România - lichidare de stoc!

Ioan Mateijurnalist Există în Bucureşti, pe Calea Moşilor, un magazin al unei firme cunoscute în care se vând articole de îmbrăcăminte la preţuri mult mai mici decât în alte locaţii

Ioan Matei
jurnalist
Există în Bucureşti, pe Calea Moşilor, un magazin al unei firme cunoscute în care se vând articole de îmbrăcăminte la preţuri mult mai mici decât în alte locaţii aparţinând aceleiaşi mărci. Produsele vândute la preţuri reduse substanţial sunt fie dintre cele rămase în stoc la sfârşit de sezon, fie numere mai puţin căutate, fie, în rare cazuri, unele cu defecte greu de sesizat. În urmă cu câţiva ani, mi-am cumpărat de-acolo câteva costume, iar apoi, de câte ori mă aflam prin zonă, intram să văd noutăţile.
La primul contact cu magazinul respectiv m-am considerat un norocos, am gustat cu satisfacţie chilipirul, pentru ca să ajung să constat ulterior că, de fapt, nu mi se făcuse un mare favor, că norocoşii erau alţii.
În ziua în care se primeşte marfă şi încă vreo două după, magazinul se deschide cu oarecare întârziere, timp în care este vizitat de "clienţii casei", aceştia ies apoi cu braţele pline de pungi şi pachete, achiziţiile unora dintre ei însemnând mai bine de două treimi din întreaga mea garderobă. Abia când se consumă acel "vârf de sarcină", adevăratul chilipir, abia atunci vine şi rândul clienţilor obişnuiţi care pot alege din ce-a mai rămas. (Nu acuz şi nu critic pe nimeni, pot să admit că o firmă privată are dreptul să vândă oricât şi oricui, eu mă folosesc în acest text doar de simbolistica fenomenului).
Ceva asemănător se întâmplă în toată România de mai bine de şaisprezece ani. Simplificând, în decembrie '89, ţara arăta ca un imens magazin, un depozit chiar, din care au fugit vânzătorii şi oamenii de ordine. Pe fondul schimbării de regim s-a creat o brambureală naţională de pe urma căreia au câştigat cei care aveau nas pentru afaceri. Nu s-a făcut, cum se spune în branşă, o "predare de gestiune". Noii gestionari, politicienii de toate culorile, s-au înfruptat cu tot ce le-a căzut în mână, şi-au anunţat apoi rudele şi prietenii care şi-au făcut şi ei plinul, şi-abia când, vorba cuiva, nu a mai fost mare lucru de furat, s-a făcut public anunţul despre starea naţiunii. Aşa s-au prăduit fabrici şi combinate, s-au tranzacţionat terenuri în intravilan şi mii de hectate de pădure, s-au vândut şi s-au cumpărat, la preţuri de nimic, ape curgătoare şi prezumtive bogăţii din măruntaiele pământului. Doar aerul şi lumina zilei au rămas nevândute, deşi n-ar trebui să ne mirăm dacă într-o zi cineva ar anunţa că deţine dreptul de exploatare a stratului de ozon de deasupra României. Metodele gangsterilor s-au rafinat pe parcurs, când au simţit că se apropie funia de par şi nu mai pot ţine evidenţa conturilor burduşite şi-au descoperit mătuşi, mămici şi bunici cu calităţi de investitori strategici.
Dacă în lumea civilizată un întreprinzător ajuns la vârsta pensionării îşi dă afacerile pe mâna fiilor şi a nepoţilor, la noi se întâmplă invers. Fiii şi nepoţii, îndată ce se simt compatibili cu majoritatea articolelor din Codul Penal, lasă afacerile în grija ălor bătrâni. Ajunşi la vârsta deplinei înţelepciuni, cu chef şi putere de muncă, mătuşile şi mămicile celor mai iubiţi fii ai naţiunii ajung să asfalteze străzile Bucureştiului, ori intră, la optzeci de ani, în afaceri imobiliare cu profit de cinci sute la sută.
Cei care s-au plictisit de cumpărat de la stat pe nimic îşi încearcă acum norocul la "6 din 49" şi vând ei statului, cu o sută de lei, ce-au cumpărat alaltăieri cu doi lei. Oameni care n-au produs în viaţa lor un şurub ori n-au construit măcar o tarabă de aprozar, tot soiul de foşti ospătari şi valutişti unsuroşi ajunşi specialişti în intermedieri ţin astăzi lecţii de economie de piaţă şi ne râd în nas cocoţaţi în vârful topurilor celor mai bogaţi dintre români.
Toată agitaţia din ultimele luni de pe scena politică, toate spasmele grupurilor de interese, tot circul mediatic cu vizite la DNA ? toate acestea ţin de sfârşitul unei epoci. O epocă în care s-a furat pe rupte, s-a intermediat, s-a vândut şi s-a cumpărat în dispreţul legii şi al bunului-simţ. România s-a aflat în ultimii ani în lichidare de stoc, iar cei aflaţi la masa puterii ştiu că "tortul" e pe sfârşite. Vor mai tranzacţiona o vreme mărunţişul rămas de la fostele guvernări, vor mai lichida câteva fabrici ? nu pentru a face altele mai profitabile, ci pentru terenul de sub hale -, vor muşca, poate, şi din obiectivele de interes strategic pentru ţară. Totul, sub presiunea timpului, a unui timp care, vorba cuiva, începe să nu mai aibă răbdare. Anul viitor, pe vremea asta vom juca după alte reguli, sperăm mai corecte, mai umane. Milionul în valută se va face mai greu, mult mai greu decât până acum, unora le va trebui o viaţă şi tot nu vor reuşi să adune şase zerouri după prima cifră, mătuşile bogate şi mămicile întreprinzătoare vor prefera croaziere pe Mediterana în locul afacerilor cu asfalt şi criblură, va scădea simţitor numărul fraierilor dispuşi să cumpere acţiuni de doi lei cu zeci de mii de euro.
Până atunci însă, Justiţia are datoria să se pronunţe care dintre români merită paşaport pentru Europa şi care mandat pentru Jilava.