncă acuzaţii grave la adresa medicilor care au avut-o în îngrijire pe Georgiana Petcu, dar dau vina şi pe condiţiile mizere din unitatea medicală.

O operaţia de cezariană s-a transformat într-o adevărată dramă pentru familia unei femei din comuna Borcea. Fata a murit cu zile, iar copiii au fost salvaţi. Rudele fetei au povestit că aceasta a fost adusă la spital, la începutul lunii februarie, atunci când i-a venit sorocul să nască. Pentru că medicul care urmărise sarcina nu era în spital, a fost preluată de Victor Constantin, ginecolog, medicul de gardă.

CRAIOVA. Malpraxisul, boala fără leac a sistemului sanitar. Cele mai grave cazuri de neglijenţă ale medicilor din Dolj

Bolnavii sunt de părere că în România malpraxis se traduce prin legi permisive, iar medicii sunt apăraţi de alţi medici care le judecă actele medicale. Oamenii sunt convinşi că în momentul de faţă greşeala medicală nu se plăteşte.
Oamenii au mai povestit că în România termenul de malpraxis nu înseamnă  nimic. Nici în momentul în care o persoană  moare, iar culpa medicală există, nu se vorbeşte de tratamentul incorect sau neglijent aplicat de medic pacientului.

Familia unui bărbat din judeţul Dolj l-au acuzat în anul 2013 pe mediul ortoped Dragoş Adam de malpraxis. Leontin Vulturu, în vârstă de 39 de ani, din comuna doljeană Brădeşti, a murit la terapie intensivă, după ce pe data de 3 ianuarie şi-a fracturat mâna dreaptă.

SUCEAVA. Maternitatea din Rădăuţi a fost închisă de două ori după ce 16 nou-născuţi au fost infectaţi cu stafilococul auriu

Secţia de Maternitate a Spitalului Municipal Rădăuţi a fost închisă de două ori la sfârşitul anului 2013 precum şi la începutul lunii martie 2014. Atunci, 16 bebeluşi care au fost născuţi la acest spital au fost infectaţi cu stafilococul auriu, toate cazurile din zona Rădăuţi fiind preluate de Spitalul Judeţean Suceava. Direcţia de Sănătate Publică Suceava a amendat spitalul rădăuţean cu 15.000 de lei.

Secţia de Maternitate a Spitalului Municipal “Sfinţii Cosma şi Damian” Rădăuţi a fost închisă în intervalul 18 decembrie 2013 – 6 ianuarie 2014, după apariţia unui focar de infecţie cu şase cazuri de nou-născuţi infectaţi cu stafilococ auriu.

Spitalul municipal Rădăuţi. FOTO

Atunci, DSP Suceava, a solicitat între altele, Maternităţii Rădăuţi, să respecte cu stricteţe prevederile privind dezinfecţia, curăţenia şi sterilizarea, să raporteze eventualele cazuri de infecţii intraspitaliceşti, iar în ceea ce priveşte personalul să facă periodic analize medicale specifice, să respecte regulile de igienă şi să folosească în mod corect echipamentul de protecţie. Maternitatea Rădăuţi s-a mutat în actuala locaţie în data de 4 decembrie 2013, după ce clădirea a fost modernizată în cadrul unui program de reabilitare a maternităţilor finanţat de Banca Mondială, până la acea dată Maternitatea funcţionând în alt spaţiu.

TURNU SEVERIN. Spitalul Judeţean ar putea plăti 2 milioane de euro pentru malpraxis. Un tânăr a rămas fără un picior, o femeie a murit în urma unui chiuretaj

În primul caz familia unei femei, care a decedat în urma unui chiuretaj efectuat de un ginecolog severinean, cere daune morale în valoare de 1 milion de euro. Un alt milion de euro este cerut şi de un tânăr care a rămas fără un picior din cauza unui chirurg care nu ar fi intervenit la timp.

2 milioane de euro este suma pe care Spitalul Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin, cea mai mare unitate medicală din judeţul Mehedinţi, ar putea fi obligat să o plătească în cazul în care ar pierde două procese de malpraxis.  Pentru a se apăra, conducerea spitalului a angajat o casă de avocatură specializată în cazuri de malpraxis.

În noiembrie 2009, familia Talegă avea să trăiască o dramă cumplită. Tânăra Lucica Talegă a murit la câteva zile după ce a făcut un chiuretaj la Spitalul din Turnu Severin. Avea doar 18 ani şi în urma sa a rămas orfană o fetiţă de doar un an şi opt luni. Soţul acesteia, Florin Talegă, pe atunci în vârstă de 26 de ani, nu a putut să se împace cu ideea că soţia sa a murit şi a încercat să facă lumină în acest caz.

