Sarmale, mici si bere pentru tot poporul
S-a asudat din greu la Alba Iulia pentru a se pregati cum se cuvine sarbatoarea de la 1 Decembrie. S-au inaltat in parcul din centrul orasului 4 busturi (Ion Agarbiceanu, Liviu Rebreanu, George Cosbuc
S-a asudat din greu la Alba Iulia pentru a se pregati cum se cuvine sarbatoarea de la 1 Decembrie. S-au inaltat in parcul din centrul orasului 4 busturi (Ion Agarbiceanu, Liviu Rebreanu, George Cosbuc si Ion Luca Caragiale), ridicand la 6 numarul monumentelor de aici. Guvernul a contribuit la operatiune cu 1 miliard de lei, iar autoritatile locale au scos din vistierie 250 milioane lei. Vineri va fi adus de la Bucuresti (iar sambata va fi asamblat) un memorial Horia, Closca si Crisan. Dupa cum ne spunea primarul Mircea Hava, va fi un monument al martirajului. Insa nu doar al celor trei tarani de cremene din Tara de piatra, ci al tuturor personalitatilor calcate de roata istoriei. Si aici Guvernul a fost principalul sustinator financiar, cu 4 miliarde lei, forurile locale contribuind si ele cu 250 milioane lei, directionate spre realizarea soclului si transportul monumentului de la Bucuresti. Nici Mihai Viteazul n-a fost uitat, statuia sa ecvestra fiind curatata, aplicandu-i-se un strat de bronz care o face sa arate mai bine ca la inceputuri, apreciaza primarul. Din bugetele locale au fost alocate 200 de milioane de lei. Au avut parte de tratamente si statuile lui I.C. Bratianu si Iuliu Maniu, costul lor cifrandu-se la 50 milioane lei. Insa marea grija a primariei a constituit-o infatisarea Parcului Unirii si a zonei edificiilor istorice din cetate. S-au refacut trotuarele si aleile, realizandu-se 18.500 de metri patrati de lucrari, care au costat 9 miliarde lei. Si aici sprijinul cel mare a venit de la stat - 8,135 miliarde lei. Primaria s-a gandit si la participanti. In Parcul Unirii si in hrubele cetatii, acestia sunt poftiti la sarmale, mici, carnati si bere. Mircea Hava ne spunea ca se doreste ca, spre deosebire de anii trecuti, cand doar unii aveau parte de festin, anul acesta sa participe cat mai multi, daca se poate toti cei prezenti la sarbatoare, sa se aseze la mesele cu bunatati. S-ar reedita astfel chiar intamplarile din 1 Decembrie 1918, cand la fiecare intersectie se pregatea cate un bou fript si galgaia vinul in poloboace. S-au pregatit si traditionalele cani de portelan cu inscrisul 1 Decembrie 2003. Vor falfai in municipiu 1.000 de steaguri tricolore, toate noi. Unele din cele vechi au disparut. Dar Mircea Hava declara ca faptul nu-l supara intrucat inseamna ca sute si sute de oameni au dorit sa aiba tricolorul in casa, desi l-au procurat pe cai neortodoxe. Mai ramane doar ca si vremea sa tina cu organizatorii si participantii.




















































