Poșta Română, acuzată de sindicaliști că încalcă legea: „Ne interzice dreptul la liberă asociere”. Reacția companiei

0
Publicat:

Sindicatele din Poșta Română acuză conducerea companiei că a sistat ilegal, de la 1 ianuarie 2023, reținerea cotizației de sindicat de la angajați, iar acest lucru vine ca o lovitură pentru mișcarea sindicală. Administrația arată că, de fapt, sindicatele nu au dreptate.

Poșta Română - arhiva foto
Poșta Română - arhiva foto

Oprirea reținerii cotizației aferente lunii decembrie 2022 s-a făcut fără nicio informare a sindicatelor, care au observat ca la mijlocul lui ianuarie nu le-a mai fost virată în conturi cotizația angajaților care sunt și sindicaliști. 

Ne interzice dreptul la liberă asociere, consfințit de Constituție. Angajatul este astfel privat de deducere din salariu a cotizației”, spune Florin Daniel Gheorghiu, președintele Sindicatului Poșta Română Constanța.

Legea Dialogului Social, la articolul 24 spune că: „La cererea organizației sindicale și cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reține și vor vira sindicatului cotizația de sindicat pe statele lunare de plată. Cotizația plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat”.

Cotizații încasate pe chitanță

Astfel, deși cererile de a deveni membru de sindicat cuprind și mențiunea ca angajatorul să rețină lunar cotizația, acest lucru nu se mai întâmplă acum la Poșta Română. În această situație, sindicatului nu-i rămâne decât varianta de a contacta fiecare membru în parte și de a încasa cotizația fizic (pe bază de chitanță) sau să-l convingă să facă virament bancar. În ambele cazuri, angajatul, după ce achită cotizația, trebuie să meargă la serviciul economic și să depună documentul pentru ca banii să i se deducă din venitul brut, lucru care se poate face prin întocmirea unei fișe rectificative. O birocrație în plus și un haos.

Se blochează serviciul economic din cauza acestor solicitări de întocmire a unor fișe rectificative pentru deducerea indemnizației sindicale. Cred că tot acest haos a fost creat pentru ca în timpul acesta conducerea Poștei să-și vadă netulburată de politicile prin care angajații să devină sclavi”, spune liderul de sindicat.

Un alt efect al acestei decizii, explică Florin Daniel Gheorghiu, este pierderea unor membri cotizanți și crearea mediului propice pentru imposibilitatea de a mai plăti salariile angajaților sindicatului. De exemplu, în cadrul Sindicatului Poșta Română Constanța sunt doi angajați: liderul de sindicat (care și-a suspendat contractul de muncă cu Poșta) și un jurist care reprezintă mișcarea în instanță și întocmește toate actele procedurale.

Sindicatul Poșta Română Constanța a trimis în luna ianuarie o adresă conducerii Poștei Române prin care solicită explicații (deocamdată fără un răspuns), apoi spun că se vor îndrepta către Inspectoratul Teritorial de Muncă și instanțele de judecată.

Adeziune semnată de un membru in anul 2020 FOTO: Sindicat P.R. Constanța
Adeziune semnată de un membru in anul 2020 FOTO: Sindicat P.R. Constanța

Explicațiile Poștei Române

La solicitarea „Adevărul”, compania a transmis că, în urmă cu câteva luni, managementul Poștei Române a decis ca toți angajații să primească lunar și fluturașul de salariu deoarece, până la acel moment, nu toți îl primeau.

La scurt timp, la nivelul Administrației Centrale, au intervenit numeroase sesizări ale angajaților care, după ce au primit fluturașul de salariu, au relatat că nu știau faptul că respectiva cotizație de sindicat li se reține automat din salariu”, se arată în răspunsul primit.

Ca urmare, managementul companiei a decis ca respectiva cotizație de sindicat să înceteze a mai fi reținută automat din salariu, ci doar la cererea angajatului.

„Poșta Română nu refuză reținerea cotizației pentru niciunul dintre membri de sindicat sau angajați care și-au dat acordul pentru această reținere”, dă asigurări conducerea.

În schimb, sindicaliștii reamintesc că toate cererile de adeziune semnate de către membri conțin o prevedere specială prin care fiecare sindicalist solicită ca indemnizația lunară să fie reținută din salariu și virată în contul sindicatului. Cu toate acestea, ei nu exclud ca din cei peste 16.000 de membri de sindicat să existe și cazuri de persoane care să nu-și mai amintească faptul că au semnat în anii trecuți adeziunea sau care să fi semnat adeziuni fără să specifice clar că indemnizația se reține din salariu. Oricum, este vorba strict de relația Sindicat-membru, o relație în care Poșta Română nu ar fi trebuit să intervină, adaugă ei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite