Românii au cea mai mare încredere în Armată. Guvernul și Parlamentul, la coada clasamentului | Sondaj
0Românii au cea mai mare încredere în instituțiile considerate stabile și apolitice, precum Armata și Biserica, în timp ce Guvernul și Parlamentul se află pe ultimele poziții în preferințele populației.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 20-26 iunie 2025, Armata rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere. 63% dintre respondenți au declarat că au „destul de multă” sau „foarte multă” încredere în această instituție. Pe locul al doilea se află Biserica, cu 57,7%, urmată de Academia Română, care beneficiază de un nivel de încredere de 46,8%.
Clasamentul continuă cu Poliția (43,2%), Banca Națională a României (42,5%), Primăria (38,9%) și Președinția (34,8%). La coada clasamentului se află Presa (26,9%), Guvernul (20,4%) și Parlamentul (14,5%).

În ce instituții au încredere românii
Datele sondajului arată că alegătorii PSD și PNL, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație primară și locuitorii din mediul rural sunt cei care au cea mai mare încredere în Armată. Biserica este apreciată în special de alegătorii AUR și de tinerii sub 30 de ani.
Academia Română se bucură de încredere în rândul votanților PSD și PNL și al angajaților din sectorul public. Poliția este bine văzută de tinerii sub 30 de ani și de votanții PSD, iar Banca Națională este apreciată mai ales de simpatizanții PNL și USR, de tineri, de cei cu studii superioare și de locuitorii din marile orașe.
În ceea ce privește Primăria, ea este susținută de votanții PSD, PNL și USR, iar Președinția are un nivel mai ridicat de încredere în rândul alegătorilor PNL și USR, tinerilor cu educație superioară și locuitorilor din București. Presa este apreciată în special de votanții PSD și de cei trecuți de 60 de ani.
Guvernul și Parlamentul, deși la coada clasamentului, au mai multă susținere din partea tinerilor sub 30 de ani, a celor cu studii superioare, a angajaților la stat și a votanților PSD, PNL și USR.
„Nevoia de repere solide” într-un climat de incertitudine
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, explică aceste rezultate prin dorința românilor de stabilitate într-un context politic și social incert: „Barometrul Informat.ro – INSCOP Research din iunie-iulie 2025 arată că românii își plasează încrederea în instituții percepute ca fiind stabile și apolitice: Armata și Biserica se detașează, reflectând nevoia de repere solide într-un climat de incertitudine. Academia Română rămâne un simbol al continuității culturale, fiind o instituție mai degrabă respectată decât influentă”.
Ștefureac atrage atenția asupra crizei de legitimitate cu care se confruntă instituțiile centrale ale statului: „Guvernul, Parlamentul și chiar Președinția suferă de o criză de legitimitate, determinată de neîncrederea profundă în clasa politică. Poliția și BNR se mențin în zona mediană, fiind percepute drept funcționale, dar nu imune la erodarea încrederii”.
În ceea ce privește administrația locală, percepția este mai favorabilă. „Primăriile se bucură de o percepție favorabilă față de alte instituții politice, semn că apropierea de cetățean contează”, a precizat Ștefureac.
Presa, deși joacă un rol important într-o democrație, rămâne marcată de suspiciuni legate de partizanat politic. „Presa, deși esențială în democrație, rămâne marcată, la fel ca și în alte țări, de percepții divizate între rolul de garant al informării și suspiciunea de partizanat”.
Ștefureac mai subliniază că polarizarea politică influențează semnificativ nivelul de încredere în instituții: „Votanții partidelor aflate la guvernare au încredere semnificativ mai mare în instituții decât votanții AUR, care manifestă o neîncredere cronică în toate instituțiile. Din acest punct de vedere, riscul de amplificare și exploatare a diviziunilor sociale de către actori statali ostili devine unul major pentru România următorilor trei ani”.
Sondajul Inscop
Sondajul face parte din seria lunară „Barometrul Informat.ro - INSCOP Research”, realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. Cercetarea a fost realizată în perioada 20–26 iunie 2025, pe un eșantion de 1.150 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Metoda de colectare a fost CATI (interviuri telefonice), iar marja maximă de eroare este de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%.