Rafila: Din martie am putea renunţa la certificatul verde. Purtarea măştii în interior va fi printre ultimele restricţii ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că în doar câteva săptămâni s-ar putea să se ajungă la o rată de infectare de 1 la mie şi să avem relaxări considerabile. Din martie s-ar putea renunţa la certificatul verde şi posibil să fie ridicată şi starea de alertă.

Obligativitatea purtării măştii de protecţie în interior va fi însă printre ultimele restricţii care vor fi eliminate de autorităţi, a mai precizat ministrul.

Opinia mea este că şi scăderea aceasta va fi cel puţin la fel de rapidă ca şi creşterea. Creşterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârşitul anului 2021 - începutul anului 2022, şi probabil că într-un interval de timp similar sau puţin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem - un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie”,  a spus Alexandru Rafila. 

El spune că datele ultimelor zile par să indice o inversare a tendinţei şi trecerea actualului val al pandemiei pe un trend descendent, iar această descreştere va fi rapidă.

„Avem trei zile de scădere consecutivă care sunt însoţite şi de scăderi la nivelul spitalelor. Ştiţi că am discutat de mai multe ori apropo de data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs, practic, inversarea tendinţei. Este un lucru bun şi probabil că trei-patru săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă. Să sperăm că rămâne aşa”, a spus ministrul sănătăţii.

Rafila a vorbit de un studiu care a fost făcut la nivel naţional, în care mai mult de 350 de probe prevalate de la pacienţi internaţi la ATI au fost secvenţiate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, iar rezultatele arată că una din opt persoane care sunt internate la ATI au infecţie cu tulpina Delta, ceea ce confirmă că Omicron este varianta dominantă.

Nu este exclusă apariţia unor noi variante

„Nu excludem apariţia de noi variante”, a avertizat ministrul sănătăţii, dar el spune că aceste noi variante ar putea afecta doar anumite comunităţi sau anumite grupuri vulnerabile. „Sper să fie ultimul val care pune probleme majore”, a punctat Alexandru Rafila.

„Asta nu înseamnă că oamenii nu trebuie să respecte în continuare măsurile de prevenţie şi că nu trebuie să-i protejăm, mai ales pe cei vulnerabili, prin vaccinare”, a atras atenţia ministrul sănătăţii.

„În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidenţă apropiată de 1, şi atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică şi chiar la renunţarea la anumite restricţii, cum ar fi acest document, certificatul digital”, a spus Alexandru Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite