Protestatarii au crescut vânzările covrigăriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii au stat la coadă la covrigi
Protestatarii au stat la coadă la covrigi

Bugetarii au golit rafturile patiseriilor şi fast-food-urilor în marşul lor din Piaţa Victoriei spre Piaţa Constituţiei.

Protestatarii au consumat de toate, de la simpli covrigi la sandvişuri, hamburgeri şi shaorma, de la ceai şi ciocolată caldă la bere.

Comercianţii spun că au vândut, în câteva ore, marfa calculată pentru o zi întreagă. „Lumea cumpără de obicei covrigi, că sunt cei mai ieftini. Dar astăzi aproape că nu am făcut faţă, am fost nevoiţi să mai închidem câte 10 minute, ca să putem face în avans“, a spus o vânzătoare de la o covrigărie din Piaţa Romană.

„Cred că la sfârşitul zilei vom putea spune că am vândut de trei ori mai mult ca de obicei. Oamenii sunt îngheţaţi, au nevoie de mâncare şi de produse calde“, a declarat Viorica, o vânzătoare de la un fast-food din Piaţa Unirii.

Nu toţi patronii s-au bucurat de marşul bugetarilor. De exemplu, restaurantele din Piaţa Constituţiei au fost închise după ce au fost luate cu asalt de către demonstranţi. Mulţi dintre sindicalişti au rămas blocaţi înăutru, iar cei care au vrut să intre să se încălzează nu au mai avut cum.

Aglomeraţie la toalete

Lipsa toaletelor ecologice de pe traseu i-a determinat pe demonstranţi să rupă rândurile şi să se refugieze în incinta localurilor întâlnite în drum, ceea ce a dus la supraaglomerarea acestora. Singura toaletă publică de pe traseu, disponibilă în pasajul de la Universitate, a fost luată cu asalt de zeci de persoane. În Piaţa Constituţiei au fost aduse toalete ecologice la aproximativ patru ore de la începerea protestului.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite