Român forţat de un grup de susţinători de pe Facebook să refacă un desen obscen VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Emilian Sava, stabilit în oraşul Göteborg din Suedia, şi-a câştigat fără intenţie faima internaţională de artist, după ce compania de curăţenie stradală unde lucrează l-a trimis să cureţe un penis schiţat de un glumeţ în zăpada de pe un lac îngheţat din zonă.

Povestea a atras atenţia după ce a fost publicată într-un ziar local, Göteborgs Posten, unde consilierii locali declarau că vor lua măsuri pentru ca desenul să fie şters, dar se plângeau că gheaţa este subţire şi că demersul se dovedeşte, în aceste condiţii, destul de periculos.

image

În replică, pe Facebook s-a format un grup de peste 2.000 de susţinători ai glumeţului anonim, care au cerut ca penisul desenat să fie lăsat la locul său, pentru că este o „operă de artă”.

Emilian Sava a ascultat „vocea” mulţimii şi, pentru a le oferi sfatisfacţie, şi-a luat freza de zăpadă şi a refăcut desenul, considerat ofensator de autorităţi, pe un camp din apropiere. Însă, de această dată, penisul a „renăscut” cu dimensiuni uriaşe. Desenul a fost filmat cu o dronă pentru a fi admirat în toată „splendoarea”, iar filmul a fost postat pe YouTube. 

image

Captură 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite