Procedura specială de votare pentru militarii din Irak şi Kosovo
Biroul Electoral Central a stabilit că pentru militarii aflaţi în misiuni în Irak şi Kosovo, aflaţi în alte localităţii decât în cele cu secţiile de votare, buletinul de vot va fi trimis
Biroul Electoral Central a stabilit că pentru militarii aflaţi în misiuni în Irak şi Kosovo, aflaţi în alte localităţii decât în cele cu secţiile de votare, buletinul de vot va fi trimis prin fax comanadantului şi se va multiplica în număr egal cu cel al votanţilor. În locul ştampilei cu menţiunea "Votat" se va aplica ştampila unităţii militare.
Procesul-verbal cu rezultatele votării la referenumul din 19 mai pentru demiterea preşedintelui se transmite prin fax secţiei de votare nr.1397, respectiv 1404 (secţii de votare organizate în Irak şi Kosovo), urmând ca acestea să le transmită în ţară Biroului Electoral de circumscripţie nr 42- Municipiul Bucureşti.




















































