Profesorul universitar Marin Burlea, un om care şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor
0
Profesorul universitar dr. Marin Burlea, personalitate marcantă a pediatriei româneşti care a învăţat generaţii de pediatri ce înseamnă pasiunea şi munca cu copiii, s-a stins din viaţă vineri dimineaţă, anunţă Societatea Română de Pediatrie.
Medic pediatru de excepţie şi unul dintre cei mai renumiţi gastroenterologi pediatri din ţară, profesorul Marin Burlea şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor. Cunoscut pentru expertiza medicală şi dragostea pentru cei mici, Marin Burlea a condus, timp de 17 ani, cel mai mare spital de copii din ţară, şi anume Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
În calitate de profesor universitar şi coordonator de rezidenţiat, s-a implicat activ în procesul de educare şi formare a zeci de generaţii de tineri medici pediatri. Acesta a fost o inspiraţie pentru noi toţi pediatrii, deopotrivă tineri şi medici cu experienţă.
Având un impresionant ascendent profesional, fiind o personalitate puternic marcantă a lumii medicale ieşene, a devenit prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „G. T. Popa”, din Iaşi, contribuind din acestă poziţie la îmbunătăţirea permanentă a calităţii învatamantului medical românesc.
Pentru meritele profesionale şi manageriale deosebite, profesorul Marin Burlea a fost ales Preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie în urmă cu 9 ani.
În toţi aceşti ani, Societatea Română de Pediatrie a parcurs o perioadă de dezvoltare şi recunoaştere atât pe plan naţional, cât şi internaţional. De la ediţie la ediţie, Conferinţele Naţionale de Pediatrie şi Congresele Naţionale de Pediatrie au crescut în valoare, atragând tot mai mulţi medici din diferite specialităţi drept participanţi. Nu trebuie să uităm că pentru prima dată, în România, a avut loc un congres european de pediatrie- Europediatrics 2017, manifestare ştiinţifică de anvergură, apreciată şi elogiată de personalităţi marcante din pediatria europeană.
Vizibilitatea Societăţii Române de Pediatrie în plan extern s-a imbunătăţit an de an, astfel a devenit membru activ al „International Pediatric Association”, „European Academy of Paediatrics“, „European Pediatric Association“. În februarie 2016 pune bazele „Societăţii Româno-Italiene de Pediatire“, iar câteva luni mai târziu contribuie decisiv la înfiinţarea „Asociaţiei Româno-Turcă de Pediatrie“.
Atenţia deosebită acordată viitoarelor generaţii în ceea ce priveşte pregătirea profesională s-a materializat prin organizarea anuală a Şcolii de Vară de Pediatrie, două ediţii, la care au participat, an de an zeci de rezidenţi şi tineri medici.
Mai mult, a contribuit alături de membrii consiliului director ai Societăţii Române de Pediatrie la iniţierea demersurilor pentru înfiinţarea subspecialităţilor în pediatrie dintre care amintim gastroenterologie, pneumologie, cardiologie, nefrologie, reumatologie, etc.
Plecarea dintre noi a Profesorului Marin Burlea lasă în urmă amintirea unui mare OM, model de dascăl pentru multe generaţii de studenţi şi tineri medici, personalitate marcantă a lumii medicale pentru o îndelungată perioadă, clinician deosebit, care şi-a urmat cu hotărâre vocaţia până la sfarşitul vieţii.
Drum lin în lumină, Domnule Profesor!
Prof. univ. dr. Doina Anca Pleşca
Vicepreşedinte Societatea Română de Pediatrie