Răzvan Pascu răspunde criticilor lui CTP și demontează stereotipurile despre Dubai: „Există istorie, doar inculții nu știu asta”
0Consultantul în marketing turistic Răzvan Pascu a publicat un mesaj amplu în care explică de ce o tabără internațională pentru copii organizată în Dubai este, în opinia sa, o alegere justificată și educativă. Reacția vine după comentariile critice formulate de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care a pus sub semnul întrebării utilitatea unei astfel de experiențe pentru elevi.

Răzvan Pascu spune că opiniile potrivit cărora Dubai nu ar avea valoare educativă pentru copii sunt bazate pe stereotipuri. „Am călătorit în peste 120 de țări din lume și consider că Dubai este unul dintre cele mai ofertante locuri pentru copii, din tot ce am văzut”, a scris el într-o postare pe Facebook.
Consultantul precizează că a vizitat de mai multe ori Dubaiul împreună cu copiii săi și că, în peste o lună și jumătate petrecută acolo, nu a reușit să acopere toate activitățile disponibile. „Pur și simplu oferta este impresionantă”, spune Pascu.
În mesajul său, el subliniază că Dubai și Abu Dhabi nu înseamnă doar clădiri spectaculoase și recorduri, ci și experiențe educative reale. Printre exemplele oferite se numără rezervația naturală Ras Al Khor, unde copiii pot vedea flamingo în libertate, bio-domul tropical Green Planet sau delfinariul din Dubai, care combină spectacolul cu informații despre viața marină și conservare.
Răzvan Pascu amintește și de componenta culturală și istorică. În Al Fahidi Historical Neighbourhood descoperi Dubaiul tradițional, cu turnuri de vânt și case din coral. „Afli istoria de dinainte ca Dubaiul să fie bogat. Pentru că există istorie; doar inculții nu știu asta”, spune consultantul în turism. În cartierul Al Fahidi, copiii pot descoperi Dubaiul tradițional, iar la Al Shindagha Museum pot înțelege transformarea Emiratelor „dintr-un sat de pescari într-o economie globală”. În Abu Dhabi, Louvre Abu Dhabi este prezentat ca „o lecție despre cum civilizațiile au evoluat împreună”.
Pe zona de știință și viitor, consultantul menționează Natural History Museum Abu Dhabi, Children’s City și Muzeul Viitorului din Dubai, care include o zonă specială pentru copii. „Tehnologia este explicată prin joc”, susține el.
De asemenea, Pascu vorbește despre numeroase muzee și centre dedicate exclusiv copiilor, parcuri tematice, parcuri acvatice și experiențe precum safariul în deșert sau panorama de pe Burj Khalifa. Toate acestea, spune el, contribuie la o formă de învățare prin experiență, fără presiune.
„Ce îmi place la Dubai și Abu Dhabi este că nu separă cultura de distracție. Le combină. Pentru părinți înseamnă siguranță și infrastructură impecabilă. Pentru copii, înseamnă învățare prin experiență”, afirmă Răzvan Pascu.
În final, consultantul concluzionează că organizarea unei tabere de copii în Dubai este „o idee foarte bună” și adaugă că i-ar fi plăcut să aibă o astfel de oportunitate în copilărie. „Pleci acasă nu doar cu poze frumoase, ci cu discuții începute în vacanță și continuate mult timp după”, mai spune el.
Reacția lui Răzvan Pascu vine după ce Cristian Tudor Popescu a criticat dur deplasarea unor elevi de gimnaziu în Dubai, întrebând ce obiective culturale ar putea vedea acolo și sugerând că astfel de vizite nu ar avea valoare educativă comparabilă cu cea a unor repere culturale din România.























































