Săptămâna Foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ca-n poveşti
Ca-n poveşti

Cea mai apreciată fotografie mondenă a anului 2011 a fost, fără îndoială, cea în care prinţul William al Marii Britanii şi Catherine, ducesa de Cambridge, s-au sărutat pe un balcon de la Palatul Buckingham.Votează fotografia favorită pe www.adevarul.ro/fotografia

Cei doi s-au căsătorit în luna aprilie. Scena balconului a avut loc în prezenţa a zeci de mii de persoane, dintre care foarte mulţi turişti, care au aşteptat sfârşitul ceremoniei religioase de la Westminster Abbey pentru a-i vedea pe William şi Kate.

Martor foto: Nadal, un gol în public



Fanii lui Rafael Nadal aflaţi în tribuna de la Key Biscayne, Florida, au pornit aparatele de fotografiat în clipa în care marele tenismen şi-a dat tricoul jos. Nadal încheiase un meci destul de uşor, prin victorie, cu compatriotul său Feliciano Lopez, în cadrul turneului Sony Ericsson. ;

Omenirea a ajuns la fundul sacului

image



Revista „Time" a desemnat omul anului 2011: protestatarul. Din Atena la New York şi din Londra la Moscova, oamenii s-au revoltat anul acesta faţă de statele care îi conduc pe un drum din ce în ce nesigur. În această imagine, surprinsă în Bruxelles, un tânăr cu pantalonii în vine le arată partea dorsală scutierilor.

Lacrimile-i udă barba

image



Înduioşătoare imagine pe O2 Arena din Londra, în luna februarie. Înfocate şi adolescente, fanele cântăreţului canadian Justin Bieber au aşteptat cu inima strânsă explozia de lumină a reflectoarelor şi intrarea puştiului-vedetă pe scenă. Una dintre fete, din cauza lacrimilor, şi-a distrus machiajul, la care cu siguranţă muncise din greu în faţa oglinzii.

Dragoste cu năbădăi, la Monaco

info



O idilă tulbure au avut prinţul Albert II de Monaco şi soţia sa, prinţesa Charlene. Gura lumii spune că aceasta a încercat să se eschiveze de căsătoria cu Albert şi să se întoarcă în Africa de Sud, ţara sa natală. Până la urmă, a spus „Da!", cu ochii în pământ şi plini de lacrimi. Cuplul a făcut nunta pe data de 1 iulie. 

Salvat de şerveţel din baia de mulţime

image



Un alt cuplu celebru în 2011 a fost Nicolas Sarkozy - Carla Bruni. Imaginea a fost surprinsă în timpul unei băi de mulţime pe care preşedintele Franţei a făcut-o în oraşul Fort-de-France. Din octombrie, familia lor mai are un membru, pe micuţa Giulia. 2012, când vor avea loc alegerile prezidenţiale, va fi un an greu pentru Sarkozy.

image
image
Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite