Prefectul de Suceava, declarat nevinovat pentru uciderea unui copil
0Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi l-au absolvit de orice vină pe prefectul de Suceava, Orest Onofrei, în dosarul în care acesta era acuzat de uciderea din culpă a unui copil de opt ani,
Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi l-au absolvit de orice vină pe prefectul de Suceava, Orest Onofrei, în dosarul în care acesta era acuzat de uciderea din culpă a unui copil de opt ani, într-un accident de maşină petrecut în anul 2002.
După mai bine de două săptămâni de deliberări, Curtea de Apel a decis să respingă recursul procurorilor care au cerut condamnarea înaltului funcţionar public, conform Codului Penal.
Iniţial, prefectul de Suceava a fost condamnat de Judecătoria Iaşi, în 2006, la un an de închisoare cu suspendare. Orest Onofrei a atacat decizia instanţei la Tribunalul Iaşi, care i-a dat câştig de cauză. În martie 2007, procurorii au atacat, la rândul lor, decizia Tribunalului Iaşi la Curtea de Apel, care a respins ca nefondat acţiunea acestora la sfârşitul săptămânei trecute, potrivit informaţiilor postate, azi, pe site-ul oficial al instanţei.
Decizia Curţii de Apel este definitivă şi irevocabilă şi nu mai poate fi atacată la o altă instanţă superioară.
Procurorii l-au acuzat pe Orest Onofrei că a omorât un copil de opt ani, într-un accident de circulaţie produs în localitatea Cleja, din judeţul Bacău. Cercetările procurorilor au arătat că prefectul a condus cu o viteză de 70 km/oră, în localitate, la momentul producerii accidentului. Potrivit prefectului, copilul de opt ani s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi nu a mai putut să evite lovirea acestuia.























