SLOBOZIA. Sănătate cu iz penal la Spitalul Judeţean. Procurorii cercetează angajări ilegale, numiri în funcţii suspecte, dar şi un caz de malpraxis

În ultimul an, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia a devenit ţinta organelor penale. Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a sesizat procurorii locali după ce a descoperit că mai multe asistente au fost angajate ilegal.  Aceiaşi anchetatori s-au sesizat din oficiu după ce presa a relatat despre moartea suspectă a unui bebeluş. Pe fir a intrat şi DNA care verifică modul în care au fost schimbaţi şefii unităţii.

Istoria păcatelor penale ale Spitalului Judeţean Ialomiţa debutează în primăvara trecută când Camera de Conturi Ialomiţa a organizat un control de audit în cadrul instituţiei. Pe lângă zecile de nereguli financiare descoperite, auditorii au dat de urma unei adevărate filiere de angajaţi, numiţi în funcţie ilegal.

Peste 200 de asistente au fost angajate în condiţii suspecte, în baza unor convenţii civile, documente ce mascau forma unor contracte de muncă legale.

Acestea au primit drept salariu, într-un an şi jumătate de activitate, peste 200.000 de lei. Cazul a intrat şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa care a sesizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

CONSTANŢA. Scandalurile care au zdruncinat sistemul medical constănţean. Pacienţii, nemulţumiţi de şpăgile cerute şi de condiţiile din saloane

Cu toate că pe litoral numărul pacienţilor se triplează vara, spitalele constănţene încă se mai zbat în condiţii, mobilier şi intrumentar medical vechi de 40 ani. Mai grav este că unii medici şi-au făcut un obicei din a cere şpagă. Iată câteva dintre cazurile celebre care au zguduit sistemul medical de la malul mării.

Chiar dacă nu ai ajuns în spitalele constănţene ştii care sunt condiţiile de acolo. La începutul acestui an, sute de persoane s-au coalizat online şi apoi, o parte dintre ele, au protestat în curtea Spitalului de Urgenţă Constanţa împotriva a ceea ce ele numeau mizeria de la secţia de Pediatrie.

Totul a început cu o pagină de Facebook pe care mămicile constănţene îşi manifestau nemulţumirea faţă de felul în care copiii sunt trataţi. Pe de altă parte, pacienţii erau deranjaţi de faptul că în secţia de Pediatrie este curent pentru că geamurile şi uşile nu se închid bine, paturile sunt vechi şi ruginite, iar sticlele de lapte au zeci de ani vechime.

SLATINA. Marile scandaluri care au pătat imaginea sistemului sanitar de la Olt. Neglijenţă, lipsă de profesionalism, nepăsare – cauze ale scandalurilor

Spitalul Judeţean din Slatina şi-a căpătat în ultimii ani, din păcate, un renume trist nu doar printre locuitorii urbei sau ai judeţului, dar chiar şi în ţară. Această stare de fapt a apărut în urma mai multor scandaluri ce au dus la acuzaţii de malpraxis. Din cauza unor cadre medicale care au uitat ce presupune practic meseria lor, tragedii au avut loc, oameni au avut de suferit, vieţi au fost curmate în loc să fie salvate.

spitalul judetean slatina

Nu de puţine ori, Spitalul Judeţean Slatina a fost menţionat în mass-media ca “Spitalul morţii” sau “Spitalul groazei”. Din cauza neglijenţei sau a lipsei de profesionalism a unor cadre medicale - atât doctori, dar şi asistente medicale -, unitatea sanitară etalon a judeţului şi-a căpătat o imagine proastă, deşi, în ultimii doi ani cel puţin, aici au avut loc schimbări importante, iar o parte a spitalului a fost modernizată. Din păcate, cum spuneam, este suficient ca un doctor “să uite” de Jurământul lui Hopocrate pentru ca o nenorocire să aibă loc. Sau este suficient ca o asistentă medicală sau o infirmieră să dea dovadă de curată nesimţire pentru ca un pacient să aibă de suferit.

