Relatiile chino-americane, intre "parteneriat strategic" si "competitie strategica"

Simpla coincidenta sau nu, presedintele George Bush a sosit la Beijing, capitala Chinei, exact la 30 de ani dupa vizita istorica efectuata de presedintele Richard Nixon (republican ca si Bush) si

Simpla coincidenta sau nu, presedintele George Bush a sosit la Beijing, capitala Chinei, exact la 30 de ani dupa vizita istorica efectuata de presedintele Richard Nixon (republican ca si Bush) si intalnirea avuta cu Mao Zedong, care au consfintit dezghetul raporturilor chino-americane, actiune facilitata de concursul larg al Romaniei - asa cum a recunoscut Nixon insusi si ministrul sau de externe Kissinger - si al Pakistanului. Rezultatele noului dialog al sefului executivului american cu omologul sau chinez Jiang Zemin (cei doi s-au mai intalnit, cu patru luni in urma, la summit-ul Forumului Economic Asia-Pacific, de la Shanghai) si-au gasit reflectare in conferinta de presa comuna, transmisa in direct, a celor doi oameni de stat, care au facut exces de amabilitati, incercand sa minimalizeze dezacordurile existente. Presedintele american si-a exprimat satisfactia pentru angajamentul reinnoit al interlocutorului sau de cooperare impotriva terorismului, exprimandu-si, in acelasi timp, speranta ca partea chineza se va opune ferm proliferarii rachetelor si "altor tehnologii mortale". Aluzie care se refera clar la livrarile chineze de tehnologie reactiva catre Iran, una din cele trei tari considerate de Bush ca facand parte din "axa raului", si catre Pakistan, aflat intr-o stare conflictuala cu India, ceea ce ameninta pacea intregii zone a Asiei de sud-est. China a facut anumite promisiuni in acest sens, dar americanii ar dori ca acestea sa capete o forma scrisa, lucru refuzat de Beijing, cel putin deocamdata. Pe de alta parte, chinezii continua sa se opuna proiectului scutului antiracheta american si sunt profund indispusi de intentiile americane de a livra Taiwanului, pe care il socotesc provincie chineza, armament ultramodern, inclusiv nave prevazute cu sistemul Aegis de detectare si distrugere a mijloacelor de lupta aeriene, terestre ori submarine - neexistand semne ale unei modificari ale pozitiilor Washingtonului in ambele privinte. Un alt domeniu de controverse il constituie doctrina americana asupra "axei raului", incluzand, pe langa Iranul amintit mai sus, Irakul si Coreea de Nord. China nu este de acord cu aceasta doctrina si in cursul conferintei de presa comune, Jiang Zemin a subliniat apasat necesitatea continuarii dialogului intre Washington si Phenian, ca si intre cele doua state coreene, dialog inghetat dupa venirea la putere a lui Bush. Surpriza a venit, acum, din partea acestuia din urma, care, in conditiile valului de critici, inclusiv din randurile propriilor sai aliati, in legatura cu noua doctrina, pare sa-si mai fi moderat pozitiile, el reiterand disponibilitatea, anuntata cu o zi inainte la Seul, de reluare a dialogului cu Phenianul si apeland chiar la presedintele chinez sa-l ajute ca "acest mesaj sa parvina autoritatilor nord-coreene". La randul sau, ca raspuns la intrebarea ce parere are asupra unei schimbari de putere la Bagdad, dorita de Washington, presedintele chinez a raspuns, cu diplomatia tipica asiaticilor, ca "lucrul cel mai important este pacea", citand, cu referire la lupta generala contra terorismului, doua proverbe chinezesti: "Sa ne grabim incet" si "Nu se poate sapa un put cu o singura lopata". Adevarul este ca nici Bush, nici Jiang Zemin nu au nici cea mai mica dorinta sa exacerbeze divergerntele existente. Motivul? Dinamismul schimburilor comerciale, care s-au ridicat anul trecut la 80,5 miliarde dolari. Pentru americani, China ramane in continuare o imensa piata de desfacere, in vreme ce Beijingul are nevoie de tehnologia avansata americana. Fostul presedinte american Bill Clinton, a folosit, referindu-se la raporturile cu China, termenul de "partener strategic"; la scurta vreme dupa preluarea mandatului, Bush a preferat sa vorbeasca de "competitor strategic". Acum, lucrurile au mai evoluat, ajungandu-se undeva la mijloc intre aceste doua notiuni. Interesele economice primeaza, si tocmai sub semnul acestui primat se dezvolta in prezent raporturile chino-americane. Politologul american Robert Ross, de la Boston College, afirma ca "uliii" din cadrul administratiei Bush, care pledeaza pentru o politica dura fata de China, au fost pusi la respect de presedinte, acesta considerand relatiile cu Beijingul "constructive si productive".