Saraci lipiti ecranului

Pe undeva, prin vreun sertar, am o hartie care o fi inceput deja sa se ingalbeneasca: o adeverinta de la Colegiul National pentru Studiul Arhivelor Securitatii ca n-am avut nici o treaba cu

Pe undeva, prin vreun sertar, am o hartie care o fi inceput deja sa se ingalbeneasca: o adeverinta de la Colegiul National pentru Studiul Arhivelor Securitatii ca n-am avut nici o treaba cu Securitatea. N-am dat-o publicitatii pentru ca s-a intamplat cu acest organism exact ce-am scris: a devenit un mare producator de penibil. Potrivit CNSAS, ar insemna sa fiu coleg atestat intru nesecurism cu niste indivizi de care probabil ca si Securitatii ii era greata. Nu altfel stau lucrurile cu legea declararii averilor. Ca si in cazul cu Securitatea, demnitarul face o declaratie pe proprie raspundere. Ea urmeaza a fi comparata cu inca o declaratie, facuta la sfarsit de mandat. Daca se constata diferente vadite (?!) si exista dovezi certe (?!) ca unele bunuri ori valori nu puteau fi dobandite pe cai licite, averea respectivului este supusa controlului. Deasemenea, orice cetatean poate sa faca o sesizare in legatura cu un demnitar si ca a fost turnator la Securitate, si ca trebuie bagat "la ilicit". Din aplicarea legii care a nascut CNSAS a rezultat ca fie aproape toti n-am colaborat cu Securitatea, fie aproape toti am colaborat si mai colaboram inca. O limpezire semnificativa a apelor nu s-a produs. Aceeasi imagine se construieste in clipa de fata cu privire la averi: politicienii declara care mai de care ca au doua treimi din casa soacrei, un sfert dintr-un petec de pamant, actiuni la societati aflate in lichidare, o masina la mana a doua, un canis pe care-l iubesc nespus, sau, pur si simplu, nimic - au dat totul fiilor si fiicelor si ei sunt saraci si curati ca Iov in gunoi. Altii, ca Adrian Paunescu, isi declara linistiti o avere considerabila, convinsi ca nu vor pierde astfel nimic din popularitate, dimpotriva. C.V. Tudor insulta si calomniaza ziaristii Adevarului de pe pozitia senatorului care declara ca isi doneaza regulat salariul saracilor fara sa stie nimeni care ii sunt sursele de venit. Iar presedintele Iliescu isi supradeclara, absurd, alaturi de casa si Cielo, salariul de presedinte de 600 $ ca facand parte din avere - asta pentru a intari la public imaginea sarac si cinstit. Dar reactia cea mai adecvata situatiei a avut-o aceasta imperechere perfecta a grotescului cu sinistrul care este Miticul nostru romanesc, Corleone Dragomir: "Pai, ce, domne, eu am numai 10.000 de euro? Ha, ha, am mai mult". Apoi, cu un ranjet: "Da', stiti ce? Sunt sarac, sarac lipit pamantului". Ca si legea deconspirarii Securitatii, legea declararii averilor a devenit un circ moral. Declarantii pe care i-am vazut la televizor vor sa fabrice o impresie de normalitate, cu folos electoral: suntem toti, dragi compatrioti, nici prea bogati, nici prea saraci, ce atata tevatura, nu-i nici o scofala sa fii parlamentar sau ministru. Sau: da, am avere, dar nu e normal sa am? Bun prilej de vorbe. Practic, aceasta lege nu va functiona: cine e nebun sa puna ce-a agonisit prin spaga intr-o declaratie de avere la sfarsit de mandat? Cel mult, diversi adversari politici si concurenti ai unor demnitari vor face sesizari la comisie ca sa-i faca viata amara dusmanului - nimeni nu va fi insa intr-adevar judecat si condamnat pentru imbogatire fara just temei. Toata opintirea normalista a alesilor a fost spulberata de un cetatean care spunea ca randurile de burti si pliurile gusii sunt cea mai clara declaratie de avere... De fapt, legea are o doza apreciabila de ilogic din start. Daca un demnitar aflat in functie fura, asteptam pana la terminarea mandatului, pana se sterg urmele si mor pagubasii, ca sa ne spuna el ca a furat si sa-l controlam?! In timpul exercitarii mandatului, daca organele de control ale statului, in primul rand cele fiscale, aplica corect legile existente, pot sa depisteze rapid miscarea de bani sau bunuri dobandite ilicit. De pilda, deputatul Gheorghiu, cel cu inscenarea furtului propriului BMW, trebuia asteptat cu declaratia pana la sfarsitul mandatului? In loc de prevederea hilara cu "mai mult de 10.000 de euro in cont" e suficient ca, asa cum orice ins care ia credit din banca e obligat sa declare ce va face cu el, cel care depune sume mari, sa declare provenienta banilor. Nu publicul si nici sefii politici ai unui demnitar trebuie sa aiba acces la aceste declaratii, ci organele de ancheta, care mai trebuie sa si vrea, si sa fie si lasate, sa-si faca datoria. Pe urma, demnitarii pot sa toace banul public si fara sa faca ceva ilegal. Ce lege, ce Parchet Anticoruptie ii poate opri sa-si voteze prime, pensii de lux, limuzine, excursii politice cu ghiotura in tarile calde? Cine ii poate impiedica sa abuzeze regulat, mai mult sau mai putin pe fata, in mai toate situatiile de viata, de functia pe care o detin? Si cred ca exista o problema mai grava decat marimea averilor acumulate intr-un fel sau altul, si anume ce se face cu banii multi in Romania. Chiar daca am presupune, prin absurd, ca unui stab al vremii noastre i s-ar confisca toata averea ilicita, cine poate sa-i ia fericirea nesfarsita de a manca in fiecare zi caviar, bucuria pura de a-si face concediile pe Coasta de Azur, delicatetea de a-i lua amantei un inel cu diamant, multumirea sufleteasca de a descinde dintr-un jeep, eliberarea spirituala pe care o incearca intr-o vila cu 18 camere? Nu vreo lege a declararii averilor ii face pe demnitarii din tarile scandinave sa vina la serviciu cu bicicleta si punga cu sendvis...