PLOIEŞTI. Scandalurile de “malpraxis cu bună ştiinţă” de la Spitalul Groazei. Pacienţi morţi cu zile şi „bisturie de unică folosinţă folosite de zeci de ori” la SJU Ploieşti 

În decembrie 2013, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost în centrul unui control de amploare, desfăşurat de secretarul de stat Raed Arafat. Moartea cu zile a unui pacient şi declaraţiile publice ale unui chirurg care a vorbit despre “malpraxis cu bună ştiinţă” la SJU Ploieşti s-au finalizat, la acel moment, cu demisia managerului şi recomandarea de închidere, de urgenţă, a unei secţii a celui mai mare spital din Prahova     Controlul Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) a demarat în decembrie 2013 după declaraţiile publice ale chirurgului Dan Oprea, care a vorbit despre „malpraxisul cu bună ştiinţă“ pe care medicii din Ploieşti sunt nevoiţi să îl facă din cauza lipsei de ustensile medicale.

„Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori. Aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu. Pense LigaSure? Un lux sporadic. Disector ultrasonic - rachetă cosmică... Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante. Dacă vrei să tratezi un bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile. Îţi vine să urli când zilnic ţi se schimbă antibioticele din farmacia spitalului. Dacă dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, deşi eşti conştient că este malpraxis”, au fost, la acel moment, declaraţiile grave ale chirurgului Oprea.

IAŞI. Iaşiul, cancerul sănătăţii din România. Cele mai răsunătoare scandaluri ale sistemului sanitar din Capitala Moldovei 

Breasla halatelor albe din Iaşi a fost zdruncinată în principal de scandalurile de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, instituţie “furnizoare” de specialişti în medicină. Cu mulţi membri reţinuţi sau anchetaţi în diferite cazuri de corupţie, UMF Iaşi a atras în ultimii ani multe critici din partea societăţii civile. Totul a culminat cu arestările de anul acesta, din luna februarie, atunci când trei profesori au fost încătuşaţi pentru că cereau bani sau sex de la studenţi pentru a-i promova la examene.

Profesorii, la rândul lor medici, au fost puşi sub acuzare urmare a unor anchete derulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie din oraş. Este vorba de soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, dar şi de conferenţiarul Dumitru Păduraru. În cazul primilor doi, eliberaţi din arest după şase săptămâni, anchetatorii susţin că ar fi cerut şi primit bani de la 124 de studenţi pentru a-i promova la materiile pe care le predau la UMF Iaşi. Situaţia soţilor Dorobăţ este cu atât mai revoltătoare întrucât, susţin procurorii, ei ar fi acordat note de trecere unor studenţi care nu promovaseră examenele practice.

SĂLAJ. Se înmulţesc scandalurile din Sănătatea sălăjeană: medicii şpăgari şi ”ingineriile” financiare care căpuşează sistemul 

Cel mai răsunător caz de luare de mită este al medicului Sorin Mircea Paşca, medic expert în cadrul Oficiului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din subordinea Casei Judeţene de Pensii Sălaj, condamnat în 2014, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, care l-au trimis în judecată, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (pronunţarea asupra gradului de invaliditate a celor care solicitau pensii de invaliditate, reexaminarea periodică a gradului de invaliditate în cazul celor pensionaţi deja, dar şi prelungirea concendiilor medicale în situaţia în care acestea depăşeau durata de 90 de zile), medicul primea diverse sume de bani sau produse.

PITEŞTI. Scandalurile din Argeş care au zdruncinat încrederea în sistemul  medical

Unul dintre cazurile răsunătoare cele mai recente care au scos din anonimat sistemul sanitar argeşean este cel al lui Gabriel Necula, asistent medical la IPJ Argeş, trimis în judecată de procurorii DNA în vara anului trecut, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi şantaj.
„Ben” sau „Doctorul” cum i se spunea asistentului a fost prins în timp ce lua 20.000 de euro de la o persoană anchetată într-un dosar penal. Gabriel Necula îi promisese lui Ştefan Terziu, cel care l-a şi denunţat, că îl poate poate ajuta prin relaţiile pe care le are printre poliţişti şi magistraţi. La începutul acestui an, “Ben” a primit sentinţa Tribunalului Bucureşti: câte doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj. Magistraţii au dispus aplicarea pedepsei cea mai grea la care au adăugat şi un spor de 8 luni, însă în cele din urmă “Doctorul” s-a ales cu o condamnare cu suspendare, sub supraveghere, de 4 ani, şi muncă în folosul comunităţii pe perioadă de 100 de zile. 

La acest articol au contribuit: Remus Florescu, Nicu Ghişan, Dorin Ţimonea, Sabina Ghiorghe, Ştefean Borcea, Daniel Guţă, Simona Suciu, Elisabeth Bouleanu, Ionela Stănilă, Andreea Mitrache, Dănuţ Zuzeac, Corina Macavei, Mădălin Sofronie, Adrian Boioglu, Mugurel Manea, Dana Mihai, Cezar Pădurariu, Alina Pop, Cristina Stancu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite