Primavara cu nabadai si greve in invatamant | adevarul.ro

Primavara cu nabadai si greve in invatamant

Publicat:
Ultima actualizare:
0

De la instalarea in functie, d-na ministru Andronescu are parte acum, pentru prima oara, de manifestarea explicita a nemultumirilor acumulate in mai bine de doi ani. In primul rand studentii, care

De la instalarea in functie, d-na ministru Andronescu are parte acum, pentru prima oara, de manifestarea explicita a nemultumirilor acumulate in mai bine de doi ani. In primul rand studentii, care s-au saturat sa tot astepte decontarile de transport auto, marirea burselor sau gratuitatile pe transportul CFR. Inca din vara anului trecut, la acest capitol s-au acumulat datorii, banii pentru decontari veniti de la MEC neajungand nici macar pentru 30% din numarul total al studentilor care beneficiaza de acest drept. Pentru a face fata situatiei, universitatile - cel putin cele bucurestene - au luat tot felul de masuri, fie reducand numarul calatoriilor de la "nelimitat" din lege la 2, 3, 4 calatorii per student pe luna, fie decontand transportul in devalmasie, fara a tine cont, de mai multe ori in cazul unor studenti si niciodata in cazul altora. La "datoriile" de anul trecut se adauga sincopele intervenite anul acesta in semnarea contractului institutional dintre MEC si universitati. Practic, desi bugetul este votat, contractul institutional - baza finantarii activitatilor si serviciilor intr-o universitate - n-a fost inca semnat, in aceasta situatie universitatile neputand achita decontarile. Aceeasi explicatie se poate da si pentru subventia pentru burse si camine. Poate ca, in cazul burselor, o oarecare raspundere s-ar putea arunca si in carca universitatilor, intrucat acestea ar putea mari cuantumul lor din fondurile extrabugetare. Problema este insa aceea ca universitatile nu au primit subventia per student, asa ca nu prea stiu la ce anume sa adauge, chiar daca ar vrea sa faca acest lucru. In cazul profesorilor din preuniversitar, nemultumirile pornesc nu numai din motive salariale, ci si din gafele monumentale pe care ministerul le-a comis prin emiterea celor doua metodologii privind cifra de scolarizare si miscarile de personal didactic. Cel putin ultimul act normativ al ministerului, metodologia privind pretransferurile, transferurile si numirile cadrelor didactice, prin prevederile sale, incalca grav Statutul personalului didactic, nepermitand dascalilor sa poata trece de pe un post pe altul, decat in cadrul judetului in care lucreaza si numai pe post similar urban-urban, rural-rural. Chiar daca MEC a dat cumva inapoi, eliminand aberatia cu pierderea titulaturii in cazul obtinerii la concurs a unei note sub 7,00, dascalii sunt in continuare revoltati, pentru ca se incalca prevederile Statutului. Spuneam ca nici universitarii nu sunt foarte fericiti si asta pentru ca acelasi minister si-a depasit atributiunile si a cerut universitatilor sa ia banii inapoi oamenilor (sporul de fidelitate), desi acesta este, bine mersi, perfect legal, statuat atat in Legea invatamantului - prin autonomia universitara -, cat si in contractul colectiv de munca. Sigur, de la inaltime, toate aceste nemultumiri pot parea niste fleacuri oficialilor din MEC, prea putin alertati sau ingrijorati de greve si mitinguri. Daca intrebi in minister despre toate acestea, ti se raspunde, usor ironic, ca nu se stie despre nici un fel de nemultumiri, si cu atat mai putin despre ceva nereguli. D-na Andronescu are chiar incredere ca nimic grav nu s-a petrecut si nici nu se va putea intampla, atat timp cat dansa se afla permanent intr-un du-te-vino intre studenti si sindicate. Cand este sa raspunda clar daca sunt sau nu bani pentru transportul si bursele studentilor, ori de ce nu s-au semnat contractele institutionale, d-na Andronescu zambeste cald, asigurandu-ne ca toate "acestea sunt sub control". Zilele imediat urmatoare ne vor lamuri sub ce control se afla de fapt si de drept problemele acumulate in invatamant.

Top articole

Partenerii noștri