Politica, de la spectacol, in culise

Daca pe doua ecrane alaturate ar rula filmul unei sedinte a Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (C.P.U.N) si filmul unei sedinte a Parlamentului Romaniei, spectatorii ar fluiera productia

Daca pe doua ecrane alaturate ar rula filmul unei sedinte a Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (C.P.U.N) si filmul unei sedinte a Parlamentului Romaniei, spectatorii ar fluiera productia contemporana si ar urmari-o pe cea dintai. Pe pelicula veche, ei i-ar regasi pe o parte dintre protagonistii politicii de azi, insa mai tineri, mai supli si mai inflacarati. Replicile lor, incrucisate, atunci, pe sub boltile Palatului Mitropoliei, ar parea naive, comice, patimase, didactice ori incarcate de sumbre premonitii. In urma cu 12 ani, in luna martie, Constantin Ticu Dumitrescu anunta, in plenul CPUN, ca in tara sunt distruse sistematic arhivele Securitatii. Un reprezentant al Vaii Jiului, care, teoretic n-ar fi avut nici in clin, nici in maneca cu problema, linistea asistenta: nu e nimic adevarat, arhivele sunt pazite de cei in drept. In aceeasi luna, in primul miniparlament, se discuta despre reducerea saptamanii de lucru, de la sase la cinci zile. Vorbitorii erau insa ingrijorati de faptul ca oamenii isi parasesc lucrul fara nici un motiv, ca se munceste din ce in ce mai putin si, in consecinta, trecerea la programul scurt ar trebui facuta esalonat. Pe 3 martie, presedintele CPUN, Ion Iliescu, si-a calcat pe inima si a facut propunerea ca Lenin sa fie dat jos de pe soclul lui, din fata Casei Presei. Iliescu, presedinte al Romaniei pentru a treia oara dupa 1989, i-a invitat, ieri, la Cotroceni, pe fostii membri ai CPUN. Intalnirea - patronata de cel care a avut un rol important in organizarea Consiliului - a avut aerul uneia de revedere a colegilor de banca, la care participantii se masoara unul pe altul, isi spun ce-au mai facut in viata si deapana amintiri. CPUN de odinioara nu mai poate fi inviat. El tine de perioada romantica a politicii romanesti. Un timp care nu a durat mai mult de doi ani. Politica era inca un spectacol, se juca la scena deschisa, iar actorii nu prea respectau indicatiile regizorale. Toata lumea isi aminteste iesirile intempestive ale lui Mircea Dinescu si Dan Iosif, asaltul taranistilor si liberalilor, care incercau sa faca opozitie nu doar de circumstanta FSN. Era vremea lui "ce-ai facut dumneata in ultimii cinci ani, domnule", a condamnarii acelora care nu mancasera salam cu soia, a demascarilor si exorcizarii unor demoni de demult. Cu toate accentele dramatice si comice, CPUN a fost primul cadru organizat in care s-a experimentat democratia. El reunea toate partidele si organizatiile infiintate dupa Revolutie, era primul for legislativ care dezbatea decrete-legi, unele constituind temelia dezvoltarii politice ulterioare, asa cum a fost Legea electorala, in baza careia s-au organizat alegerile de pe 20 mai 1990. Nu in ultimul rand, CPUN era locul unde toti cei prezenti - si nu erau putini, 241 de membri - puteau sa ia cuvantul si sa rosteasca tot ce le trecea prin cap. Limitarile de discurs erau aproape imposibile. Regula de trei minute n-a functionat niciodata, fiindca nici un presedinte de sedinta, nici macar Ion Iliescu, la mijlocul mesei de prezidiu, cu ochelarii lasati pe nas, nu putea tempera avantul oratorilor. Prin dezlantuirile sale, deseori necontrolate, CPUN lasa impresia ca politica se face si se joaca la suprafata. Alta este senzatia acum. Parlamentul are sedinte ordonate, discursuri masurate de algoritm, organizate pe grupuri politice, ordine de zi decisa prin negocieri. Viata parlamentara este hotarata prin intelegeri de culise. De la spatiul si automobilele repartizate unui grup parlamentar, pana la legi de importanta capitala, totul este rezultatul unui troc, putin transparent, intre partile interesate. Nimic nu mai este lasat la voia intamplarii. Politica a evoluat, s-a asezat, a devenit din colorata, cenusie. In decursul acestor ani s-au format politicieni de profesie, fara insa ca politica, in ansamblu, sa se profesionalizeze. Partidele au produs mai multi oameni de afaceri decat oameni politici si acest lucru face ca politica sa se afle inca in tranzitie. Pe drumul de la CPUN la actualul Parlament al Romaniei, politicienii au pierdut ceva foarte valoros: cauza. In urma cu 12 ani, unii luptau pentru putere, dar altii pentru principii si valori. Printre rafuielile din CPUN, se puteau auzi pledoarii infocate pentru democratie, pluripartidism, curatenie morala, instaurarea drepturilor omului. Iar cei care le rosteau mai credeau in ele. CPUN-istii, ca pionieri ai politicii postdecembriste, nu cunosteau inca avantajele propagandei reci. Aceasta a fost un castig al politicii pragmatice. Aseara, la Cotroceni, printre pupaturi si imbratisari, cineva nostalgic a intrebat: "Unde ne sunt visatorii?". Imprejur, probabil, n-a mai vazut nici unul.