Poşta Română va livra la domiciliu permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare

0
Publicat:

Poşta Română a anunțat, vineri, că a recâștigat contractul pentru livrarea, la domiciliu, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare.

Poşta Română va livra la domiciliu permisele de conducere, Foto: Arhivă Adevărul
Poşta Română va livra la domiciliu permisele de conducere, Foto: Arhivă Adevărul

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor.”, au transmis reprezentanții CNPR.

Potrivit acestora, pe durata de patru ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri.

De asemenea, în baza contractului, Poșta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an.

Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.”, precizează sursa citată.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanți, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Poșta Română a avut însă oferta câștigătoare, cu un punctaj maxim. Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate – preț”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziție a fost de 96.000.000 lei.

Prin câștigarea acestei licitații, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiți să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poșta Română, printr-un contract câștigat în fața competitorilor de pe piața de curierat.”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Compania Națională Poşta Română S.A. este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni). Poşta Română deţine, în prezent, o reţea de peste 5.500 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite