Elevii din Vrancea blocați în Dubai se aflau într-o călătorie privată și urmau să revină luni la ore. Inspectoratul școlar transmite că se vor alege cu absențe
0Elevii blocați în Dubai din cauza conflictului militar din regiune se aflau în Emiratele Arabe Unite într-o călătorie privată organizată de un centru Cambridge din Vrancea, pentru care nu era nevoie de acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

„Elevii din Vrancea sunt într-o călătorie privată, au plecat cu acordul părinţilor, pentru că săptămâna trecută în Vrancea a fost vacanţă, este vorba de 27 de copii din Vrancea şi un altul din alt judeţ”, a declarat inspectorul general şcolar Livia Marcu pentru News.ro.
Potrivit acesteia, excursia a fost organizată în timpul vacanţei, iar decizia privind deplasarea copiilor în Emiratele Arabe Unite a aparţinut exclusiv părinţilor.
„Atât ştiu, că urmau să revină în ţară sâmbătă, dar nu au mai putut face asta din cauză că s-au anulat cursele aeriene”, a explicat inspectorul şef al ISJ Vrancea.
De luni, elevii ar fi trebuit să revină la cursuri, aşa încât profesorii de la unităţile de învăţământ sunt nevoiţi să le treacă absenţe, urmând ca părinţii să facă demersurile pentru motivarea acestora.
„Având în vedere situaţia lor, ei primesc absenţe, desigur părinţii vor face demersurile necesare pentru a li se motiva aceste absenţe”, a mai precizat Livia Marcu.
Reprezentanţii ISJ subliniază că instituţia nu are nicio implicare în organizarea sau gestionarea acestei deplasări.
„Câtă vreme nu a fost necesar acordul ISJ, noi nu suntem implicaţi sub niciun fel”, a afirmat inspectorul şef.
Conform informaţiilor primite de la conducerea ISJ, elevii sunt în siguranţă.
„Eu am informaţii că sunt bine, sănătoşi şi se vor întoarce în ţară”, a transmis Livia Marcu.
Grupul a plecat însoţit de coordonatoarea centrului Cambridge ca organizator şi de o profesoară de limba engleză de la o şcoală gimnazială din Focşani, aflată în excursie împreună cu propriul copil.
Duminică, Ministerul de Externe transmitea că, pe lângă cei 28 de elevi, aproximativ 1.000 de români erau blocați în Dubai. De asemenea, instituția a transmis că nu există români răniți în Orientul Mijlociu.
,,Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetățeni români, fiind prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și familiile cu copii. Nu sunt înregistrate solicitări de repatriere din Iran", au transmis autoritățile. Deocamdată nu a fost făcut public vreun plan de evacuare și nici nu au fost transmise informații legate de cum se vor putea întoarce aceștia în țară.
Tensiunile regionale au afectat zeci de curse aeriene către și dinspre Orientul Mijlociu, iar pasagerii au trecut prin momente de incertitudine. Duminică, 36 de zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate, iar sâmbătă unele aeronave care decolaseră au fost redirecționate sau chiar au revenit în România.
Amintim că Israel și Statele Unite au atacat sâmbătă, 28 februarie, mai multe ținte din Iran, vizând infrastructura militară și lideri cheie, ceea ce a dus la o escaladare rapidă a ostilităților și la riposta iraniană cu rachete și drone în regiune.























































