Remember Costineşti I

George Alexandru

Chiar dacă începutul meu este brusc, povestea este lungă, frumoasă şi plină de amintiri una mai spumoasă decât cealaltă, din care voi înşira în ediţiile următoare. Bineînţeles că nici măcar într-o carte cât de cât consistentă nu poţi pune pe hârtie tot ceea ce s-a ni şi întâmplat. Ideal este ca atunci când începi să depeni amintiri despre acest loc odată foarte special, să fie alături şi câţiva dintre "vinovaţii" acelei perioade, în ceea ce mă priveşte în special anii '82 '89. De ce pomenesc această perioadă, nu trebuie să vă gândiţi la ştim noi ce, dar, spre bucuria şi într-un târziu spre marea mâhnire a părtaşilor acelor evenimente, cam atunci s-a stins acel far mic al Costineştiului, odată cu întreruperea subită, inexplicabilă şi dureroasă a acelor festivaluri de film şi de teatru create în special pentru tinerii actori. Aşteptam ca un nebun de dragul unei singure săptămâni care ne umplea bateriile pentru tot restul anului. Asta însemna o întâlnire fabuloasă cu toţii prietenii din branşă, atât actorie, cât şi operatorie, regie şi toate celelalte ramuri, o săptămână în care nu vorbeam neapărat de realizări şi irealizări, o săptămână plină de filme, de seri de neuitat, de multe fete frumoase, mulţi băieţi glumeţi şi puţine ore de plajă. Pe lângă asta, calitatea festivalului era foarte ridicată, atât la filmele de lungmetraj, cât şi la cele studenţeşti sau la documentare. Bineînţeles că apărea şi câte o seară pe care noi o numeam zbârcă, dar care se repara imediat pe terasă la Forum, pe ring la Tineretului, pe plajă sau la de-acum foarte cunoscuta discotecă Vox Maris. Mi-aduc aminte de anii adolescenţei, când mergeam cu gaşca din cartier în acel adevărat Costineşti, plin de casele ţăranilor, fără niciun fir de viluţă, nici vorbă de viloaie sau hoteluri, un adevărat loc de ţară, iar seara încercam să sărim câte un gărduleţ în tabăra studenţească, unde se intra numai cu carnet şi unde ştiam noi că sunt marile distracţii. Mai târziu am făcut şi o glumiţă pe seama mea, spunând că de-abia aştept să fiu la facultate ca să pot intra fără să mai dau şpaga la intrare. Poate altădată am să vă spun, dar, credeţi-mă, prefer să amân, ce a fost în sufletul meu şi al altora când am auzit şi am văzut ce s-a întâmplat anul trecut după acea furie a naturii. Cu speranţă şi îndreptăţită răbdare aştept reînfiinţarea acelui unic şi foarte valoros festival, care aducea la un loc producţii valoroase, dar şi artişti minunaţi din branşă. Vă aştept la Obelisc. Cu drag, Jorjac.