Saracia globala ameninta stabilitatea intregii lumi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Din cei sase miliarde de locuitori ai planetei, un miliard stapanesc 80 la suta din bogatia mondiala, in vreme ce un alt miliard se zbate sa supravietuiasca cu mai putin de un dolar pe zi * Jumatate din populatia lumii are sub 24 de ani, iar noua din zece tineri traiesc in tarile sarace - ceea ce constituie o sursa de alimentare a terorismului * In prezent se cheltuiesc pe inarmari 900 miliarde dolari anual, iar pentru ajutorul pentru dezvolt

La sesiunea de primavara a marilor organizatii financiare ale lumii, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL si BANCA MONDIALA, care a avut loc, ca de obicei, la Washington, paralel cu trecerea in revista a buletinului de sanatate al economiei mondiale, in mod inevitabil atentia participantilor s-a indreptat asupra situatiei din Irak si, in general, din Orientul Mijlociu, ca surse majore ale instabilitatii la nivel planetar. In acelasi timp, reprezentantii celor 184 de tari membre si-au concentrat preocuparile asupra altei surse de instabilitate, chiar si mai mare. Extrem de semnificative sunt, din acest punct de vedere, considerentele presedintelui Bancii Mondiale, JAMES WOLFENSOHN, una din personalitatile cele mai distinse ale comunitatii financiare si economice ale lumii contemporane, considerente publicate in cotidianul de mare prestigiu INTERNATIONAL HERALD TRIBUNE si pe care le reproducem mai jos: Din cei sase miliarde de locuitori ai planetei, un miliard stapanesc 80 la suta din avutia globala, in vreme ce un alt miliard se zbate sa supravietuiasca cu mai putin de un dolar pe zi. Doua miliarde nu au acces la apa potabila; 120 milioane de copii nu au nici o sansa de a merge la scoala; peste 40 de milioane de oameni din tarile in curs de dezvoltare sunt infectati cu HIV, avand speranta minima pentru un tratament adecvat al acestei teribile maladii. In anul 2000, liderii mondiali intruniti la Summitul Mileniului, la New York, s-au angajat sa reduca la jumatate saracia pana in anul 2015. Ei au cazut de acord in privinta unor "obiective pentru dezvoltarea mileniului" in domeniile sanatatii, educatiei, drepturilor femeilor si apararii mediului inconjurator. Multi din cei prezenti au descris aceste obiective ca fiind corecte din punct de vedere moral; au vorbit, de asemenea, de interesul nostru reciproc global - legand lupta impotriva saraciei de lupta pentru stabilitate si pace. Raportul anual dat acum publicitatii de FMI impreuna cu Banca Mondiala lanseaza un semnal de alarma: majoritatea acestor obiective nu vor fi indeplinite, in cazul celor mai multe tari sarace, pana la data-limita 2015. Cu alte cuvinte, lumea se afla la un punct de rascruce: fie ne reafirmam angajamentul de a realiza aceste obiective, proclamate cu surle si trambite, fie ele vor ramane litera moarta, saracii lumii vor fi lasati si mai mult in urma, iar copiii nostri vor avea de suportat consecintele.
Terorismul ia nastere acolo unde domneste saracia
In urmatorii 25 de ani, populatia globala va creste cu inca 2 miliarde, dar din noii locuitori doar 50 de milioane vor trai in tarile bogate. Marea majoritate se vor naste cu perspectiva de a creste in saracie si amaraciune, intr-o lume pe care o vor considera, in mod inevitabil, ca inechitabila si injusta. Terorismul ia nastere adesea acolo unde o populatie tanara in crestere rapida vede speranta mai mult ca o himera decat ca o promisiune. Astazi, aproape jumatate din populatia lumii are sub 24 de ani. In randurile acestor tineri, noua din zece traiesc in tarile in curs de dezvoltare. Un miliard vor avea nevoie de slujbe in viitorul deceniu. Un numar tot mai mare isi vor parasi tara natala in cautare de lucru.
Cele trei directii principale in care trebuie actionat
Trebuie sa privim in fata aceste realitati si sa actionam, in special, in trei directii:
* Negocierile asupra schimburilor comerciale - care sa duca la diminuarea protectionismului in agricultura tarilor bogate si deci a saraciei in tarile in curs de dezvoltare - trebuie accelerate. Drept rezultat, tarile in curs de dezvoltare ar putea castiga aproape 350 miliarde dolari, pana in 2015, suficient pentru a scoate din starea de saracie 140 milioane de oameni.
* Fluxul ajutoarelor trebuie sa depaseasca actualul nivel si trebuie folosit mai eficient. Desi in ultimii ani s-au inregistrat unele cresteri, va fi nevoie de aproape dublarea actualului nivel al asistentei (de aproximativ 50 miliarde).
* Trebuie accelerat procesul de usurare a poverii datoriilor in cazul tarilor celor mai sarace, o proportie mai mare din asistenta suplimentara necesara urmand a imbraca forma de ajutor nerambursabil in loc de cea a creditelor.
Interesele comune impun actiuni comune
Pentru ca toate aceste actiuni sa reuseasca va fi nevoie ca intelegerile intre tarile bogate si cele sarace asupra carora s-a cazut de acord sa fie traduse in viata cu mai multa eficacitate. Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa faca mai mult pentru realizarea reformelor de care au nevoie economiile lor si sa elimine coruptia, iar tarile dezvoltate trebuie sa sprijine in masura crescanda aceste reforme. Astazi, tarile dezvoltate cheltuiesc ceva peste 50 miliarde dolari pentru ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare. In schimb, cheltuiesc cam 900 miliarde dolari in scopuri de aparare. Daca aceste cifre vor fi rasturnate, atunci lumea nu va avea nevoie sa cheltuiasca mai mult de 50 de miliarde pentru aparare. In lumea de dupa 11 septembrie 2001, bogatii si saracii planetei sunt mai legati decat oricand - prin economie si comert, migratie, schimbari ale climei, boli, droguri si, fireste, terorism. Cand e vorba de fiecare tara luata izolat, stim ca alegerile se castiga sau se pierd ca urmare a disputei in jurul unor probleme locale. Dar problemele globale si mai ales saracia sunt cele care vor configura infatisarea lunii in care vor trai copiii nostri. Trebuie sa actionam impreuna acum si sa abordam frontal ceea ce stim ca reprezinta radacinile injustitiei si instabilitatii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite