"Salariile nu vor sări în aer peste noapte"

Leonard Orban, candidat la postul de comisar european, invitat al Adevărului la Interviurile 2+1

creşteri spectaculoase ale salariilor.
Principala sa îngrijorare este legată de felul în care România va reuşi să-şi maximizeze beneficiile aderării. El afirmă ca sunt puţini lideri politici români care pot dezbate, în detaliu, chestiunile de politică europeană. "Nediscutând aceste probleme, nu-ţi poţi identifica interesul şi nu poţi participa la procesul de luare a deciziilor. Finalmente, pierzi unele dintre avantajele statutului de membru", spune Orban, atrăgând atenţia că "afacerile europene reprezintă 50-60 la sută din tot ce ni se întâmplă".
Aflaţi ce ar fi fost astăzi Leonard Orban dacă n-ar fi venit Revoluţia şi cum i-ar putea schimba viaţa viitorul statut de comisar european.

Orban: "Nu vom asista la o creştere a preţurilor. Dimpotrivă, unele vor scădea"

Ovidiu Nahoi: Domnule Orban, a fost o perioadă în care a existat un mare entuziasm faţă de integrarea europeană. Dar parcă, pe măsura apropierii datei aderării, a început să se simtă în societatea românească o basculare de la entuziasm la îngrijorare. Cum vă explicaţi?
Leonard Orban: Este, pe undeva, normal. Da, există anumite temeri. Au existat voci care au tot insistat asupra faptului că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, preţurile vor exploda, că vor dispărea locuri de muncă…
Laurenţiu Ciocăzanu: şi nu e adevărat că vor creşte preţurile?
- Această temere, după părerea mea, este neîndreptăţită. Cu excepţia câtorva zone, foarte puţine, nu vom asista la o creştere a preţurilor. Dimpotrivă, în multe zone o să constatăm o scădere a preţurilor, pentru că există acest proces de concurenţă de pe piaţa europeană. Pe de altă parte, nu pot exclude, dacă vorbim de preţ, nicio încercare a unora, de exemplu a unor comercianţi, de a profita de momentul respectiv.
O.N.: Vreţi să spuneţi că vor exploata momentul psihologic?
- Exact. Haideţi să ne amintim ce s-a întâmplat când s-a introdus euro, în 12 din cele 15 vechi state membre. ştiţi ce s-a întâmplat? Toate preţurile s-au rotunjit în sus, nu în jos. Atunci normal că au crescut preţurile, în unele state au crescut consistent. Sigur, la noi nu e cazul, că nu avem o trecere la euro... Dar, pe de altă parte, unii încearcă să se justifice astfel: domnule, trebuie să creştem preţurile, pentru că Uniunea Europeană ne-a cerut.
L.C.: Nu sunteţi prea optimist atunci când spuneţi că nu vor creşte preţurile?
- Eu spun că nu va fi o creştere semnificativă. Unele vor creşte, altele vor rămâne la fel. Haideţi să luăm sectorul imobiliar. După părerea mea, deja preţurile au crescut mult prea mult. La Bruxelles, un bloc cam de aceeaşi vechime a ajuns să fie mai ieftin decât aici.
O.N.: Mulţi se tem că întreprinderile noastre mici şi mijlocii s-ar putea să se prăbuşească.
- Nu cred. Nu-mi vine să cred. şi vă spun de ce: aceste întreprinderi sunt dinamice, adaptabile. O să vedeţi, la fel cum s-a întâmplat în noile state membre, că numărul de întreprinderi mici şi mijlocii înfiinţate e mai mare decât numărul celor care dispar.
L.C.: România este pregătită pentru a fi o imensă piaţă de desfacere. E unul dintre miturile care circulă cu mare înverşunare.
- Piaţa română a fost deschisă pentru zona industrială încă din 2002. şi pentru produsele agricole, treptat, acest comerţ a fost liberalizat.
O.N.: Iar, în această perioadă, deficitul comercial al României a crescut foarte mult. Importăm mult mai mult decât exportăm.
- A crescut, sigur, dar asta este diferenţa de competitivitate. Noi am realizat mult timp produse în care nu înmagazinam prea multă tehnologie, prea multă inteligenţă. Dar începem să realizăm produse perfomante.
L.C.: Alt mit: vom accepta muncile cele mai de jos, vom fi sclavii Europei.
- Nu aş zice că e mit. Mulţi români s-au dus, într-o primă fază, pentru munci slab calificate. Dar, încetul cu încetul, constatăm orientarea din ce în ce mai mare a românilor spre zone medii şi mai înalt calificate. Sigur, mai există un sector care e de muncă necalificată sau mai puţin calificată, dar se subţiază.

