Recesiunea, o provocare pentru Uniunea Europeană | adevarul.ro

Recesiunea, o provocare pentru Uniunea Europeană

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O recesiune urâtă ar avea astfel consecinţe politice pentru Europa. În caz că inflaţia şi şomajul vor creşte puternic, solidaritatea europeană s-ar putea destrăma în câteva moduri nefaste.

Recesiunea care se întrezăreşte reprezintă o ameninţare de tip special pentru Europa, un grup de ţări menţinute laolaltă de pacte de solidaritate care se întrepătrund şi în care solidaritatea este garantată de lege, retorică şi mulţi bani care, în condiţiile în care dispar, fac ca totul să arate extrem de fragil.

Solidaritatea europeană a creat multe lucruri bune pe parcursul deceniilor, actualmente cei 27 de membri bucurându-se în comun de o uniune bazată pe statul de drept, graniţe deschise şi deplasarea liberă a persoanelor şi capitalului, la care se adaugă o monedă comună pentru 15 dintre ei. Pentru ca totul să funcţioneze, ţările mai sărace primesc ajutoare la greu în schimbul deschiderii pieţelor lor pentru vecinii mai bogaţi. Perspectiva unor noi pieţe îi împacă pe membrii vechi cu gândul competiţiei ieftine din partea nou-veniţilor, în timp ce regulile care limitează ajutorul de stat asigură un câmp de joc echilibrat. Europa mai oferă de asemenea şi un pact de solidaritate ceva mai confuz între cei care conduc şi cei conduşi, bazat pe un “model social” care chiar dacă nu oferă perspectivele de îmbogăţire ale modelului american, promite totuşi să îndulcească asperităţile globalizării.

O recesiune urâtă ar avea astfel consecinţe politice pentru Europa. În caz că inflaţia şi şomajul vor creşte puternic, solidaritatea europeană s-ar putea destrăma în câteva moduri nefaste. Ar putea astfel apărea un reviriment a ceea ce un ambasador numea “politica nostalgiei”, electorii, confruntaţi cu vremuri grele, putând să cadă pradă unor politicieni care oferă soluţii vechi sau întoarcerea la un trecut de aur imaginar. (…)

Una dintre marile schimbări în Tratatul de la Lisabona este aceea de a acorda mai multă putere Parlamentului European, ceea ce ar putea să nu pară o idee aşa de bună după alegerile europene din iunie 2009. Alegerile europene sunt totdeauna o bună oportunitate pentru un vot protestatar. O combinaţie nefastă de şomaj, pierderea locuinţei şi inflaţie ar putea favoriza partidele extremiste de dreapta sau stânga, prognoza un oficial, lăsând Europa cu ceea ce el numea un Parlament “unilateral”.

Un clişeu al politicii europene este acela că realizează cele mai mari progrese în vremuri de criză, iar acest lucru pare optimist în perioada actuală. Generozitatea şi interesul propriu luminat se află în centrul proiectului european. Însă niciodată până acum nici UE acum lărgit şi nici moneda sa unică nu s-au aflat cu adevărat într-o recesiune profundă, solidaritatea europeană confruntându-se acum cu cel mai dur examen al său.

Articol preluat din „The Economist“
16 octombrie 2008

Top articole

Partenerii noștri