Psihopatul inarmat care a luat ostatici pasagerii unui microbuz - eliberat de procurori
Parchetul Tribunalului Calarasi ia o decizie criminala: Mihai Secara "nu prezinta pericol social"
Psihopatul inarmat care a luat ostatici pasagerii unui microbuz, pe soseaua Constanta - Bucuresti, a fost pus in libertate, ieri, de procurori, pe motiv ca "nu prezinta pericol social". Desi a tinut sub teroare 20 de oameni, timp de mai bine de o ora, bucuresteanul Mihai Secara, de 57 ani, este liber ca pasarea cerului, desi impotriva sa au fost formulate acuzatii grave, precum sechestrare de persoane, amenintare si ultraj contra bunelor moravuri. Reamintim ca joi, in apropiere de comuna Drajna, judetul Calarasi, Secara, inarmat cu un pistol "Magnum", a amenintat cu moartea calatorii unui microbuz. El i-a spus soferului ca ii va zbura creierii daca nu mareste viteza. In jurul orei 12,30, soferul a reusit sa-l pacaleasca pe psihopat, spunandu-i ca trebuie sa opreasca la semnalele unui echipaj dotat cu instalatie radar. Omul a reusit sa le spuna politistilor cele intamplate. Intre timp, pistolarul a amenintat din nou cu deschiderea focului, cerandu-i soferului sa continue drumul. Aproape 30 de politisti, printre care si luptatori din trupele speciale, au fost mobilizati in zona localitatii Lehliu-Gara, unde a fost organizat si un baraj, cu ajutorul a doua TIR-uri. Pastrandu-si sangele rece, politistii au reusit sa evite un eventual schimb de focuri, care ar fi pus in pericol siguranta ostaticilor. Mihai Secara a fost imobilizat si retinut pentru cercetari. Potrivit unor surse judiciare, trei dintre pasagerii microbuzului au depus plangere impotriva psihopatului. Trecand peste toate aceste lucruri grave, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Calarasi au hotarat, ieri, sa-l elibereze pe Secara, retinut, pentru 24 de ore, de politisti. Este greu de imaginat ce au inteles procurorii din cele intamplate, din moment ce au ajuns la concluzia ca faptele nu au un caracter de pericol social, in conditiile in care vietile pasagerilor au fost puse in mod evident in pericol. Ar fi trebuit, oare, sa aiba loc o tragedie (din fericire, evitata in ultima clipa de politisti) pentru luarea unor masuri ferme?




















