"Sunt puţini lideri cu care poţi discuta efectiv probleme europene"

- De ce vă temeţi cel mai mult în următoarea perioadă?
- De faptul că nu vom şti să maximizăm beneficiile aderării. Mă îngrijorează că nu prea se discută teme care, într-un fel sau altul, vor avea influenţe extrem de mari asupra noastră. Nediscutându-se, nu poţi identifica interesul tău, nu poţi participa la procesul de luare a deciziilor şi, finalmente, pierzi unele dintre avantajele statutului de membru. Trebuie să înţelegem, de fapt, că afaceri europene înseamnă cam 50-60 la sută din tot ce ni se întâmplă. Cel puţin. Să ştiţi că la Bruxelles se discută în paralel 100-150 de subiecte. şi, din acestea, peste 90 la sută ne interesează în modul cel mai important. Totul e să fii capabil să-ţi identifici interesul şi să ţi-l aperi. Atunci contezi în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar.
- L.C.: Vedeţi clasa politică românească, atât de dezbinată, capabilă să obţină rezultate?
- Nu ştiu dacă este vorba de dezbinare. Aici este vorba de înţelegere şi de voinţă. Constat că marile probleme, subiecte europene, nu sunt discutate.
- O.N.: Aţi discutat aceste lucruri cu liderii politici, le-aţi atras atenţia?
- Am discutat, dar din păcate nu sunt mulţi cei cu care poţi discuta în detaliu, pe diferite soluţii şi cu diferite opinii. Este o problemă reală.

"Am început negocierile nepregătiţi"


- L.C.: Aţi negociat foarte bine faţă de ce aţi avut pe masă?
- Nu am zis că am negociat foarte bine. Dar pot să spun că, pentru condiţionalităţile existente la momentul acela şi pentru constrângerile enorme, atât interne, cât şi externe, rezultatul e chiar foarte mulţumitor.
- O.N.: Adică ne-am dus destul de prost pregătiţi?
- Da, răspunsul e da. Am început negocierile nepregătiţi. Habar nu am avut ce înseamnă negociere de aderare. Credeam că e un proces în care ne ducem, stăm la masă, fiecare are puncte de vedere, şi până la urmă batem palma.
- L.C.: şi n-a fost aşa?
- Ceea ce am negociat a fost de fapt nenegociabil: acquis-ul, legislaţia comunitară. Aici nu ai ce să negociezi. De-abia acum, când devenim stat membru, avem posibilitatea să modificăm acquis-ul, dar ca stat candidat nu aveam niciun fel de şansă. Negociam termene, bani, mijloacele să atingem obiectivele propuse, dar nu substanţa, nu fondul. şi atunci cum să spui că am negociat în genunchi?

Dacă nu venea Revoluţia, ar fi lucrat într-un institut de cercetare


L.C.: Personal, viaţa dumneavoastră cum se va schimba de la anul?
- Mult. Viaţa mea a fost complicată în ultimii ani. În ciuda a ce s-a spus, că am fost un om pe planul doi, bun executant, lucrurile nu au stat aşa.
L.C.: Au fost unii care au invocat că proveniţi dintr-o familie care a avut legături cu fostul regim şi asta a ajutat în carieră.
- Tatăl meu a fost căpitan de Securitate, nu colonel, până când eu am împlinit doi ani. Eu am aflat de chestiunea asta când aveam 20 de ani, de la mama. Părinţii mei sunt despărţiţi de foarte mulţi ani. Am fost o familie cu venituri modeste. Nu am beneficiat de avantajele vechiului regim.
O.N.: Ce visaţi să faceţi în viaţă înainte de '89?
- Nu prea visam, pentru că orizontul era atât de închis încât, pur şi simplu, nu prea aveai la ce să visezi. Rămâneam acolo, în Braşov, sau poate în Bucureşti. Când m-am căsătorit, m-am dus după soţie. Era în '88, deci înainte. Deci, poate eram undeva în Bucureşti, la un institut de cercetări.
L.C.: O să veniţi des în ţară?
- Sigur că o să vin. În cazul în care voi fi confirmat, familia se va împărţi. Soţia va merge cu mine, fiica va rămâne în Bucureşti, să-şi termine studiile. Este în clasa a XI-a.
L.C.: Va trăi şi ea sindromul copiilor rămaşi în stradă...?
- Eu sper că nu. Va rămâne cu bunicii.
O.N.: Aveţi vreun sentiment patriotic?
- Sigur! Cum să nu am? Dacă n-aş fi avut, credeţi că aş fi rezistat atât? Nu mai vorbesc de stresul şi de greutatea extraordinară a activităţilor pe care le-am prestat, dar numai faptul că eşti prost plătit în România... Am fost ofertat să mă duc în locuri bine plătite. Dar mi-am asumat acest obiectiv. Acum sunt extraordinar de fericit, pentru că ceea ce îndrăzneam doar să visez în '93, când mi-am început activitatea, s-a realizat. E o satisfacţie extraordinară.